Arhivă | Mai 2014

Conchita Barbă Scurtă

tigru

Cu pulele lungi și barba scurtă, Eurovision ne încântă.

Ați aflat deja că Austria o să fie reprezentată la Eurovision de Conchita, Femeia cu barbă.

În regnul animal femeia cu barbă nu e o chestie deloc șocantă. De fapt toate femelele purtătoare de blană au și mustăți și barbă. Deci mrr!

Conchita e fată bună dar din păcate pentru ea, în afară de barbă poartă și pula. Chiar una ditamai, zic gurile rele.

Așa le dă Dumnezeu pulă la toate proastele care n-au de gând să o folosească!

Anunțuri

George nu mai vine

Gura lumii e slobodă și doar pământul o astupă. Iată o mostra de înțelepciune populară. Lumea vorbea despre tata că ar fi fost mare crai. Eu n-am văzut și nu văd nici astăzi vreo problema în asta. N-au fost dovezi niciodată dar lumea vorbea. Tata a fost polițai într-un sat de lângă Brăila. A fost șef de post până în noaptea în care a tras aiurea la beție, cu pistolul prin sat. L-au dat afara din poliție și așa a ajuns să înghesuie țărăncile venite după pensie sau scrisori la PTTR. Apoi ne-am mutat în oraș. Vechiul Porto Franco, graseiau pretențioșii când se refereau la adunătura de clădiri, oameni, cai și câini. În oraș am avut mai întâi case aproape de Dunăre apoi ne-am tras mai către uscat aproape de piața mare. Îmi aduc aminte cum mama mă îndemna să învăț și să las prostiile. Școala era aproape de casă; profesorii intransigenți dar cu ceva simt al umorului, râdeau când aduceam cate un țigan cerșetor în clasă și-l dădeam drept vinovat pentru prostiile mele. Într-o iarna în care mi-am luat-o binișor în cap, m-am uitat cu ciudă la calificativele proaste din carnetul de note și l-am făcut scapăt în rigola. Mi-am luat o bătaie când am pierdut carnetul, și încă una mai zdravănă în primăvară când de sub stratul de zăpadă l-a scuturat un vecin și mi l-a returnat în prezența tatei.

Bătăile erau ceva normal pentru mine fie că le încasam, fie că le dădeam. Nu de puține ori veneam acasă cu buzele sparte franjuri, arcada înflorită, nasul spart și pumnii zdreliți. De bătaie și de munca nu am fugit decât rareori, de obicei numai când nu întrezăream nici urmă de câștig. Eram cocoșel cu creasta șmecherește dată într-o parte și voce de mierloi îndrăgostit. Cu așa calități nu e mirare ca am castigat Lotca de Aur și am ajuns pana la faza pe țară a Cântării României. Puicuțele dădeau ochișorii și poalele peste cap când mă auzeau cântând iar mie tare-mi mai plăcea.

După ce am mai îmbrăcat și haina militara, drumul spre paturile femeilor s-a netezit și lărgit brusc devenind autostradă. Am avut multe femei în perioada aia. Nu-i vorbă că și militarii au baftă mai ales de un anume gen de femei. Se zice că singura explicație pentru dispariția curvelor într-un oraș este aceea că le-au luat militarii de neveste. Dar ce îi place militarului mai mult decât curva lui? Curva altuia bineînțeles! Mai mult decât curvele însă oricărui militar îi place muzica, țigarea, băutura și scandalul.

La douăzeci de ani eram cu băutura în mână, violența în sânge și femeile în brațe. Mama ajunsese un fel de secretară care îmi făcea zilnic morală pentru nestatornicia mea. Sărmana nu vedea decât ce plutea deasupra. O puneam să mintă fetele că sunt plecat în diverse locuri îndepărtate, de unde apăream miraculos la țanc să o scot la o plimbărică pe faleză pe norocoasa zilei. Tata văzând ce succes am le fete își retrăia tinerețea prin mine dar visa și la nepoți, în timp ce eu nu vedeam altceva în viitor decât veșnica distracție. După ce în copilărie am fost cam oropsit, la adolescență și tinerețe devenisem buricul pământulu. Bine făcut, cu mutra dulce-dubioasă a lui Romeo de cartier, în forul meu intern eram un timid speriat de propriu-mi tupeu. Toate acțiunile îmi erau în fapt sfidări ale temerilor. Dacă îmi era teama de înec, mă aruncam în Dunăre de pe cel mai înalt pod. Când îmi era frica de ridicol, luam microfonul din mâna lăutarului la restaurant și făceam show. Eram un tânăr normal cu calități și defecte obișnuite, zic eu.

Când mi-a apărut George în cale întâi oară, am avut așa ca o zbatere de pleoapă interioară și până să mă alarmez, am simțit ca-mi trage cineva asfaltul de sub picioare și lumea mea s-a răsucit la un unghi imposibil de privit din poziția normală.

O vreme m-am gândit la George ca fiind marea mea iubire, prima. Acum mă gândesc la povestea noastră ca la o pervertire sau mai corect inițiere, pasul de început. Asta a fost, asta mi-a făcut. El m-a trecut puntea în țara gay.

Acum nu mai am nici resentimente nici întrebări retorice. Numi vine să mă arunc pe mormântul lui și să întreb aiurea “de ce?” Știu că m-am lăsat sedus, că mi-a plăcut, că parțial așa am vrut! Totul era pregătit.

Am suportat multe șocuri în viața asta și de foarte multe ori m-am mirat că nu mi-a crăpat un vas de sânge pe creier la aflarea unor vești. Telefonul ăla îl țin minte de la timbrul soneriei pâna la ultima nuanță de plastic de pe receptor și aparat. M-am uitat la el o veșnicie după ce vocea de femeie de la capătul celălalt s-a transformat în hohote, suspine, apoi în ton și fâșâit electric. Parcă era sunetul de capăt de pista al unui disc de vinil.

– Biș, iubitul tău Geoge a murit! L-am găsit dimineața lângă mine în pat, rece și țeapăn. A făcut infarct. Mi-a spus de multe ori că dacă moare să-i anunț doar pe cei ce l-au iubit. Te-am anunțat. Pe mă-sa n-am cum să o anunț că e moartă. Oh Doamne Biș ce mă fac? Biș, eu…

Nu o mai auzeam. În locul ei cu ochii închiși auzeam muzica ce i-o cântam lui George. Acum se auzea ca și cum fi fost redată de pe un disc vechi, ușor zgâriat, obosit.

Bucureștiul anilor 70 pentru cei veniți din provincie era frumos. Concentrarea aceea de lumina, arhitectură și mașini noi îți dădea vertij ca purtarea unor ochelari cu dioptrii un pic mai mari decât ar fi necesar. Oamenii erau și ei total deosebiți de cei din provincie pentru că aveau un modernism și un aer ușor superior. Asupra Ateneului și Capșei mai plutea ceva din aura Micului Paris. Încă mai existau “case”, se “primea lume” la “ceaiuri dansante” și se făceau partuze chiar dacă unele aveau aromă surogat. Bucureștiul avea muzică, iar eu o cântam.

Vinilul discului a început sa se învârtă unduind, să se rotească din ce în ce mai repede, mai luminos, mai amplu, transformându-se într-unul din candelabrele de cristal de la Clubul Militar.

M-am văzut acolo aievea. Eram la București, George era viu, iar eu aveam puțin peste douăzeci de ani. După un concurs sau poate doar repetiție coboram transpirat treptele din laterala stângă a scenei când m-am trezit înhățat de gașca vesela. Printre pupături lipicioase și plescăite am simțit asprimea obrazului unui bărbat, parfum amestecat cu tutun și am dat cu ochii de George. Îl știam mai demult, mai băusem câte o bere ocazional, dar în ziua aia era ceva deosebit cu el. Părea foarte euforic și excitat iar ochii îi sclipeau ciudat. Părând ușor beat m-a invitat fără drept de refuz la el să serbăm împreuna minunata mea prestație vocala. În realitate George se pregătea să mă seducă. Șotia lui era plecata, el avea tupeu, vin mult, vorbe dulci și patul nepermis de mare.

Știi tu prietene cum este senzația aia în care te lași în voia valului. Ai simțit vreodată cat este de simplu sa abandonezi, sa te lași descălțat, dezbrăcat?! Ai simțit căderea, căderea adevaradevărată nu aia de o spune biblia?!

Ai simțit vreodată ca intre ieri și astăzi s-a căscat o groapa, o crevasa imposibil de umplut cu trupul a o mie de femei o crăpătură în logica pe care creierul abia o suporta fără spasme în prag de anevrism?!

Îți poți închipui șocul momentului în care când descoperi că ai o relație cu un alt bărbat, ca ți-au zburat din cap toate sfaturile familiei referitoare la găsirea unei fete cu zestre pe care tu o visai și buna la pat?! Nu-ți închipui nimic, probabil că nu ai cum! Eu nu sunt tu, tu nu ești eu. În plus nici eu nu gândeam așa. Practic nu gândeam, doar pluteam, simțeam.

Era ca un fel de fierbințeală, ca și cum tlucrurile de peste zi n-aveau decât rolul de a te încetini, de a te împiedica sa ajungi la acel final. Bineînțeles, puteai să fugi. Dar de ce să te zbați, de ce să fugi când totul este atât de ușor? George știa să facă lucrurile ușor. M-a împins ușor cu degetul în piept și în cădere ma agățat doar o idee de cravata. A trasa de șireturile pantofilor și mi ia aruncat demonstrativ peste cap. Apoi după ce a scapăt și de ai lui s-a trântit alăturea de mine pe pat.

-Biș simți cum se învârte pământul?!

-Nu, dar simt că e rotund! Și patul e rotund. George cred ca m-am cam îmbătat. Auzi asta-i patul tău conjugal?!

-Aha și stam îmbrăcați ca niște porcii în lenjeria în care n-am dormit cu nevasta decât o dată.

Când a întins mâna peste mine verigheta a scos un clinchet peste paftaua centironului meu. Eu am încercat sa îi dau mana la o parte, moale. El a mai ciocnit încă odată inelul de paftaua curelei. A făcut un sunet ca și cum ar fi dat focul de start. Mâna lui a îndepărtat-o pe a mea, mi-a desfăcut catarama și nasturii, a căutat calm și precis prohabul de unde mi-a scos-o, ținând-o blând dar ferm strânsă în pumn ca și cum ar fi fost o pasăre care poate să se zbată și să zboare. Mi-au fugit imediat amețeala, teama și prejudecățile. Mintea și-a luat vacanță, doar trupul mi-a rămas acolo să simtă tot ceea ce se poate simți un bărbat care face amor cu alt bărbat. Și ce am simțit a fost înnebunitor, uluitor de bine.

Cuvântul “după” are o sonoritate aparte. Când tocmai ai făcut-o pentru prima dată cu un bărbat, “după” este un fel de replica seismică, o a doua undă de șoc. Este ceva între “băga-mi-aș, ce am făcut? și grohăitul porcului sătul. Ejacularea îi face pe bărbați sa fie numai buni de anchetat. Nici măcar nu-i nevoie sa le ceri să vorbească că spun ei singuri tot. Au așa, un fel de mâncărici la limba. Cred că cel mai des când am aflat un secret despre un om, a fost după sex.

După ce s-a săvârșit minunea fumam amândoi goi în patul răvășit, când pe George l-a apucat limbarița. Mi-a spus că este căsătorit de fațadă, că el și ea n-au făcut-o de începutul căsnicie. Ei îi plăceau femeile iar lui bărbații. Mărturisirea asta m-a surprins. Am ridicat ochii în tavan și în loc să zic Dumnezeule, am exclamat: păienjeni! Întregul tavan era plin de pânze de păienjeni afumatede fumul de țigară, în colțuri era plin de scame și praf, iar bejul lenjeriei era un pic prea natural pentru pretențiile mele de igienă. Eu am fost mereu obsedat de curățenie, deci mi-a fost imposibil să nu observ.

Este adevărat că asta nu m-a împiedicat să beau cafea din ceștile lor îmbâcsite, să mănânc la masa lor neștearsă, să le folosesc toaleta și patul. Ba chiar ajunsesem să uit să mă descalț pana la faza în care mă suiam cu George în pat. Azi cu blândețe pot spune că acea casă era o vulpărie. Unde mai pui că avea și doua intrări, exact ca vizuina vulpilor. În mod cert locuința era mărturia situației descrise de ei. Era doar o casa, nu casa lor, iar ei doi doar colegi de apartament care n-aveau nimic de împărțit în afara facturilor, pereților și imaginii. Pe vremea aceea Articolul 200 care condamna homosexualitatea, era în vigoare. Auzisem despre bărbați care au făcut pușcărie pentru că iubeau bărbații. Gura lumii era mai periculoasa atunci. Dacă ți se ducea buhul că ești homosexual, erai în pericol de a fi urmărit, turnat, arestat și închis. Depindea de cât de înverșunați îți erau vecinii, cine îți vâna postul la muncă și cât de ocupată era miliția.

Multi gay s-au căsătorit de fațadă, alegând o viața de minciuni și trădări, aducând nefericirea unor femei nevinovate. Și soția lui George era nevinovată. Nevinovat de leneșă și împuțită. Cred că nevasta lui George m-a îndepărtat de viața hetero mai mult decât sexul cu bărbații. Mi-a ajuns dezgustul provocat de tampoanele și chiloții ei pătați aruncați aiurea, pana la sânge. Apoi am tot dat peste nespălate, urate, scorpii și nebune pana mi s-a acrit. Când ma gândesc ca femeia aia era doctoriță, nu ma pot opri din icnit. Am rânit în casa aia de multe ori. Totul a fost inutil. Ordinea și curațenia pur și simplu nu era de ei.

George era arhitect proiectant. A muncit multă vreme prin țările arabe, mai ales în Irak. Sănătatea sa șubredă s-a deteriorat accentuat. Datorita climei extreme inima lui slaba s-a înmuiat treptat pana când într-o trista zi s-a topit de căldura și s-a oprit. George iubea căldura și sexul. Când ne revedeam primea chestie pe care mi-o spunea era despre cum îmi visează trupul nopțile. Nu în toate, aveam sa aflu în mod neplăcut, când pe langă curmale si fistic, mi-a adus și o mică blenoragie. George futea tot ce avea pulă și mișca. Ce nu mișca, primea un ghiont și abia pe urma o pulă în cur. George mințea cum respira. Mă mințea că sunt unicul, singurul, iar eu visam ca prostul la fuga pe cămile în țările calde împreună cu el. Eu mă gândeam la relație el la felație, eu la fidelitate el la umeri craci și pe la spate. În capul meu nu vedeam nici o problemă in a adapta cuplul gay la monogamie, cadrul pe care s-a înființat conceptual famila, structura de baza a societății.

Bla bla bla. Azi știu ca în lumea gay monogamia nu exista, pentru ca bărbații. sunt genetic niște curvari iar cei care nu sunt curvari sunt desigur curve. Calea de mijloc exista doar pentru naivi și scopiți. Mulți spun că momentul în care au trecut în tabăra adversă cu arme și bagaje li s-a parut trădare, cădere în păcat, întunecare. Eu prin George am suferit procesul invers. Devenit curvă și acceptând acestă definiție am simțit eliberare, iluminare. Odată lămurit că nu o să mă însor niciodată cu o femeie, am trăit viața pe care am vrut-o, chiar dacă a trebuit sa o plătesc cu bani sau trup.

Mi se întâmplă câteodată să primesc cheile de la apartamentul unui bărbat și ajuns acolo înaintea lui să mă apuc de curățenie. Cred că o fac automat pentru că pentru mine orice nu e acasă la mine, e o cocină. Și purtat de val, spăl, calc, gătesc, pun vinul la rece. Apoi îmi fac clismă și duș. După ce opresc cuptorul, caut muzică lentă la radio, mă așez pe o latură a canapelei și aștept să vină George. Și stau așa încremenit, ca într-o poză, pană realizez că e târziu și George nu mai vine, nu pentru că iar s-a dus cu altul ci pentru că pur și simplu a murit.