Arhivă | Iunie 2014

Cap de păpuşă

Am avut odată, într-o altă viață, o legătură sociala impusă de presiunea familială cu o pereche de oameni potenți și aparent moderni. Ei mi-au oferit posibilitatea să constat că indiferent de câte studii ori statut social ai, dincolo de ce bogății fizice ai acumulat și prin ce tari te-ai plimbat, poți rămâne un gherţoi bigot pătrat la cap.

Povestea asta s-a întâmplat la doi ani după ce li s-a născut cel de-al doilea fiu. Până atunci viața lor părea perfectă după părerea unora, un exemplu demn de urmat.

Când am aflat despre îngrijorarea lor față de primul născut, am considerat că e o glumă, o poveste de depănat la cină printre discuții despre ce trăsnăi fac puradeii, ce cuptor cu neutroni ți-ai luat, ce sală de fitness ai plătit și nu ai frecventat și mai ales ce job ai schimbat.

Da, cuplul ăsta își schimba întotdeauna jobul împreună. Aveau perioade ca pictorii celebrii, gen perioada albastră, perioada natură moartă, sau eu arunc vopsea pe pereții de la budă iar tu ghicești ce am pictat și aplauzi ca foca. În realitate era ca și cum le-ar fi venit ciclul la amândoi simultan, deși doar ea era femeie iar el, în aparență bărbat.

Cei doi au parcurs împreună cu rubedeniile și acoliții perioada Connex, perioada zap, perioada amway, herbalife, perioada căcat. Eu eram oaia neagră a reuniunilor, refuzând să mă las spălat pe creier cu produse sănătoase de sute de lei lunar și păstrând același job la o fabrică de zece ani, deci un ratat neadaptat.

Şi fiind eu odată forțat să asist la o prezentare, după ce parte din invitați s-au cărat, am fost martor la prima manifestare a problemei. Problema era băiatul lor mai mare care la șase ani nu făcuse niciodată plajă fără slip pentru că… o avea mare și se holba lumea la ea! Aici intervine o alta poveste dubioasă în care acelui copil i se făcuse de bebeluș circumcizie ca să fie… mai ușor de spălat. În fine, acest detaliu considerau ei că ar avea minimă importanță pentru ceea ce urmat. Eu sunt de părere că circumcizia a încurajat și mai mult augmentarea și vizibilitatea membrului intimat.

Ce nu avea legătură cu pula puștiului, care apropo avea peste zece centimetri în stare flască, era înclinația lui pentru lucrurile și preocupările definite arbitrar ca fiind pentru fetițe. Dacă era întrebat ce culoare preferă la haine, vroia roz și mov pastel, dacă îl întrebai ce desen animat este favoritul său, alegea Mica Sirena și Barbie în Fairtopia. Ca jucării, evident iubea păpușile, poneii curcubeu și alte chestii pufoase cu sclipici.

Habar nu am cum de îi cumpăraseră ai lui păpușa cu care a venit la mine să îl ajut să îi pună un picior la loc. Poate o găsise într-o pungă de pufuleți, poate făcuse troc, nu importă, păpușa exista, iar băiețelul îi cususe cu mâna lui o rochie nouă și o schilodise încercând să o îmbrace. M-a tras după el în dormitor și a pus un deget la buze. Secret. Abia atunci am realizat că băiatul nu e băiat ci una din acele coconștiințe feminine care s-a pomenit prizonieră în trupul unui mascul. Treaba asta n-ar fi fost o dramă dacă nu s-ar fi născut în familia și țara greșită. Mare ghinion.

Imediat ce a închis ușa după noi și-a tras peste pantaloni o eșarfă de-a maică-sii drept fustă, și-a pus în cap o perucă confecționată din fâșii de hârtie creponată și o pereche de clești de rufe în urechi pe post de cercei. Eu sunt o prințesă și tu ești servitorul meu, a hotărât fără drept de apel. I-am făcut pe plac uluit de cât de volubil este, de cât de natural se mișcă. În restul timpului îmi făcuse impresia unui băiețel taciturn. Ca fetiță era pur și simplu exuberantă. Era ea însăși.

Ziua aia a trecut fără incidente dar mai târziu mi s-a reproșat că l-am încurajat. Aflaseră ei din știu eu ce surse că am avut păpuși când am fost borac. Sincer aia era o colecție artizanat pe care o ștergeam de praf și singurul lucru pe care îl credeam eu când eram mic referitor la ele, era acela că o să ajung croitor sau creator de modă pentru femei. Mare brânză, eram gay și chiar dacă cineva a realizat asta, (mă îndoiesc serios) nu a oripilat pe nimeni. Pur și simplu am crescut. Dar aici nu e vorba de mine. Eu sunt naratorul, întâmplător gay. Reproșul ăla mai mult sau mai puțin voalat a fost însoțit de povestea halucinantă a unei serii de măsuri represive de neimaginat.

Copilul a fost dus la psiholog care i-a repetat obsesiv că e băiat și trebuie să se comporte ca un băiat. Că băieții nu plâng și nu se joacă cu păpușile, că băieții se identifică cu Peter Pan nu cu Tinkerbell, că băieții se joacă cu băieții până se fac mari. (Aha și după aia fac sex tot cu băieții!)

Copilului i s-au cenzurat desenele animate (codat canale TV, aruncat dvd-uri), i-au fost confiscate jocurile PC suspecte, i s-a interzis accesul la net nesupravegheat iar jucăriile și plușurile vechi i-au fost înlocuite cu camioane și roboti. Substituție simplă. Ce vrei de la Moș Crăciun? Barbie în caleașcă cu trusou!? Ia de colea set Tranformers 2, că Moșu a văzut că ai puță de băiețel (motiv să îl surprindă acuzându-şi puța între picioare). L-au păzit și amenințat că Dumnezeu vede dacă faci pipi așezat cu fundul pe capac, i-au redecorat camera cât mai spartan și simultan a fost reatras de la cursul de dansuri și dat la karate, călărie și înot.

Au dat mita profesorului de religie să îl țină sub observație și l-au retras de la înot că acolo erau trupuri goale și atingeri umede, pardon interacțiuni fizice necontrolate. În mod constant i se verificau lucrurile din cameră și i se îndepărtau din preajmă rochiile, sutienele și sandalele maică-sii. Oricum aia începuse să se îmbrace și să se tundă ca o pulă de frică să nu-i trezească lui fi-su interesul vreun toc sau coc. Fractură logică. În locul lui eu aș fi fost curios dacă tata are pula mai mare ca a mea. Pun pariu că a observat că o are mica iar coaie n-are deloc.

Vă rog să mă credeți că dincolo de vria în care depăn această poveste, ea este adevărată iar  micile artificii sunt intenționat plasate să nu se recunoască careva în ea și să ia foc. Nu-mi este teamă de represalii împotriva mea ci de ce ar putea bietul copil să sufere ca efect secundar. Azi e adolescent în caz că a supraviețuit. Dacă ar îndura mizerii suplimentare din cauza acestui articol m-aș simți vinovat de moarte.

Ultima veste despre el a fost la câțiva ani după ce relațiile cu familia lui s-au răcit până la a nu mai exista. O cuscrenie de-a lor mi-a turnat plumb topit în inima vorbind despre familie și copilul „problemă” într-o manieră oribilă.

Gay-ul ăla? A zis ea cu scârbă. Poponar nenorocit, travestit. Și-a luat bătaie și pedepse cu carul. Ce crezi tu, după ce l-au controlat continuu ani de zile, la un moment dat i-au găsit sub pernă dimineața, un cap de păpușa?! A plâns ca la mort când au aruncat capul acela de păpușa la ghena și i-au dat foc.

În timp ce femeia povestea, am trăit în minte drama boțului de carne, disperarea și ardoarea cu care s-a agățat de ultima dovadă fizică a identității sexuale, la vârsta la care noțiunea nu exista în mintea sa. Știa doar că îi plac păpușile și rochiile. Mi-am închipuit obsesiile legate de păcat nemărturisit, coșmarurile în care repetat capul de păpușa îi era răpit ca pedeapsă divină. Știa că o să-l piardă. Adulții și Dumnezeu văd tot, te așteaptă doar să recunoști. Știa că într-o o zi o să fie prins. Nu știa ce urmează, acum știe – rememorarea momentului când capul de păpușa a fost pus pe rug. Iadul.

Copilul ăla fost ca un pui de găină care găsește o râmă și aleargă disperat în imposibilitate fizică de a o ascunde sau de a o consuma pe loc din cauza limitelor curții, gușii minuscule și a celorlalte ghemuri aurii fără nimic în cioc. Puiul de o zi, inocent, cu stomacul lui perfect gol trăiește drama lui a avea și a fi, printre alții care cred că vor ce ai tu fără sa le trebuiască, sau printre cei care nu vor sa ai pentru că ei nu au. Ghemul auriu de puf la o zi de existență, fără râma aia simte că nu e nimic. Atât are. Nu știe dacă este un canaf galben, un lanț de aminoacizi sau o caisă din compot. Simte că e pui, nu găină, nu cocoș. El doar există. Dacă ar fi găsit un șiret de pantof frații lui l-ar fi hăituit la fel, fără nici un câștig. E o parabolă proastă, știu.

Atunci ca să nu plâng am alungat lacrimile și m-am uitat la cer. Azi pot plânge că nu mă vede nimeni. Sunt bărbat și dacă nu mă vede nimeni se consideră că sunt tare sau că nu am glandele aferente.

I-au angajat alt psiholog, zicea ea cu dispreț. A, să vezi fază, vor să-i micșoreze chirurgical puța, că aia cică e de star porno. Fițe, eu i-o tăiam cu cuțitul și îl băgam la ospiciu la electroșocuri sau la mănăstire. Oricum nici o femeie n-o să aibă parte de el. Da, udat cu apă, șocuri, post, rugăciuni și bătaie, să-i iasă păpușile din cap!

Mă uitam la fața femeii care profera ororile și mi se făcea din ce în ce mai greață. Născuse trei băieți acum adulți, normali, sublinia ea cu mândrie. Zicea că îi iubește, dar ce ar fi făcut dacă unul dintre cei trei ar fi ascuns un cap de păpușa în loc de o mașinuță sub pernă, l-ar fi aruncat în primul șanț, l-ar fi înecat ca pe un pui de pisică nedorit? Ca vârstă femeia aia mi-ar fi putut fi mamă și bietului copil bunică. Slavă universului că nu m-am născut dintr-un uter îmbrăcat în ură. Te iubesc mamă, chiar dacă nu suficient de des ți-o spun!

Anunțuri

A doua listă de filme gay

Revin astăzi la bulancinematecă cu a doua listă de filme gay pe care poate o să aveţi chef să le vedeţi cîndva. Ca şi data trecută am încercat să nu aşez cele 20 de titluri în ordinea preferinţelor personale şi drept recomandari să fac mai degrabă menţiuni la câteva dintre ele. Toate mi-au plăcut, altfel nu le-aş fi pus aici. Deocamdată iată lista:

  1. Philadelphia (1993)
  2. Milk (2008)
  3. Mine vaganti (2010)
  4. Mysterious Skin (2004)
  5. Eating Out (2004)
  6. Touch of Pink (2004)
  7. Boat Trip (2002)
  8. Angels in America (2003)
  9. Hedwig and the Angry Inch (2001)
  10. Birdcage (1996)
  11. Le placard (2001)
  12. Do Começo ao Fim (2010)
  13. Saturn in Opposition (2007)
  14. Apartment Zero (1988)
  15. Were the World Mine (2008)
  16. Yossi and Jagger (2002)
  17. The Bubble (2006)
  18. The Sum of Us (1994)
  19. Another Gay Movie (2006)
  20. Transamerica (2005)

Mărturisesc că am bagat în listă pe lângă blokbustere, cel puţin un film care după părerea mea nu a fost promovat la justă valoare la vremea sa şi a cazut în nedreaptă uitare.

Vă reamintesc deci de existenţa lui „The sum of us”, film ce merită tot atâta atenţie câtă a primit „A single man” din lista precedentă. Paralela dintre ele este acel sentiment de viaţă reală pe care o traieşti fară să-ţi confirme cineva că ai dreptul, fără sa te ascunzi dar şi fară să te expui. O să vedeţi în acest film un Russel Crowe special.

Şi ca să dau Cezarului ce e al Cezarului, am strecurat în listă un alt film a lui Colin Firth, la fel de nedrept neglijat, „Apartamentul Zero”. Dacă pe lângă unul din astea două vedeţi şi filmul din pozitia 1, vă sugerez să le stingeţi cu ceva siropel nostim din seria „Eatig out” sau mai bine cu „Boat trip” ca să vă amintiţi că viaţa e mai veselă cînd are… a „Touch of pink” în ea.

Ritualul

Trăind în țara unde cetățeanul declară că nu l-ar deranja ca vecin un criminal în serie, dar l-ar ultragia de moarte vecinătatea unui homosexual, Biju şi Biş au dezvoltat un ritual de comunicare telefonic ușor criptat, drept substitut pentru prezenţa fizică între două întrevederi. Ar fi exagerat să numim procedură de relație la distanță un simplu tabiet pe care Biş îl considera ritual.

Era ritualul imperecherii dispozitivelor, ritualul linsului în urechi, ritualul cafelei telefonate, ritualul cinei cu mobilul între umăr și ureche. Dar in primul rand era ritualul certurilor. În fiecare dimineaţă se gândeau dacă nu e prea devreme să se sune şi tot amânau momentul până când în fine o făceau fix ca să îşi reproşeze reciproc intârzierea. La începutul convorbirii tonurile vocilor porneau normale dar șerpii insinuarii își inspicau limbile tot mai des prin conexiunea digitala:

– Credeam că dormi, obosit dupa seara cu Florans la bere. Lasă ca stiu eu ca aia nu poate sa bea niciodata o singură bere. Ai ajuns singur acasa aseara?! Aha, acum ai musafiri? La cafea, asa cu noaptea in cap? Ciudată ora de vizită. Sigur n-a ramas de aseara să bea cafeaua astazi?! Ce mincinos ești!

La randul său Biș obișnuia să-i strecoare fin otrava în miere:

-Te-a mai sunat Marcela sau de cand are celălalt amant webcam nu-ti mai simte lipsa?! De ce nu i-ai zis clar ca nu-i dai nimic, ca între voi totul, dar absolut totul s-a terminat? Ai dus aia la reparat? De ce Bijule stai atarnat de trecut, de ce vezi limpede anii din urma iar ziua de maine prin ceata?!

Biju spera că din afară convorbirea avea aspectul unei discutii între amici care fac schimb de impresii de genul ce-ai mai baut, batut, futut aseara! Uneori surprindea reacții la cei din jurul care semnalau ca ceva a sunat ciudat. Se temea că a devenit neglijent, ca a inceput sa nu-i mai pese la fel de tare de reacția celor din jur. Spunea că viata lui privata nu ar trebui sa deranjeze pe nimeni dar odata cu apariția lui Biș în viața lui, chiar simțea asta cu adevărat, de parcă omul ăla rupsese în el lanțul unei false vinovatii. Iubea, era iubit iar restul devenise plan suport pentru sentimente. Da, iubea un bărbat și nu i se părea nimic ciudat.

Ritualul desperecherii se incheia cu tensiuni si promisiuni de reevaluare care sunau mai mult a amenintari: vorbim mai tarziu, nu pot s-ti spun acum, lasă-mă ca sunt ocupat!

Biș îl intreaba retoric pe Bij de ce are parte numai de tipi complicati, combinați ori căsătoriți. Spunea că se simte obosit, trădat in sperante si batran. În timpul ăsta Biju se mira că nu îl injură și închidea. Apoi se abține cu greu să nu-l sune din nou. O făcea din mândrie prostească și pentru că era mult mai tanar.

Douăzeci de ani în pula mea. Nu mai găsești tu altul ca mine…Așa își spunea el gelos și confuz. Uneori cand își suna iubitul, în loc de planificatul: “te iubesc, iarta-ma!” scăpa un “știu, simt că mă minti, dracu sa te ia!” Închidea și pană a doua zi fierbeau amândoi în tăcere.

Logic, ritualul imperecherii începe tot la telefon cu câteva remarci ironice:

– Ce ai mancat la prânz pulă, te pomenesti că iar cremwursti?! Eu mici? N-am mai mancat de atunci de când cu Florans. Și să știi că micii sunt mai sănătoși decât cremwurștii tăi cu MDM!

Nu se putea urmari logic cum se ajungea de la ironie la tonul impăciuitor și grijuliu din final:

– Ai grijă de tine măi puță; pune pe maman să-ti facă o supă de pui și nu-ți mai uita pachețelul acasă! Explică-i că încă mai este la modă ca femeile să gătească. Ai luat măcar un chil în Italia de la haleala ălora?! Mănânci mă?! Hai că te pup; mănâncă și vorbim din nou după. Eu nu mănânc că țin cură.

– Biș te rog frumos să mănânci normal, să nu mai aud ca te înfometezi! Să te ții de cur nu de cură că cine te place, te place exact cum ești. Și dacă mai zici odată că ești gras mă supăr. Ce dracu, ne futem, ori ne cântărim?! Da, sigur eu mănânc. De fapt aș mânca, dar pentru asta trebuie să închid telefonul. L-aș închide, dar nu mă mai pot sătura de vocea ta. Cred ca aș putea trăi doar cu vocea ta în loc de mâncare.

Ăsta era Biju, după găleți de fiere îți bagă un sirop de limbă, dar nu orice siropel, ci unul cât mai îmbârligat. Bij avea talentul de a complica până și o scobitoare. Se uita la ea cum se uită marinarul prin ochean și în loc de o așchie de lemn ți-o descria ca fiind un fractal de brad sau o rază de stea cristalizată în celuloză. Era treaba lui Biș să îl tragă de mânecă ca să-l readucă pe țărmul realității Uneori se pierdea în visare chiar lângă el, cum a fost în duminica ăia când luau cina afară în curte.

– Bij mă asculți? Ieri venit ieri un țigan să-mi vadă fordul. Cică vrea să-l cumpere cu banu jos. Mi-a oferit 2000 pe el și un Mercedes din ‘91. Tu ce zici Biju, să-l dau?! Cum adică, ce viteză maxima are care, Merțu sau Fordu?

Masa de plastic se zgâlțâia ușor, zăngănind farfuriile rămase după cina. Miroase a flori de tei și Mâna Maicii Domnului, amestecat cu miros de Hugo Boss și crema anti țânțari Autan.

Nasul de boxer pensionat, a lui Biș adulmeca apropierea nopții. Își mușca de câteva ori buzele groase și se uită ușor nedumerit la talpa lui Biju, care se i se cățăra pe picior mișcând din degete ca un păianjen caraghios. Fără succes se prefăcea că reușește să ignore insistența cu care dihania îi smulgea părul de pe gambă apoi de pe pulpă încercând să i se strecoare pe cracul de la short. A plesnit obrăznicătura ca pe o muscă insistenta, și-a dres vocea și a continuat:

– Azi dimineață a venit unu’ Marian să facă poze cu canapeaua aia Ludovic XVII. Cică scoate pe ea 7000 de la un interlop. Am scos-o cu Alex înainte să te trezești tu. A venit cu noaptea în cap, cică l-a dat Florans afară și că se gândea că-l invit eu să stea la mine. L-am refuzat. Ah ți-am zis de ăia de la Tecuci? Deschid în curând restaurantul și mă întreabă dacă mă bag sau nu. Tu ce zici, la ce te gândești, spune sincer!

– Sincer mă gândeam în ce poziție să-ți sug pula acum!

– P…poftim?! Ești nebun, eu spuneam să te gândești la afacerea cu mașina, la bani.

– Exact la bani mă gândeam. Dă-ți shortul jos și te plătesc dacă la bani ți se scoală! Dacă nu ți se scoală te fut până ți se scoală. Dacă ești mulțumit de “lucrare”, marci banu’ înapoi! Sau știi ce, i-a suge-o tu!?

– Bij se dărâmă scaunul cu noi, termină! Plasticul ăsta nu ne ține pe amândoi! Na că ai făcut-o și pe Sara să se urce pe mine! Jos Sara, au putain, jos Biju!! Terminați cu cățeleala! Ee, va encouler!

Ochii lui Biju sclipeau drăcește:

– Auzi Biș canapeaua aia Ludovic XXX, mai este acolo?! Era o idee…

– Am băgat-o la loc cu Alex, maniacule! Termină Biju, că faci cățeaua geloasa!

– Eu sunt maniac? Ce i-ai făcut cățelei de e așa nebună, zoofilule? De ce e geloasă Biș, ha? De ce? Hai în casă să ne futem.

S-au futut până tarziu. După ce Biș a adormit, Bij s-a îmbrăcat în liniște. Dimineața următoare se găseau la 100 de Km unul de altul. S-au trezit în paturi diferite și s-au întins în gând unul către celalalt. Telefoanele au sunat ocupat, semn că iar s-au apelat reciproc în acelaș moment Au înjurat în gând, apoi au oftat simultan.

C’est la vie toujours parchive!

Cucută și miere

Biș a avut tată, mama, surori și un frate care a dispărut misterios. La bunicii din partea mamei nu a fost niciodată din cauza neînțelegerilor cu familia tatălui. Biș zice că seamăna cu taică-su de mic. Însă puștiul neastâmpărat pentru care autoritatea supremă era tatăl nu bănuia cum o să-i schimbe viitorul ierarhia de valori. De la familie numeroasă, chiar mai numeroasa decât bănuia, la creșterea și cultivarea un anturaj fabulos, nu de știe cum i-au mai rămas o soră, o cățea, un motan, un prieten bun, unul de rezervă și doua prietene cam nebune dar pe care el le iubea mult.

Pentru fete făcea orice: cumpărături, prăjituri, transport, îngrijire medicala și cel mai important, griji.

– Ce o fi făcut Rodi cu cățelul, ia să o sun! I-o fi dus mă-sa mâncare lui Oli la spital? Hai să-i fac o salată lui Oli. Mă duc să ajut la pomană la sor-mea, mă duc cu Florans la stomatolog că se teme de ace…

Florans s-ar fi bucurat teribil dacă ar fi știut că e băgata la capitolul griji în categoria femeilor. Da, Florans și Iulica, personajele acelea savuros de hazlii dar cu influențe nefaste. Când Biș nu avea ce povesti, îl face sa rada pe Biju povestindu-i ce trăznăi au mai făcut gheistele! Însă Biju deși râdea, în adâncul sufletului era turbat împotriva acestui anturaj ce făcea parte din latura întunecată a lui Biș, adică partea cu “făcutul parcului”, partea cu “poate ai un pusti și pentru mine”; partea cu “ai sa mori în pulă, soro”! Toate astea, îl rodeau constant pe Biju iar când mai afla de câte “una nouă” turba dar n-avea încotro. Știa că fiecare om vine într-o relație împreună cu trecutul lui, era conștient că oamenii nu se schimba radical de dragul nimănui, dar tot mai spera ca excepția s-a născut special pentru ei doi.

Uneori exploda, alteori dispera în tăcere, dar în genere după o vreme îi trecea și găsea puterea de a râde când el îi povestea despre aventurile cu Florence sau cu alții. Poveștile astea trunchiate, dar îndeajuns de des repetate ca să scape câte un nou amănunt erau o parte din baza de date din care reconstituia Biju partea dubioasă a vieții lui Biș.

În casa lui pe două treimi renovată, în camera lui decorată cu mobile de la brocantă, privind la televizor dintre cele doua rânduri de perne, Biș zugrăvea fiecare întâmplare cu acuratețea unui portretist capricios care la fiecare doua trei zile de schițe, portret sau eboșă se supăra pe modele și le concedia.

– Gata, am zis! Nu mai ies în viața mea cu Florence și nici cu Alex, de Iulica nu mai spun. Curvele vacile dracului, știi ce mi-a făcut?

Biș îl ignora. Știa că oricum mâine se v-a împăca cu „vacile”. Așa că îi tăia macaroana:

-Biș? Scoate mana din chiloți când vorbești cu mine ca te aud cum te scarpini la coaie. Nu mai face promisiuni pe care știi din start ca n-o sa ți le ții! Și parcă te-am rugat sa nu mai vorbești la feminin despre bărbați decât dacă și-au montat pizdă, și-au băgat implant în țâțe și cur. Alo! Ce zici ma, ce se aude acolo la tine, ori ploua?! A, stai pe budă. Bine, hai să-ți zic un banc. Și bancul curgea monoton până când Biș exclama ceva porcos.

– Cum adică cacat?! Nu ți-a plăcut bancul? A te-ai căcat, manca-l-ai și la gat purta-l-ai! Hai băi că vroiam doar sa te fac să razi. Asta-i o vorbă de-a mamaie-mi, Dumnezeu să o țină unde a duso! Auzi, ce ai de ești așa acru, ori ți-a venit ciclul?!

Biș se supăra, închidea și fierbea cam o ora înainte să-l sune din nou pe Biju să-l facă albie de porci. Făcea asta numai după ce îi spunea cât de mult îl iubește, unde și mai ales cum. După aia dă-i rasol, dă-i cucută după miere!

Biju râdea ușor măgulit, apoi ironic, sfârșind în hohote din ce în ce mai zgomotoase pe măsură ce Biș își descărca dracii acumulați.

Zilnic la primul telefon, Biș spunea că a dormit prost, că s-a trezit cu capul în cur și că a luat aspirină din aia de la Canada. La doua trei zile Biș schimba indispoziția cu o angoasă provocată de dormit singur, dor de pulă și coșmaruri. Încercarea de a povesti cursiv și logic o serie de evenimente onirico-erotice ilogice îl irita pe Biș, dar persevera. Se enerva mai ales dacă i se parea că Biju nu-l ascultă. Știa el ceva sau mai curând își închipuia că știe cum că Biju al lui nu-i atent.

Precis ca împrăștiatul ăla stă cu receptorul la ureche și îi răspunde cu da și nu în mod aleatoriu la zece secunde, doar așa, să-l enerveze. Ticălos mic. Doar îl aude cum tastează, cum fâșie hârtii, cum țăcăne capsatorul, simte cum astupă microfonul pentru a vorbi cu altcineva.

Dar tocmai când începea cu adevărat să se enerveze, ticălosul îl dezamorsa cu câte o vorbă dulce:

– Mon Biș iubire, stai să ies din birou, că nu pot să te ling în ureche cu toți colegii pe capul meu! Hai să bem împreună o cafea la telefon! Eu mi-am luat de la dozator, tu ai cafea proaspătă sper. Știi că dacă o ții prea mult în filtrul ăla o să te piși pe cur!

Biju și Biș susțineau că își spun totul, sau aproape totul despre ceea ce au făcut, fac sau intenționează. Fiecare îl suspecta pe celalalt că păstrează asul în mânecă, ca trișează ori joacă la cacealma. De obicei amândoi uitau aceste temeri când ajungea față în față. Dar cum majoritatea relației lor era mai mult o chestie de comunicare pană la consumarea iubirii fizice apăreau erori de interpretare.

Biș și Biju își împrumutau speranțele, temerile și pasiunile, își împrumutau calități și defecte, dar niciodată nu făceau schimb de certitudini. Cine poate face un asemenea troc în timpul nostru, în lumea asta, și în mod specific în aceasta țară e un om norocos. România nu este o țară roz nici pentru cei care nu sunt gay.

„Cimitirul” – gang bang livresc cu Teleșpan

Telespan-Cimitirul

“Cimitirul” – Teleșpan, Editura Herg Benet 2013

Cartea asta e ceea ce am asteptat eu să citesc ani de zile de la citirea Amorurilor Unui Hospodar al lui Apollinaire. Dacă aia a fost un pic cam devreme și un pic cam prea mult pentru un mic bulangiu în creștere, pe asta am înghițit-o nemestecată și aș fi mai vrut. Nici nu știu cum să o iau în discuție, ușor superficial și poponărește la lins, sau să-i fac un clasic deepthroat livresc. În fine, o să o iau orizontal că tot i-au placut autorului dungile o perioadă lungă din anusul lansării.

Nu vă spun nimic detaliat, că omul ăsta merită citit pe bani și nu clasat cu un simplu rezumat. Dar așa, în dorul pulii vă pot spune că personajul principal este un curvar penal, jucător la loto și bineînțeles întreținut. Ca să iasă din postura de atârnător, Adrian Green se angajează la negru, în cimitir, prilej absolut minunat de a-și bate pula de religie, moarte, frică și abuz, filozofic vorbind.

Practic vorbind, Mr. Green își bate pula de câte un coleg sau client (ruda, nu mortul frate!) după cum îi pică cu loc sau cu tronc. Aceste aventuri oferă prilejul să citești niște scene de sex atât de bune, că nu știi dacă să continui să citesti sau să-ți faci o labă. Vorba personajului, asta e o problema de alegere a momentului. Depinde la care scena și în ce mod vrei să juisezi.

Citeam pe blogurile unor proaste care se dau critici de carte, cum că scenele de sex gay din Cimitirul sunt scârboase, că sunt scrise prea în detaliu, că prea mult lins, prea multă muie. Și că scenele gay și densitatea lor fac un deserviciu persoanelor gay definindu-le ca fiind superficiale.

Pizde refulate, ce să le ceri. Niste moluște băloase care sângereaza uneori de două ori în aceaiși lună, se apucă să scrie cu scârbă de cur și pulă. Treaba lor.

După mine Cimitirul este un manifest gay. Si contrar opiniei de mai sus, eu cred că această carte face un serviciu imens comunitătii gay, chiar dacă la noi ea nu prea există. Cred că daca aș avea de ales o carte cu care sa dau gag purtatorilor de biblii la cozoroc, as alege cu greu între Cimitirul si Decameronul. Dar da, în final aș alege Cimitirul ca să-i miruiesc pe plebei, în ciuda faptului ca Teleșpanul nu-i suficient de ateu pentru neuronii mei. Dar până la coadă, monoteismul lui de cumetrie e tare amuzant. N-am mai citit ceva haios legat de Biblie, de la Leo Taxil încoace.

Așa cum am spus, tranșată orizontal cartea este înfulecabilă în câte părți vrea pana ta de peloponezian. Este perfect echilibrată, nu te face să simți obligația sau nevoia de o sfârși (adica, am făcut-o și pe asta, sunt cult ce pula mea!). Este bună constant, ușor de citit, ușor de penetrat. Cu mintea, perverșilor, cu mintea!

M-am abținut intenționat de la a viziona materialele video cu Teleșpanul, pentru că eu chiar sunt dintre cei care pot face diferența dintre personaj și creatorul său indiferent la ce nivel de identificare ar afirma cel din urma că se afla cu creația sa. Și ca să nu simt nici o discrepanță, prefer mereu să citesc cartea înainte sa văd filmul (sau să înghit povestea care vinde cartea), pentru ca iluzia sa fie perfecta.

Credeți-mă cartea asta nu suferă nici o fractură logică sau identitara. De la baba moartă, fiartă în cadă, la siropul dragostei prin feisbuc și sms cu Daniel, Adrian Green se simte uber real. E el.

Iubesc personajul ăsta pentru că mă aprobă în buna parte în ceea ce simt și gândesc. Descopăr la el teorii comune, de la “personal Jihave” (că nu crede în Jesus) până la “dragostea tâmpește” și-ți face creierii ecler.

În concluzie, trageți o fugă în Cimitir, poate îl prindeți pe Adrian în fapt. O să iasă un gang bang din care o să scăpați abia după ce lăsați cartea pe noptiera de lângă pat.

Apropo domnu’ scriitor, Teleșpanu e pseudonim sau e pe bune? Tele-șpan?! Zău? Mișto nume de fost tele-producător cu care să-i sari cititorului în ochi. Probabil Adrian Spermezan era luat, sau ustura prea tare.

Aide pa, aștept următoarea carte care să mă dea pe spate… Sau pe burtă, tu alegi în ce postura îți pui cititorul!

foto: Herg Benet

 

Tinto de Verano

Lâncezeam rupți de picioare prăvăliți pe scaunele unei terase, situată undeva, în spatele Catedralei din Toledo. Era o bodegă micuță dispusa în pantă cu umbreluțele terasei întinse exact cât să intre sub umbra celor doi platani seculari. Halba mea de Mahou parcă era găurită în fund, așa disparea berea din ea, după orele de plimbare prin cetatea pârjolită de soare. Când m-am uitat după chelner cu gând să cer încă un rând, l-am văzut ocupat cu niște „surori” și o bunăciune, drept la masa din fața mea.

Ele”, două năproaice cam la 45 de ani, puternic pensate, viu îmbrăcate și cu niște poșete supradimensionate. El, un țuțurel la 18 ani, în blugi și cămașă, evident plimbat pe la sală dar la fel de evident, nu prea dus la școală. Se vedea că are experiență de stradă.

Iubitul meu s-a prins primul de fază.

– Ia uite, astea două vor să-l fută pe ăla micu. Fir-ar ale dracului de hoaște, câtai poșetele au și ce culori, fă! Muștar și turcoaz, mi-e rău!

M-am mai uitat odată la scena din față și am observat că „ăla micu” era foarte bine crescut, mai ales între picioarele pe care i le pipăiau sub masă cele două poponărese pofticioase. Puștiul apăruse mai târziu sau fusese chemat la masa ăstora, că era cu dinaintea goala în timp ce în fața fetelor se cam strânseseră niște pahare. Și când a venit chelnerul, n-a apucat ăla tânăr să deschidă gura, că astea au și comandant pentru el. Tinto de Verano.

Tinto de Verano ăsta e un de șpriț de vară făcut din vin roșu diluat cu Sprite, care la rândul lui e diluat cu apă minerală și servit cu lămâie și multă gheață. Are cam 2-3 % alcool, adică este un fel de colicică, nu băutură de bărbați. Cât am mai lins noi încă o bere, fetele i-au făcut capul mare ăluia și au tranșat treaba. L-au luat pe fluturel la mijloc și s-au făcut nevăzuți după primul colț. Înainte să dispară din raza vizuală am apucat să văd cum tinerelul îi trage o palmă peste buci ăluia cu poșeta muștar. Deci e clar.

Cam jumătate de ora mai târziu, plimbându-ne noi prin piața Zocodover, ne-am intersectat cu țuțurelul. Era singur, grăbit și destul de sictirit. Când l-am depășit, tot sucind capul să fim siguri că este chiar el, era să dăm peste cele două posesoare de poșete mamut. Fetele erau fleașcă de supărare, cătrănite. Ce să mai vorbim, se vedea clar că sunt ofticate că l-au scăpat pe ăla micu din gheare. Și așa distruse, încă îl filau de la mică distanță, doar doar or avea parte de a doua șansă. Am râs de ele în pumn și ne-am văzut de târcoalele noastre.

După alt sfert de oră uitasem complet de întâmplare, când ni l-a scos iar soarta pe tinerel în cale. Și pentru că străduța era îngustă și doar noi pe ea, l-am oprit și am pus marea întrebare.

– Salutare, salutare! Ia zi pisi, de ce nu te-ai dus cu alea două la hotel?

– De proaste ce sunt, chiar credeau că mă fut pe un Tinto de Verano?!

Fisura

poster_construction1

Mi-au trebuit ani să clădesc armura, mi-au trebuit înfrânări, noduri în gat și lacrimi ucise direct în glandă. Mi-au trebuit zeci de petice de sexperiență sudate cap la cot și pelvis la cap, ca un puzzle, ca o coca de nava cârpită de un sudor slab calificat.

Mi-a trebuit timp ca să fac defalcarea rațională între senzație și emoție, între futaiul sincer și brutal și dragostea parșivă la promoție. Mi-au trebuit atâția ani ca să pricep că dragostea tâmpește și am uitat totul într-o singură noapte dând o muie incompletă la beție.

De ce am rămas două nopți lângă tine? De mahmur, de idiot, de Lache, de mișel. Ca să crăp de pe dinăuntru, când mă consolidasem extern. Ca să îmi aduc aminte că sunt viu și doare.

Nu-i nimic, m-am fisurat nițel. Am să mă retrag înăuntru și am să fac ceea ce nu crezi că pot. Am să tac. Eventual când nu o să mai suporți tăcerea, poți considera că te aștept. În mod sigur o să fiu acolo. Singura ta problemă va fi sa mă găsești în cochilia labirint. Și acum scuză-mă, trebuie să pun afișul:

Nu deranjați, sudez!

foto