„Cimitirul” – gang bang livresc cu Teleșpan

Telespan-Cimitirul

“Cimitirul” – Teleșpan, Editura Herg Benet 2013

Cartea asta e ceea ce am asteptat eu să citesc ani de zile de la citirea Amorurilor Unui Hospodar al lui Apollinaire. Dacă aia a fost un pic cam devreme și un pic cam prea mult pentru un mic bulangiu în creștere, pe asta am înghițit-o nemestecată și aș fi mai vrut. Nici nu știu cum să o iau în discuție, ușor superficial și poponărește la lins, sau să-i fac un clasic deepthroat livresc. În fine, o să o iau orizontal că tot i-au placut autorului dungile o perioadă lungă din anusul lansării.

Nu vă spun nimic detaliat, că omul ăsta merită citit pe bani și nu clasat cu un simplu rezumat. Dar așa, în dorul pulii vă pot spune că personajul principal este un curvar penal, jucător la loto și bineînțeles întreținut. Ca să iasă din postura de atârnător, Adrian Green se angajează la negru, în cimitir, prilej absolut minunat de a-și bate pula de religie, moarte, frică și abuz, filozofic vorbind.

Practic vorbind, Mr. Green își bate pula de câte un coleg sau client (ruda, nu mortul frate!) după cum îi pică cu loc sau cu tronc. Aceste aventuri oferă prilejul să citești niște scene de sex atât de bune, că nu știi dacă să continui să citesti sau să-ți faci o labă. Vorba personajului, asta e o problema de alegere a momentului. Depinde la care scena și în ce mod vrei să juisezi.

Citeam pe blogurile unor proaste care se dau critici de carte, cum că scenele de sex gay din Cimitirul sunt scârboase, că sunt scrise prea în detaliu, că prea mult lins, prea multă muie. Și că scenele gay și densitatea lor fac un deserviciu persoanelor gay definindu-le ca fiind superficiale.

Pizde refulate, ce să le ceri. Niste moluște băloase care sângereaza uneori de două ori în aceaiși lună, se apucă să scrie cu scârbă de cur și pulă. Treaba lor.

După mine Cimitirul este un manifest gay. Si contrar opiniei de mai sus, eu cred că această carte face un serviciu imens comunitătii gay, chiar dacă la noi ea nu prea există. Cred că daca aș avea de ales o carte cu care sa dau gag purtatorilor de biblii la cozoroc, as alege cu greu între Cimitirul si Decameronul. Dar da, în final aș alege Cimitirul ca să-i miruiesc pe plebei, în ciuda faptului ca Teleșpanul nu-i suficient de ateu pentru neuronii mei. Dar până la coadă, monoteismul lui de cumetrie e tare amuzant. N-am mai citit ceva haios legat de Biblie, de la Leo Taxil încoace.

Așa cum am spus, tranșată orizontal cartea este înfulecabilă în câte părți vrea pana ta de peloponezian. Este perfect echilibrată, nu te face să simți obligația sau nevoia de o sfârși (adica, am făcut-o și pe asta, sunt cult ce pula mea!). Este bună constant, ușor de citit, ușor de penetrat. Cu mintea, perverșilor, cu mintea!

M-am abținut intenționat de la a viziona materialele video cu Teleșpanul, pentru că eu chiar sunt dintre cei care pot face diferența dintre personaj și creatorul său indiferent la ce nivel de identificare ar afirma cel din urma că se afla cu creația sa. Și ca să nu simt nici o discrepanță, prefer mereu să citesc cartea înainte sa văd filmul (sau să înghit povestea care vinde cartea), pentru ca iluzia sa fie perfecta.

Credeți-mă cartea asta nu suferă nici o fractură logică sau identitara. De la baba moartă, fiartă în cadă, la siropul dragostei prin feisbuc și sms cu Daniel, Adrian Green se simte uber real. E el.

Iubesc personajul ăsta pentru că mă aprobă în buna parte în ceea ce simt și gândesc. Descopăr la el teorii comune, de la “personal Jihave” (că nu crede în Jesus) până la “dragostea tâmpește” și-ți face creierii ecler.

În concluzie, trageți o fugă în Cimitir, poate îl prindeți pe Adrian în fapt. O să iasă un gang bang din care o să scăpați abia după ce lăsați cartea pe noptiera de lângă pat.

Apropo domnu’ scriitor, Teleșpanu e pseudonim sau e pe bune? Tele-șpan?! Zău? Mișto nume de fost tele-producător cu care să-i sari cititorului în ochi. Probabil Adrian Spermezan era luat, sau ustura prea tare.

Aide pa, aștept următoarea carte care să mă dea pe spate… Sau pe burtă, tu alegi în ce postura îți pui cititorul!

foto: Herg Benet

 

29 de gânduri despre „„Cimitirul” – gang bang livresc cu Teleșpan

  1. mi-ai amintit ca si eu am citit cu mult prea devreme Amorurile unui Hospodar…
    senzatia pe care am incercat-o atunci de greata si tulburare profunda legata de ceva ce nu ar trebui sa-ti placa dar care simti ca ti-ar putea placea a fost bizara 🙂

    imi pare tare bine ca ai tinut cont de recomandarea mea, Cimiturul lui Telespan chiar merita o astfel de apreciere, sunt sigura ca i-ar face placere sa o citeasca, poate o faci vizibila pe pagina lui de FB 🙂
    mie cel mai mult mi-a placut la Adrian Green faptul ca este firesc in ceea ce spune, face gandeste…e firesc uman cand sufera si se indragosteste, cand minte si inseala, cand ii pare rau ca nu e asa cum isi doreste cel de langa el sa fie chiar daca incearca…
    e firesc in indoielile lui, in filozofia lui formata din ce a trait, din ce nu a invatat…
    sexul, placerea, puse sub microscop pot oripila dar asta nu vad de ce ar deranja si chiar daca deranjeaza cred ca si cei care simt asta au dreptul sa spuna ce simt…
    sa critici, sa lauzi, sa-ti placa sau nu, aceste ipostaze sunt ceea ce e normal sa fie cand ai o opinie…
    oricum tu ai de multe ori aerul unui pumn de fier in manusa de catifea, ma surprinde asta, inca :))
    cred ca a venit timpul sa te apuci sa scrii despre propriul tau Cimitir, eu sper ca vei tine cont si de aceasta recomandare 🙂

    Apreciază

    • Nu am Facebook și nu intenționez să relaționez prea tare cu scriitorii, mai ales dacă sunt gay, tocmai pentru că sunt gay. În bulangioaice însuși Green recomandă să nu ai incredere. El știe, eu știu. Eu am citit cartea, el și-a luat banul, restul e pretext de gargară.
      Când o să vreau o muie cu autograf știu eu unde să o caut.

      Apreciază

      • Cândva, demult, un profesor ne-a spus la facultate, asta fiind filologia, că scriitorii sunt acei care nu pot şi nu ştiu să facă altceva decât să scrie. Asta înseamnă cu adevărat a fi scriitor. Aşadar, cu fiinţe care au scris o carte, două cărţi, trei cărţi, cred că poţi „relaţiona”, că dacă ne-am lua după toţi cei care au scos măcar una, dacă nu mai multe, şi-au devenit aşa de înghesuiţi unii într-alţii de înrudirea asta, ar însemna că suntem o naţie dată naibilui de scriitoricească.

        Apreciază

      • Eu sunt doar cititor, deci nu ma inrudesc cu nimeni. Si nu as pune baza pe tot ce filozofeaza profesorii, ca la urma urmei cineva le-a bagat si lor niste principii in cap ceea ce s-ar putea sa nu fie tocmai miununat in momentul in care incep sa creda ca a avea pareri proprii este egal cu formator de opinie.

        Apreciază

  2. Aşadar, iată-te cu mari şanse un cititor de Teleşpan împătimit. Precum spuneai, cititorii se întâlnesc, diferit, în trăirea lecturii. Fireşte, dintre cei care au putut afla în ei capacităţi de expresie literară, deşi cimitirul nu cred că abundă în. Aş fi vrut să o aflu, asta dacă voi citi cândva cartea. În afară de Pisica în cizme, care umbla pe sub bănci, din mână în mână, în ora de mate în vremea adolescenţei mele, alte chestii de’al de’astea nu mi s-au întâmplat ca lecturi.
    În final, ce face Adrian Green? îşi descoperă eul intim şi-şi găseşte calea spre propriile aspiraţii la fantezii? Glumesc.
    Altfel, e un tip mişto, mi-a zis-o iubitul meu; îl ştie de ceva vreme, au lucrat în acelaşi trust, cândva. Şi mi-a mai spus că maică-sa cu ceva timp înainte de lansare a aflat taina fiului ei, că era gay.

    Se pare că are personalitate, pentru că literatura se face cu personalitate, aşa că probabil cea de-a doua carte va veni.

    Apreciază

    • Cred ca nu ai inteles ce i-am raspuns Pandhorei si nu ai citit printe randuri partea cu refuzul de a cunoaste omul din spatele scriitorului. Practic nu vreau sa ridic valul, intelegi? De ce mi-as dori sa-l cunosc pe Telespan, sa ma fut cu el? Poate o fi misto, poate nu, chiar nu-s curios de el. Mie imi place doar cum scrie.

      Apreciază

  3. Pederanger, eu zic c’am înţeles preabine ce ai vrut să îi spui Pandhorei, pe faţă şi printre rânduri; doar m-am jucat cu şi în cuvântul „scriitor”, pentru că a scrie o carte nu te face să fii unul. Cât despre acele înrudiri, ele erau ale lor , ale „scriitorilor” ăstora, al căror număr tot sporeşte, nu ale tale cu ei.
    Iar pe omul din spatele cuvintelor nu l-ai putea cunoaşte decât trăindu-l. Nu ştiu despre el dacă chiar se trăieşte în expresie sau doar e un trucaj literar. Şi nici nu mă interesează. Nici dacă scrisul ar fi pentru el autotranscrierea obsesiilor, deşi asta ar fi bine, ar însemna un psihologism serios.

    Mulţumesc pentru atitudine.

    Apreciază

  4. Ha ! Ha ! M-a amuzat intrebarea, Si pana la urma ce face Adrian Green ? Pai nu a fost clar ca nu e vorba de un buildungsroman din prezentarea lui Pederanger ? Eu nu i-as zice nici „manifest” decat daca lumea chiar astepta unul cu sufletul la gura, ca in acest caz e ok sa i se spuna si manifest, doar ca nu m-a interesat/frapat pe mine astfel. Mie mi-a placut, dupa cum am mai zis, pt ca mi se pare o carte atent si respectuos si cunoscator omagiala pt literaturia mai larga de buna calitate de lb engleza de sec 20, este cartea unui om care este educat superior, caruia ii place sa citeasca, si care oricand poate activa la nivel profesional competent in orice televiziune sau editura respectabila, plus mi s-a parut ca reprezinta o excelenta trecere in revista a literaturii de lb engleza contemporane si pt studentii care vor asa chestii mai mura-n gura gen Cliffs notes, dar desigur ca este o carte cu totul originala, chiar inedita, nu e o simpla compilatie, nu e nici o pastisa propriu-zisa. Nu este nici o carte critica prin perspectiva gay, (deci nu e asa de stufos didactica), ci este o carte sincera, dinamica la nivel de posibil scenariu de serial TV, plus relaxanta la nivel catartic umoristic, efectiv buna de bestseller, o carte cu multe calitati. Chiar il rugam pe Pinocchio sa-mi spuna daca exista cumva ceva similar re o privire sincera directa noncritica gay (heteronormativa sau chiar queer), asupra literaturii de lb germana de sec 20, (ca in lb franceza sunt sigur ca exista), dar mi-a zis ca nu exista…deci e posibil sa fie chiar o carte unicat in cadrul literaturii de lb romana care prezinta o perspectiva gay sincera directa prin prisma unor aspecte culturale si literare contemporane (carti si scenarii) de lb anglo-saxone, (ale caror culturi fiind si mai reformate sunt si mai puritane asa re norme sociale legate de sex, de unde si o posibilitate si mai mare de a intalni un tragi-comic chiar mai dulce si mai placut realist in literatura erotica de calitate, inclusiv gay, spre deosebire de culturile lb franceza sau probabil si romana, unde realismul in literatura asa per mai larg general, dar probabil asa ma gandesc chiar si teoretic gay, pare ori imposibil sau total evitat, ori devine prezentat de-a dreptul grobian si neplacut, gen ca se descriu functii fiziologice cum ca unul face pipi la pisoar, etc, sau devine asa sfasietor de tragic, cu sinucideri, cu lipsa garantata de happyending, obligativitate de patologie comorbida, criminalitate, etc…dar nu tine de literatura in sine, ca eu nu am citit sistematic literatura din nici una din limbile si culturile astea, ca de ex romana, franceza sau engleza, decat asa total pe sarite si la intamplare, plus mai mult m-am uitat lafilme si al seriale TV si la activitati Internet si massmedia, adica sunt total pe dinafara, insa mi se pare ca tine mai mult de expunerea culturala la literatura si povestile culturii povestite in lb respectiva, care desigur ca in cadrul massmedia/TV va fi mai adesea o perspectiva culturala de lb engleza plus a literaturii asociate ei, ceea ce de fapt e si de bine, nu e ceva neaparat de rau, sau de evitat, cred ca e bine mai ales pt minoritati, inclusiv gay, dar nu numai ei.

    Mie imi pare bine ca a fost scrisa aceasta carte, o consider de calitate, si chiar daca nu am citit-o, doar si numai dupa fragmentul gratis de pe site-ul editurii, chiar sincer imi permit sa o recomand pt lectura tuturor studentilor de literatura de lb engleza in plus asa de a recomanda-o pt simpla relaxare unei populatii mai largi, desi probabil de maxim succes la cei care inca isi cauta relatii plus jobul ideal, asa intre varstele 20-35 de ani, imi pare bine ca exista si pareri pro si contra, ca doar reclama conteza. Nu as fi asa de incrancenat impotriva celor carora nu le place, indiferent de sexul sau orientarea lor sexuala, si nu as merge pana la a acuza lumea ca ar fi cumva „inamici de clasa” daca nu apreciaza aceasta carte, care nu mi se pare o carte politica, decat in masura mai vaga mai larga in care relatiile dintre oamen sunt asa desigur politice si in masura si mailarga in care exista si o politica a sexului si a relatiilor sexuale, si in sensul ala ca daca apare ceva scris care prezinat sexul asa mai explicit atunci precis trebuie sa fie ceva politic anti-establishment, etc, pt ca efectiv aceasta carte nu mi se pare de genul ala ! In nici un caz nu mi se pare ca Biblia Hazlie, decat poate anumite aspecte caricaturizate ale unor personaje, care apar asa ca posibili eroi de benzi desenate uneori, dar e o privire a cuiva deja clar postmodern, care se uita la societate deja atenuata si reformulata prin ecrane, si care a trecut de perspectiva anilor alora de revolta 70, sau de mai de diverse revolte de mai devreme din arta. E privirea unui om chiar contemporan din generatia mea sau un pic mai tanar, nascuti dupa 1980, (plus si cu access la massmedia internationala destul de timpuriu, anii 90). Desigur ca unele descrieri pot parea usor socante gen „In Your Face”, insa zau, ce naiba, ca nu e chiar asa de socant cum o fi fost tabloul Originea Lumii de dl Gustave Courbet la vremea lui, sau pisoarul ala Duchamp care anunta inceputul artei moderne a sec 20, plus in literatura exista ff multe chestii socante de destul de multa vreme, adica nu mi se pare cartea asta una dintre cele mai socante posibile, ba mi se pare scrisa de un baiat chiar ff cuminte de tip chiar asa role model de buna purtare, caruia ii plac si benzile desenate si caruia precis ii place sa citeasca !

    Cat despre curiozitatea excesiva a unor cititori de a cunoaste si omul nu numai scriitorul, mi se pare ceva asa cam tipic pt scriitorii care ajung celebritati sa fie inconjurati de fani, plus ca unii cititori sa caute cumva posibilitati de a accede mai usor la anturajul scriitorului, si exista acea impresie pur umana cum se intampla ca multi sa creada ca toti chinezii sunt la fel si se mai si cunosc unul pe altul, cum ca daca cineva e gay ar avea cumva acces mai usor de nivel de „insider” la anturajul dlui Telespan, un lucru desigur ridicol, uneori chiar posibil jignitor pt gay (sa fie asa vazuti ca sunt cumva apartenenti de un grup compact, de gen ca si cum ar fi o „colonie”), dar nu e ceva grav sau facut cu rea intentie, daca vine din partea unui public de cititori curios si excitat, de diverse sexe, orientari, preocupari, profesii, interese, preferinte literare, etc, si e cu atat mai bine pt succesul cartii.

    Apreciază

    • De curand a fost un mare scandal cu pizda pictata de Courbet. In fata picturii s-a apucat o tanti sa isi traga de labii, sa-si vada, vezi Doamne, lumea, originile. Se pare insa ca lumea considera pizda artistica doar cand e pe perete nu si la locul ei de bastina, asa ca tanti a fost putin arestata.
      O parere nostima despre arta de a expune organe, la domnul soarece de biblioteca ochelarist de aici:

      http://chestiilivresti.blogspot.ro/2014/06/originea-lumii-sau-pizda-ascunsa.html

      Enjoy The Pizda, Rudolph!

      Apreciat de 1 persoană

      • Nu stiu ce fel de soarece de biblioteca e asta care discuta ce mai apare ca eveniment in Huffington Post. E blogger ordinar comun, asa ca majoritatea noastra, sau cel mult soarece de chiosc de ziare…ma rog, maj bibliotecilor publice au si raft dedicat presei cotidiene, eu nu argumentez impotriva presei, ca si eu ma informez, de ex despre teologia monoteista abrahamica (crestinism, iudaism, islam) din blogul Credintei afiliat de CNN, despre aia politeista din portiunile dedicate tehnologiei si cartilor de pe BBC, despre istoria culturii chineze, inclusiv literatura, din Wall Street Journal, despre civilizatia egiptenilor antici din
        ziarul gratis de metrou danez, etc., dar eu mai dau uneori click si pe wikipedia daca am nedumeriri despre dimensiunile penisului lui David, de exemplu, ceea ce pot sa zic sincer ca nu am avut niciodata, (nu stiu de ce, probabil din lipsa de imaginatie si creativitate, adica dificultate de a face diverse conexiuni intre arta si realitate si pt ca gandesc asa mai concret fizic mecanic, pe cuburi separate, gen Lego, nu cf mecanica mai avansata a
        fluidelor sau fizica particulara nucleara, la mine, in plus, culmea realismului celui mai crud care ma si cam sperie fiind reprezentata de opera isteric-
        convulsiva a lui Caravaggio, drept care sunt sincer recunoscator ca s-au inventat antiepilepticele, unele bune nu
        numai ca anti-mistagoge/teama de monstri din dulap, dar si ca
        stabilizatoare afective plus panaceu
        anti-dureri destul de cronice, inclusiv
        unele cauzate de alcoolism indelungat,
        desi cu consecinta ca exista mai putini sfinti in timpurile noastre), si de acolo si mai departe in alte tabloide mai de epoca.

        Dar pot sa zic sincer ca pe mine p…da
        lui Courbet nu m-a speriat niciodata asa de tare ca alea reale, din nou, probabil din lipsa de imaginatie si slaba capacitate de a face conexiuni, de fapt p…da lui Courbet ma induioseaza, la fel ca penisul ala mic al lui David, nu stiu de ce, efectiv nu ms atrag erotic nici unul nici altul, nu ma sperie, nu ma tulbura, nu ma inflameaza in mod deosebit, imi creeaza asa sentimente oarecum induiosat-ocrotitoare, cum poate mi-ar crea niste pui de gaina sau
        de rata vazuti pe diverse felicitari de sarbatori…sunt poate desenzitizat de Hallmark si de Disney la un nivel posibil chiar daunator relativ la rafinamentul perceptiilor vizuale 2-D si 3-D, (cum se zice ca tineretul de azi e desenzitizat fata de violenta din cauza ca a vazut prea multe imagini trivializant violente
        in diverse filme si jocuri, nu stiu…dar oricum nu eram eu nici din start vreun mare rafinat apreciator de detalii, sunt si afon, adica sunt asa cam nesimtit in general.

        (Sper ca atunci cand m-ai trimis la pi…ele lui Courbet si Huffington plus cea ideala a soarecelui de biblioteca, nu ma injurai asa subtil gen, Dute-n pi..a…etc. Dar chiar si daca ma-njurai asa in loc de preferatul meu Du-te-n p..la mea, voiam sa zic ca nu m-am suparat, pt ca efectiv imi este absolut imposibil sa ma supar cand subiectul de discutie este cartea dlui Telesman.)

        Apreciază

      • Acest comentariu este promovat la favorite, Her Rudolph. Motivul? Cred ca este unul din cele mai nostime, sincere si inocente aprecieri ale nuditatii nonsexuale si in special a nuditatii in arta. Te pup virtual. Vezi ca o fac rar, asa ca fa bine de tuguie buzele, nu te da lovit. Deci aia cu pizda sau pula desenata care trebuie protejata in palma mi-a transformat dimineata funebra in festival. Si incepuse ca naiba de la ora 5.00, cu niste vesti de cacat, intr-o atmosfera de cacat… Acum deja imi miroase gura a trandafiri.
        Cred ca odata cu asta, am lamurit si faza cu injuratul. Nu te-am injurat, te-am trimis la origine…in fine, la sursa mea. Si sa stii ca mie imi place domnu Butuzea. Pacat ca am apucat sa-l citesc inainte de a-l fute. Acum intre mine si pornirile erotice sta un zid de carti.

        Apreciază

    • Pai eu nu am cum sa-mi dau seama asa de usor daca cineva scrie la misto daca nu zice in paranteza dupa aia, ceva de gen „asta a fost o gluma”, sau „glumesc pe 1/2, sau pe 2/3”, etc.O alta modalitate ar fi ca semnul de intrebare sa fie urmat de un semn de exclamare…eu cam asa folosesc acest semn dublu, desi cred ca el poate denota si altceva, dar nu stiu sa explic eu ce, pt ca eu nu ma pricep la comunicat prin cuvinte scrise imbinate in propozitii si fraze. Efectiv nu folosesc asta in real life niciodata. Si pe bloguri nu comentez decat de vreo 3 ani,adica efectiv habar nu am sa comunic asa sau sa inteleg ce comunica altii din prima. (Mai comunic electronic, desigur, prin emailuri si sms-uri personale cu persoane pe care le cunosc, dar aia e cf unor conventii destul de stricte, si nu are de a face cu a transmite bancuri sau povesti, sau comentarii critic artistice, ci are de a face cu a transmite informatii destul de concrete, care includ adesea cifre si numai cateva cuvinte cheie, ca doar nu o sa stau la povesti electronice in chestii concrete care au de a face cu real life…chiar a propos de asta, efectiv am niste colegi de serviciu de sex feminin care nu se pot abtine sa nu-mi trimita smiley dupa fiecare OK sau cifra transmisa, zau, eu descurajez asa ceva pt ca mi se pare deosebit de complicat sa stii cum sa raspunzi la un smiley, pur si simplu nu suport sa imi complic stilul, si cand am vazut si cum sunt emoticoanele astea japoneze si coreene, zau,m-am ingrozit, e ceva asa de complicat comunicativ-social, incat nici nu vreau sa aflu.)

      Plus restul comentariului meu ala ff lung nu era dedicat intrebarii tale pe care o intelesesem gresit, ci cartii, adica era despre altceva, asa ca in mod realist nu era cazul sa te simti anxioasa ca as avea de comentat ceva asa ff lung despre comentariul tau clarificator de mai sus,decat sa zic, Multumesc pt clarificare. Ca eu daca devin asa pe deplin informat, nici nu mai am ce sa zic, decat asa Multumesc pt mesaj/informatie, si chiar asa si raspund de multe ori la serviciu colegelor mele care imi trimit un mesaj, fie ca are un smiley sau nu dupa el. (Daca sunt ff sincer multumit si bucuros, uneori ma semnez doar cu numele mic, pe care il scriu cu mana mea, litera cu litera, daca e doar asa un Multumesc mai de forma, dau click la semnatura oficiala pe 7 randuri, aia care contine numele si prenumele si titlurile oficiale, etc).

      Apreciat de 1 persoană

  5. Eşti de-o candoare dezarmantă. Şi ai atâtea cuvinte, încât mă-ntreb dacă aşa ai şi’n viaţă, nu doar în lumea virtuală, unde tot ce ai scris ar fi de dimensiunile unui roman.
    Amuzantă e comedia cuvintelor tale.
    Şi-acum gata, rog iertare de la pederanger pentru cât de mult am zăbovit pe-aici.

    Apreciază

  6. Ai fi fost o soră medicală aşa, mai bărbătoasă, însă spune-mi, asta a fost pe bune, chestia cu încercarea şi cu examenul? Adică asta ai vrut să te faci tu când aveai să creşti mare?

    Apreciază

  7. …”ochiul vaginului, gaura neagră, acest ochi ascuns, această prăpastie, care, dincolo de trup, se referă la infinit, la originea originilor”…
    Mda, îmi zisesem eu că nu toţi ochii sunt pe dinafară, şi iată încă unul care îmi oferă nişte restituiri de-a dreptul convingătoare. Glumesc.
    Arta întâi pare, abia apoi este, iar „artista” asta clar nu va fi lesne uitată,după felulîn care şi-a personalizat manifestul, pentru că ai putea spune că e o atitudine-manifest.
    Putem „negocia” gestul ei, vorba vine, când e vorba de înţelegere, dar sensul deloc.

    Apreciază

  8. mi se pare exagerată comparația cu apollinaire. cartea francezului este o super-ironie delicioasă. românul mi se pare că se ia prea în serios. (se pare că-i iau apărarea „cimitirului” când e vorba de „criticile oficiale” anti, dar îl „sabotez” pe blogurile pro 🙂

    ps. mulțumesc de menționare și de interes.
    ps1. unele comentarii ale dlui rudolph aspirant sunt complet ilizibile, lol.

    Apreciază

    • Posibil sa fie o exagerare, dar dupa cum bine stim amandoi asta este o unealta la fel de utila ca un marker. In cazul acesta putin liner roz poate da nehotaratilor un branci in Cimitirul lui Telespan. Cartea asta chiar e nostima si merita promovata moca. Cu cat o citim mai multi cu atat or sa fie mai putini aia care cand aud cuvantul gay strang din buci.
      Pst. cu placere, dai o bere.
      Psr1. Un blog minor se bucura de orice comentariu, indferent de autor. Ai dreptate, dar e nostim prin candoare si ardoarea de cercetator.

      Apreciază

Lasă un răspuns către pederanger Anulează răspunsul