Cap de păpuşă

Am avut odată, într-o altă viață, o legătură sociala impusă de presiunea familială cu o pereche de oameni potenți și aparent moderni. Ei mi-au oferit posibilitatea să constat că indiferent de câte studii ori statut social ai, dincolo de ce bogății fizice ai acumulat și prin ce tari te-ai plimbat, poți rămâne un gherţoi bigot pătrat la cap.

Povestea asta s-a întâmplat la doi ani după ce li s-a născut cel de-al doilea fiu. Până atunci viața lor părea perfectă după părerea unora, un exemplu demn de urmat.

Când am aflat despre îngrijorarea lor față de primul născut, am considerat că e o glumă, o poveste de depănat la cină printre discuții despre ce trăsnăi fac puradeii, ce cuptor cu neutroni ți-ai luat, ce sală de fitness ai plătit și nu ai frecventat și mai ales ce job ai schimbat.

Da, cuplul ăsta își schimba întotdeauna jobul împreună. Aveau perioade ca pictorii celebrii, gen perioada albastră, perioada natură moartă, sau eu arunc vopsea pe pereții de la budă iar tu ghicești ce am pictat și aplauzi ca foca. În realitate era ca și cum le-ar fi venit ciclul la amândoi simultan, deși doar ea era femeie iar el, în aparență bărbat.

Cei doi au parcurs împreună cu rubedeniile și acoliții perioada Connex, perioada zap, perioada amway, herbalife, perioada căcat. Eu eram oaia neagră a reuniunilor, refuzând să mă las spălat pe creier cu produse sănătoase de sute de lei lunar și păstrând același job la o fabrică de zece ani, deci un ratat neadaptat.

Şi fiind eu odată forțat să asist la o prezentare, după ce parte din invitați s-au cărat, am fost martor la prima manifestare a problemei. Problema era băiatul lor mai mare care la șase ani nu făcuse niciodată plajă fără slip pentru că… o avea mare și se holba lumea la ea! Aici intervine o alta poveste dubioasă în care acelui copil i se făcuse de bebeluș circumcizie ca să fie… mai ușor de spălat. În fine, acest detaliu considerau ei că ar avea minimă importanță pentru ceea ce urmat. Eu sunt de părere că circumcizia a încurajat și mai mult augmentarea și vizibilitatea membrului intimat.

Ce nu avea legătură cu pula puștiului, care apropo avea peste zece centimetri în stare flască, era înclinația lui pentru lucrurile și preocupările definite arbitrar ca fiind pentru fetițe. Dacă era întrebat ce culoare preferă la haine, vroia roz și mov pastel, dacă îl întrebai ce desen animat este favoritul său, alegea Mica Sirena și Barbie în Fairtopia. Ca jucării, evident iubea păpușile, poneii curcubeu și alte chestii pufoase cu sclipici.

Habar nu am cum de îi cumpăraseră ai lui păpușa cu care a venit la mine să îl ajut să îi pună un picior la loc. Poate o găsise într-o pungă de pufuleți, poate făcuse troc, nu importă, păpușa exista, iar băiețelul îi cususe cu mâna lui o rochie nouă și o schilodise încercând să o îmbrace. M-a tras după el în dormitor și a pus un deget la buze. Secret. Abia atunci am realizat că băiatul nu e băiat ci una din acele coconștiințe feminine care s-a pomenit prizonieră în trupul unui mascul. Treaba asta n-ar fi fost o dramă dacă nu s-ar fi născut în familia și țara greșită. Mare ghinion.

Imediat ce a închis ușa după noi și-a tras peste pantaloni o eșarfă de-a maică-sii drept fustă, și-a pus în cap o perucă confecționată din fâșii de hârtie creponată și o pereche de clești de rufe în urechi pe post de cercei. Eu sunt o prințesă și tu ești servitorul meu, a hotărât fără drept de apel. I-am făcut pe plac uluit de cât de volubil este, de cât de natural se mișcă. În restul timpului îmi făcuse impresia unui băiețel taciturn. Ca fetiță era pur și simplu exuberantă. Era ea însăși.

Ziua aia a trecut fără incidente dar mai târziu mi s-a reproșat că l-am încurajat. Aflaseră ei din știu eu ce surse că am avut păpuși când am fost borac. Sincer aia era o colecție artizanat pe care o ștergeam de praf și singurul lucru pe care îl credeam eu când eram mic referitor la ele, era acela că o să ajung croitor sau creator de modă pentru femei. Mare brânză, eram gay și chiar dacă cineva a realizat asta, (mă îndoiesc serios) nu a oripilat pe nimeni. Pur și simplu am crescut. Dar aici nu e vorba de mine. Eu sunt naratorul, întâmplător gay. Reproșul ăla mai mult sau mai puțin voalat a fost însoțit de povestea halucinantă a unei serii de măsuri represive de neimaginat.

Copilul a fost dus la psiholog care i-a repetat obsesiv că e băiat și trebuie să se comporte ca un băiat. Că băieții nu plâng și nu se joacă cu păpușile, că băieții se identifică cu Peter Pan nu cu Tinkerbell, că băieții se joacă cu băieții până se fac mari. (Aha și după aia fac sex tot cu băieții!)

Copilului i s-au cenzurat desenele animate (codat canale TV, aruncat dvd-uri), i-au fost confiscate jocurile PC suspecte, i s-a interzis accesul la net nesupravegheat iar jucăriile și plușurile vechi i-au fost înlocuite cu camioane și roboti. Substituție simplă. Ce vrei de la Moș Crăciun? Barbie în caleașcă cu trusou!? Ia de colea set Tranformers 2, că Moșu a văzut că ai puță de băiețel (motiv să îl surprindă acuzându-şi puța între picioare). L-au păzit și amenințat că Dumnezeu vede dacă faci pipi așezat cu fundul pe capac, i-au redecorat camera cât mai spartan și simultan a fost reatras de la cursul de dansuri și dat la karate, călărie și înot.

Au dat mita profesorului de religie să îl țină sub observație și l-au retras de la înot că acolo erau trupuri goale și atingeri umede, pardon interacțiuni fizice necontrolate. În mod constant i se verificau lucrurile din cameră și i se îndepărtau din preajmă rochiile, sutienele și sandalele maică-sii. Oricum aia începuse să se îmbrace și să se tundă ca o pulă de frică să nu-i trezească lui fi-su interesul vreun toc sau coc. Fractură logică. În locul lui eu aș fi fost curios dacă tata are pula mai mare ca a mea. Pun pariu că a observat că o are mica iar coaie n-are deloc.

Vă rog să mă credeți că dincolo de vria în care depăn această poveste, ea este adevărată iar  micile artificii sunt intenționat plasate să nu se recunoască careva în ea și să ia foc. Nu-mi este teamă de represalii împotriva mea ci de ce ar putea bietul copil să sufere ca efect secundar. Azi e adolescent în caz că a supraviețuit. Dacă ar îndura mizerii suplimentare din cauza acestui articol m-aș simți vinovat de moarte.

Ultima veste despre el a fost la câțiva ani după ce relațiile cu familia lui s-au răcit până la a nu mai exista. O cuscrenie de-a lor mi-a turnat plumb topit în inima vorbind despre familie și copilul „problemă” într-o manieră oribilă.

Gay-ul ăla? A zis ea cu scârbă. Poponar nenorocit, travestit. Și-a luat bătaie și pedepse cu carul. Ce crezi tu, după ce l-au controlat continuu ani de zile, la un moment dat i-au găsit sub pernă dimineața, un cap de păpușa?! A plâns ca la mort când au aruncat capul acela de păpușa la ghena și i-au dat foc.

În timp ce femeia povestea, am trăit în minte drama boțului de carne, disperarea și ardoarea cu care s-a agățat de ultima dovadă fizică a identității sexuale, la vârsta la care noțiunea nu exista în mintea sa. Știa doar că îi plac păpușile și rochiile. Mi-am închipuit obsesiile legate de păcat nemărturisit, coșmarurile în care repetat capul de păpușa îi era răpit ca pedeapsă divină. Știa că o să-l piardă. Adulții și Dumnezeu văd tot, te așteaptă doar să recunoști. Știa că într-o o zi o să fie prins. Nu știa ce urmează, acum știe – rememorarea momentului când capul de păpușa a fost pus pe rug. Iadul.

Copilul ăla fost ca un pui de găină care găsește o râmă și aleargă disperat în imposibilitate fizică de a o ascunde sau de a o consuma pe loc din cauza limitelor curții, gușii minuscule și a celorlalte ghemuri aurii fără nimic în cioc. Puiul de o zi, inocent, cu stomacul lui perfect gol trăiește drama lui a avea și a fi, printre alții care cred că vor ce ai tu fără sa le trebuiască, sau printre cei care nu vor sa ai pentru că ei nu au. Ghemul auriu de puf la o zi de existență, fără râma aia simte că nu e nimic. Atât are. Nu știe dacă este un canaf galben, un lanț de aminoacizi sau o caisă din compot. Simte că e pui, nu găină, nu cocoș. El doar există. Dacă ar fi găsit un șiret de pantof frații lui l-ar fi hăituit la fel, fără nici un câștig. E o parabolă proastă, știu.

Atunci ca să nu plâng am alungat lacrimile și m-am uitat la cer. Azi pot plânge că nu mă vede nimeni. Sunt bărbat și dacă nu mă vede nimeni se consideră că sunt tare sau că nu am glandele aferente.

I-au angajat alt psiholog, zicea ea cu dispreț. A, să vezi fază, vor să-i micșoreze chirurgical puța, că aia cică e de star porno. Fițe, eu i-o tăiam cu cuțitul și îl băgam la ospiciu la electroșocuri sau la mănăstire. Oricum nici o femeie n-o să aibă parte de el. Da, udat cu apă, șocuri, post, rugăciuni și bătaie, să-i iasă păpușile din cap!

Mă uitam la fața femeii care profera ororile și mi se făcea din ce în ce mai greață. Născuse trei băieți acum adulți, normali, sublinia ea cu mândrie. Zicea că îi iubește, dar ce ar fi făcut dacă unul dintre cei trei ar fi ascuns un cap de păpușa în loc de o mașinuță sub pernă, l-ar fi aruncat în primul șanț, l-ar fi înecat ca pe un pui de pisică nedorit? Ca vârstă femeia aia mi-ar fi putut fi mamă și bietului copil bunică. Slavă universului că nu m-am născut dintr-un uter îmbrăcat în ură. Te iubesc mamă, chiar dacă nu suficient de des ți-o spun!