Lâncezeam rupți de picioare prăvăliți pe scaunele unei terase, situată undeva, în spatele Catedralei din Toledo. Era o bodegă micuță dispusa în pantă cu umbreluțele terasei întinse exact cât să intre sub umbra celor doi platani seculari. Halba mea de Mahou parcă era găurită în fund, așa disparea berea din ea, după orele de plimbare prin cetatea pârjolită de soare. Când m-am uitat după chelner cu gând să cer încă un rând, l-am văzut ocupat cu niște „surori” și o bunăciune, drept la masa din fața mea.
„Ele”, două năproaice cam la 45 de ani, puternic pensate, viu îmbrăcate și cu niște poșete supradimensionate. El, un țuțurel la 18 ani, în blugi și cămașă, evident plimbat pe la sală dar la fel de evident, nu prea dus la școală. Se vedea că are experiență de stradă.
Iubitul meu s-a prins primul de fază.
– Ia uite, astea două vor să-l fută pe ăla micu. Fir-ar ale dracului de hoaște, câtai poșetele au și ce culori, fă! Muștar și turcoaz, mi-e rău!
M-am mai uitat odată la scena din față și am observat că „ăla micu‘” era foarte bine crescut, mai ales între picioarele pe care i le pipăiau sub masă cele două poponărese pofticioase. Puștiul apăruse mai târziu sau fusese chemat la masa ăstora, că era cu dinaintea goala în timp ce în fața fetelor se cam strânseseră niște pahare. Și când a venit chelnerul, n-a apucat ăla tânăr să deschidă gura, că astea au și comandant pentru el. Tinto de Verano.
Tinto de Verano ăsta e un de șpriț de vară făcut din vin roșu diluat cu Sprite, care la rândul lui e diluat cu apă minerală și servit cu lămâie și multă gheață. Are cam 2-3 % alcool, adică este un fel de colicică, nu băutură de bărbați. Cât am mai lins noi încă o bere, fetele i-au făcut capul mare ăluia și au tranșat treaba. L-au luat pe fluturel la mijloc și s-au făcut nevăzuți după primul colț. Înainte să dispară din raza vizuală am apucat să văd cum tinerelul îi trage o palmă peste buci ăluia cu poșeta muștar. Deci e clar.
Cam jumătate de ora mai târziu, plimbându-ne noi prin piața Zocodover, ne-am intersectat cu țuțurelul. Era singur, grăbit și destul de sictirit. Când l-am depășit, tot sucind capul să fim siguri că este chiar el, era să dăm peste cele două posesoare de poșete mamut. Fetele erau fleașcă de supărare, cătrănite. Ce să mai vorbim, se vedea clar că sunt ofticate că l-au scăpat pe ăla micu din gheare. Și așa distruse, încă îl filau de la mică distanță, doar doar or avea parte de a doua șansă. Am râs de ele în pumn și ne-am văzut de târcoalele noastre.
După alt sfert de oră uitasem complet de întâmplare, când ni l-a scos iar soarta pe tinerel în cale. Și pentru că străduța era îngustă și doar noi pe ea, l-am oprit și am pus marea întrebare.
– Salutare, salutare! Ia zi pisi, de ce nu te-ai dus cu alea două la hotel?
– De proaste ce sunt, chiar credeau că mă fut pe un Tinto de Verano?!
pederanger 
categoric, nu trebuie sa renuntam la standarde :))
e posibil si pe degeaba, e mai bine decat ieftin 😀
ApreciazăApreciază
Este posibil, insa putin probabil, mai ales cand din asta traiesti. Si tanarul in cauza cam din asta traia, ma intelegi?
ApreciazăApreciază
da, viata-i dura si uneori sa fii frumos poate fi un plus care se poate transforma in beneficii, de aia si spuneam de standarde 🙂
se pare ca baiatul frumos, cel putin in ziua aceea, a fost usor ghinionist, la fel si bietele „fete” 😀
ApreciazăApreciază
Ai dreptate, baiatul frumos le-a dat pe spate si le-a lasat asa, ca pe niste carabusi ne…intorsi! 😛
ApreciazăApreciază
asta da imagine :)))
mie imi erau dragi carabusii, vezi ce mi-ai facut acum? mi-ai naruit un vis 😛
ApreciazăApreciază
N-am vrut, zau! :))
ApreciazăApreciază
Tinto ăsta de Verano îmi sună aşa, a ceva de băut între nişte guguştiuci amorezaţi, e de răcoreală de la căldura sufletului celuilalt, nicidecum potrivit unor târcoale cu gânduri posesive sau invazive în fierbere întru petreceri instinctuale, aşadar îndreptăţit micuţul retractil de a nu se lăsa făcut de însetatele după faptă.
În chestii dintr-astea, nu mai bine l’ar fi întrebat de început pe tânărul armăsar; „tu ce bei”? Că apoi poarte alta ar fi fost partitura.
Povestea asta m-a urcat în visare, acolo, când am ajuns în dreptul platanilor. Scuturi nostalgii, pederanger; altfel, aceeaşi ironie seducătoare, acelaşi farmec al tău.
ApreciazăApreciază
Lucrurile nu sunt cum vrem ci cum s-au potrivit. Corectăm prezentul dar trecutul nu-l vizăm coercitiv. Nu are rost, nu e corect, nu e nevoie de regret. Restul e filozofie slabă care începe prin lamentația: ce ar fi fost dacă… Răspunsul este NIMIC.
Tinto de verano este echivalentul unei socate. De când beau porumbeii socata înainte sa facă pui?
ȘI da, băiatul ăla trebuia să primească ceva consistent ca să o dea tare. Mă tem că o băutură mai serioasă nu l-ar fi convins să intre în rut. Poate o sumă oarecare…
ApreciazăApreciază
La mine în blogroll vei găsi un nume, nolongerinbetween. Te va seduce scriitura lui.
Asta aşa, ia-o ca pe un dar de la mine.
ApreciazăApreciază
Fireşte că de o sumă oarecare ar fi fost vorba, dar se pare că nu s-au înţeles la preţ, sumă subţire, ca şi băutura.
Cât despre „ce ar fi fost dacă”, răspunsul la asta câteodată nici măcar retoric nu îţi izbuteşte. De nefolos himera lui „ar fi putut să fie”.
Ca lucrurile să fie cum vrem şi să şi ţină de putirinţele noasatre, tre’ musai realism, imaginativ, măsură şi grijă pentru coerenţă, fabulatoriu, dar cu rigoare, luciditate decisă şi apoi acaparatoare, aşa nu ne mai pomenim înfăşuraţi pe regretele astea de zici de ele.
Tinto de verano ăsta e ca vinişoru’ de pe timpuri, nişte timpuri îndepărtate, o băutură după care era mort frate-me în arşiţele verii, cred că era vreo 9 lei sticla, şi avea diferite arome, dacă îmi mai amintesc bine, dacă nu, iartă fisura de memorie.
ApreciazăApreciază
Cica nu mai sta la mijloc? O sa-l citesc de proba, dar nu garantez. Mai bine pornesc supa sex.
ApreciazăApreciază
Ia zi-mi, ai citit?
ApreciazăApreciază
Link te rog
ApreciazăApreciază
Nu te mai deranja, am citit. Anglo-Mioriță Emo. Nu e genul meu. Romgleza mă deprimă încă din titlu.
Îmi pare rău, de gustibus…
ApreciazăApreciază
Si eu inca ma mir si azi (cam ca vitelul la poarta noua) cand observ ce pretentii au unii in schimb numai la un suc si-o ciunga. Adica daca vrei ceva in schimb doar la atata, du-te nene la cinema, nu cere live interactive. Adevarul e si ca lumea s-a invatat cu consumerism de masa plus calitate asa cat de cat fiabila made in China si Taiwan. Efectiv chiar si eu, de ex, am avut un soc cand am vazut ce lipsa de bunuri de consum erau la supermarket in Norvegia, adica, zau, numai 1 soi de cartofi si 2 branduri de iaurt si inca si ala cu apa ? De incaltaminte nici nu mai zic ce chin a fost sa pot gasi ceva italian de seria B, care m-au tinut numai 1 an jumate. Ca eu eram obisnuit macar cu un sortiment MegaImage daca nu chiar WholeFoods. Cand m-am dus intr-o vara pe la tara in Franta pe langa orasul Lyon era sa am un soc cand am vazut ce abundenta…nu mai zic cum foloseau
prostituatii de langa gara subjonctivul verbului „a face” in forma pronominala solicitand asa
de gramatical perfect si generos-ospitalier gratios, si cum imi explica la fel de generos,
chiar pe gratis, soferul de taxi ceva din
Diderot…am intrat in extaz…noroc ca citisem in vara anterioara o brosura de reclama despre leadershipul managerial al unui aeroport britanic in care autorul observa ca generozitatea este real denotativa de mare putere si rang deosebit de inalt social-ierarhic, si numai asa am reusit sa-mi pastrez cumpatul si sa nu ma bag in anturaje necorespunzatoare rangului meu de om
comun…
ApreciazăApreciază
Plus am platit bacsis extra soferului de taxi ca sa ramanem chit…efectiv nu doresc sa raman obligat unui sofer de taxi…desi e unul din Paris fata de care am o restanta. Eu sunt obisnuit sa platesc atunci cand aleg sau accept (in caz ca sunt solicitat cu vreo oferta fara sa o caut eu expres) sa primesc un serviciu, chiar sincer nu imi place sa raman obligat. Stiu ca dauneaza la networking, care e bazat pe obligatii reciproce, insa tot sincer pur si simplu prefer sa-mi pastrez un grad de libertate si independenta in caz ca se intampla ca atmosfera plasei respective de networking sa devina oarecum sufocanta. Plus imi restrange posibilitatea sa ma duc asa tot inainte, pe drumul personal al ideilor mele fixe, asa ca pestisorul Nemo.
ApreciazăApreciază
Sincer, eu cand NU trebuie musai, nu platesc.
ApreciazăApreciază
Ei bine, te pot asigura ca a nu intra in anturaje poate fi uneori mai greu decat sa iesi din ele cand nu-ti mai place ciunga, sau i s-a dus gustul. Uita-te la domnul Mircea Basescu…
Pe de alta parte, a nu profita de o imersiune intr-o dimensiune nou si eventual lipsita de riscuri la integritatea corporala e frustrant. O sa regreti la batranete.
ApreciazăApreciază
Hei, nu prea cred ca exista imersiuni lipsite de riscuri. Dar asta e poate pt ca m-am nascut in 1980. Eu am auzit de AIDS chiar inainte de Revolutie, si eram mic, dar am auzit. Dar desigur nu ziceam numai de riscuri de genul asta. Oricum, stiu ca pt mine a fost asa o chestie cam de aparare si de adversitate la risc sa nu prea doresc sa imi bag p…a chiar in orice, chiar si daca stiam ca ofera o satisfactie destul de placuta, am avut chestia asta cam austera de gen ca nu e cazul sa ne satisfacem imediat sau chiar obligatoriu orice placere…dar asta e si pt ca efectiv mie nu mi-a lipsit nimic cand eram mic, nici cand eram mai mare de fapt, eu am fost mereu un ins ff privilegiat, efectiv inconjurat de abundenta, si de orice voiam chiar oferit pe tava, (ma rog, nici nu aveam imaginatie debordanta sa imi doresc prea multe chestii deosebit de diverse, pe bune zic, nu cred ca macar stiam ce-mi lipseste sau ca-mi lipseste ceva ! asta inca de cand ma nascusem dupa cum imi povesteste mama, ca efectiv stateam asa cam exagerat de placid si de indiferent, nici nu observam ca poate mi-o fi foame, nu plangeam, fusesem prematur si chiar mi-au facut si punctie lombara ca s-au gandit ca sunt cam neobisnuit de lenes, apatic si nerevendicativ, plus stateam asa si ma uitam zambind politicos in gol, nu ma entuziasmau diversi stimuli din jur, etc !), si de aia efectiv nu am simtit asa diverse nevoi decat mai mult in sens de infranare.
ApreciazăApreciază
Acum inteleg eu de ce tot povestesti despre sfinti. Ai scris cuvantul magic „Infranare”. Stii, e si asta o preversiune, un fetis desi nu pare. Cat despre riscul bagarii pulii sa avem iertare. Exista riscul sa iei HIV in atatea moduri incat e mai bine sa nu te gandesti ca sa nu devii paranoic. E bine sa te protejezi, bineinteles, e bine sa iti cenzurezi pornirile care evident cresc riscul. Dar sa nu futi nimic de frica HIV e mai trist decat scufundarea Titanicului.
Apreciez faza casnica de mai sus. In mod clar esti un tip deosebit. Trebuie sa stii ca eu cred asta indiferent de ce alte prostii o sa-ti raspund data viitoare.
ApreciazăApreciază