Amor Armor

Collage

Când am deschis această pagină mi-am promis să nu o umplu de lăbăreli și dulcegării de care lumea gay e deja sătulă.

Totuși mi-am propus să povestesc despre tranziția mea hetero/homo. Am promis că am să încerc să scriu varianta ne-romanțată a unei transformări de fază presărată cu minciună, pasiune, perversiune și moarte.

Stați calmi, că mă refer la moartea interesului pentru femei, la decesul libidoului hetero care a răposat după ce în prealabil a zăcut perfuzat câteva zeci de luni pe un pat de sentimente uscate. Mi-am promis să nu ratez totuși câteva idei romantice cum ar fi transpunerea în scris a stării sublime de zbor, trăită la primul sărut cu un alt bărbat.

De ce fac asta acum când n-o să mă pot ține de cuvânt cu sinceritate, de ce azi când bolnav de cinism mă uit cum pe strada dragostei nu mai trec decât umbre?! O fac opentru că am fost provocat, pentru că aud des la radio un Patapievici,sau poate un Cărtărescu, formulând veșnica întrebare:

De ce ne mor iubirile, de ce se sting?

Dați-mi voie să răspund cu o întrebare la întrebare.

Iubirile chiar mor sau se transformă? Dacă dragostea dispare ca urmare a unei schimbări de formă, atunci să nu o mai numim iubire. Să-i dam iubirii, numele de Jana și să ne felicitam că, noi Jan/Jana am descoperit gaura la macaroane. Să ne mândrim că minunată coafură rezistă chiar dacă azi e o chelie lăcuita cu fixativ, jenibil de tristă!

Câteodată îmi doresc să nu simt nimic, sau măcar să pun sentimentelor prea puternice o frână, Îmi doresc să cunosc un truc psihic care să funcționeze ca un amortizor de armă, ca un izolator, ca o surdină. Câteodată îmi doresc să nu simt nimic, să împietresc, să fiu spectator la propria-mi viață. Dar a nu simți nimic, este un lucru prea asemănător cu moartea, iar eu prețuiesc viața. Probabil de asta, antagonic dorinței de mai înainte, nu iau calmante decât atunci când durerea mă împiedică să muncesc să dorm, să respir. Sau poate refuz analgezicele din masochism, e tare greu de zis.

Acum zece ani gândeam altfel, eram altfel. Iubeam viata, femeia, jobul și măruntele mele pasiuni. Eram pasionat de mâncărurile fine, de filmele scurte și de cărțile lungi și groase. Reușisem să mă ascund de mine atât de bine, încât, pentru ca cel vechi, nu se mai recunoștea, creasem un alt eu. Da, întotdeauna a fost cu mine ceva, întotdeauna am simțit diferit. Dar bagă-ți copile mințile în cap și aliniază-te majorității!

Și m-am aliniat. Prin conformism benevol am devenit un bărbat arătos, căsătorit cu o femeie minunată și ambițioasă, Am ajuns un tânăr cercetător care aspira la o cariera frumoasă imediat după încheierea doctoratului. Totul era deja planificat. Deși nimeni nu este perfect și nu toate lucrurile stăteau perfect între mine și ea, exista o stare generală de bine.

Apoi dintr-o dată, lucrurile s-au învălmășit în sufletul și viața mea, ca urmare a unui simplu dublu clik. Pe ecranul computerului, un pop-up insistent nu mă lăsa să-mi citesc e-mailul: „Sunt bărbat, caut femeie”…

Săgeata aia clipea invitând la schimbare. Și in loc de x, am apăsat săgeata, am optat pentru schimbare. Astfel „Sunt bărbat, caut bărbat”a devenit veridic cu direcția valabil. Nu mai țin minte când mi-am făcut cont pe site-ul ăla de întâlniri, nu mai țin minte unde am mințit și unde am fost sincer, completând furibund un profil special conceput pentru aventuri sexuale.

Inițial nu s-a petrecut nimic notabil. Apoi într-o zi am constatat că am un prieten, că exista cineva cu care discut des, cineva care imi admiră mintea dar care și-ar dori să vadă recipientul în care a fost ambalată. Atunci am luat decizia de mă duce să-l întâlnesc pe acel tip.

Gata, dualitatea s-a reîntregit iar jumătatea ascunsă a ieșit la lumină cerându-și drepturile nerecunoscute până atunci. Iar jumătatea aia din mine era flamandă, devorată de pofte nedefinite, gata să sfâșie, să mursece, să înghită tot inclusiv rațiunea!

In starea descrisă mai sus m-am dus la intalnirea cu el. Dar în fața intrării din umbra Teatrului Național, mă aștepta un tip atât de obișnuit, încât mi-am ascuns ziarul, care era semnalul de recunoaștere în buzunarul hainei și am făcut cale întoarsă până la gura de metrou Batiștei. Acolo am realizat cât de prostește m-am purtat. Mă dusesem la o întâlnire oarbă hotărât sa întâlnesc și să fac sex cu un bărbat. La întâlnire venise un bărbat, nu o femeie sub acoperire, nu o creatură cu pene pe cap. Era realitatea așa cum trebuia să fie. M-am uitat către el de la distanță. Deci așa arată un bărbat căruia îi plac bărbații. Nici înger nici demon, doar un tip ca și mine. Am revenit la locul întâlnirii cu mâna întinsă. Încă înainte de a ajunge la distanța de contact, zâmbetul lui m-a convins că mă văzuse de mult, mă văzuse cum plec, cum revin, cum mă frământ. N-a comentat dar a păstrat o sclipire în ochi, alături de zâmbet ocult. Relaxarea și-a făcut loc între noi progresiv, bere după bere.

La prima halbă am aflat cum ne cheamă pe fiecare, câți ani avem, unde muncim și că ne place berea. La a doua, am aflat cu cine trăim, ce muzica ne place, ce actori preferam. La a treia bere i-am spus ca vreau să fac sex cu el.

A râs cald, apoi fără să raspundă m-a trimis să mai aduc un rând. Când am revenit cu halbele l-am găsit îmbrăcat și cu haina mea pe braț. Nu am mai băut a patra bere. M-a trimis acasă să mai rumeg ideea cu sexul și la trezie. M-a asigurat că avem timp.

Așa a fost. Am făcut sex la a doua întâlnire, poate și la treia. De la a  patra întâlnire am început să facem amor, o chestie atât de minunată că mi se părea că o să pocnesc de împlinire. Amor, amor. Așa îi spunea el sexului cu sentiment. Când pronunța „amor” mi se ridica părul pe mâini pentru că graseia ca un cantăreț francez de șansonete.

Și au trecut luni. El mereu calm frumos și afectuos, eu mai tot timpul crizat și posesiv. Iubeam bărbatul, dar iubeam încă și femeia. Iubeam ciudat, iubeam paralel, simultan și consecutiv. Iubeam, iubeam.

Azi mi se pare cu atât mai ciudat să vorbesc la trecut, cu cât știu că este viu, urmându-și calea către bătrânețe alături de partenerul său. Este viu pentru ăla dar pentru mine este mort, asta e tot.

Nu, n-am suferit. Surpriză, monstrul care iubește și lăsă, sunt eu! Da, am iubit un bărbat. O să mă străduiesc să nu se mai întâmple. Ferește-te Amor, că mi-am luat armură! Dacă te pui cu mine am să-ți bag săgețile pe cur cu tot cu tolbă și-am să ți le scot pe gură!

 

Anunțuri

9 gânduri despre „Amor Armor

  1. Cu voia Ta, fara multe vorbe, las in loc de comentariu o melodie. Daca nu e ok, poti sa anulezi comentariul meu. Nu ma supar deloc. Dar m-am infiorat citind randurile tale, iar urmatoarea reactie a fost sa caut si sa ascult cantecul de mai joc…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s