Arhivă | August 2014

Ochiul roz

pink&yelow eyes

Sunt cel mai frumos din orasul acesta

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

Nascut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiarda genunea,
De mine vorbeste-n oras toata lumea,
De mine se teme in taina tot burgul.
Sunt Printul penumbrelor, eu sunt amurgul…

Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase,
Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata,
Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pase?
Si nu-i chip sa scap nici pe strazi marginase…

Panglici, cordelute, nimicuri m-acopar,
Cand calc, parca trec pe pamant de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) il ascund sub monoclu
Si-ntregul picior cand pasesc il descopar,
Dar iute-l acopar, ca iar sa-l descopar…

Celalalt ochi (cel galben) il las sa s-amuze
Privind cum se tin toti ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-ati sti cat va sade de bine
Sarind, topaind dupa negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuza si-l las sa s-amuze

C-un tainic creion imi sporesc frumusetea,
Fac baie in cidru de trei ori pe noapte
Si-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu bareta-mi ajuta zveltetea
Si-un drog scos din sange de scroafa, nobletea.

Toti dintii din gura pudrati mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt in corset sub camase,
Fumez numai pipe de opiu uriase,
Pe bratul meu drept tatuat-am un taur
Si fruntea mi-e-ncinsa cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite,
Umbrela cu cap de pisica ranjeste
Si nu stiu de ce, cand plimbarea-mi prieste,
Cand sunt multumit c-am starnit noi ispite,
Din mine ies limbi si naparci otravite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, matasoase,
Si insasi natura atotstiutoare
Ea insasi nu stie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn ratacit printre case,
Un turn de pe care cad pietre pretioase?

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

                                    Radu Stanca

 

O cât de frumos, cât de plastic, cât de ireală încântare ne produce această poezie la un cenaclu, la un ceai dansant, la o emisiune culturală! O cât de frumos recita asta Pitiș cu părul lui creț și vâlvoi. Eventual ne-ar fi putut fi cântată în lipsa lui, de către Tudor Chirilă sau chiar de Tudor Gheorghe. N-am fi găsit nimic ciudat.

Atunci de ce privim cu oroare un efeminat plimbând o poșetuță, un gay pensat plin de piercinguri sau tatuat, un travestit spumos ambalat în haine pestrițe? De ce persoane pletoase la fel de nonconformiste sunt tratate diferit? Există oare un nonconformism acceptabil și unul reprobabil? De ce Florian Pitiș era demn de aplauze iar Remus Cernea e demn doar de un retevei pe spinare?!

E simplu. Pentru că suntem curve, indiferent de sex. Pentru că am fost mințiți imediat după născare, pervertiți zilnic, îndoctrinați săptămânal, aliniați pe traseul corect la lună și amenințați cu pierderea minimului statut măcar odată pe an.

Pentru că aplicăm dublul standard zilnic ca formă de subzistență privind lumea cu ochi gri, de șarpe. Nu trăim, existăm și punct. Dacă am trăi, am putea privi lumea cu ochiul cel galben sau cu ochiul roz. N-ar fi ciudat, ar fi doar frumos.

Sexul poetic

In general sexul cu poeții este unul dintre cele mai tari experiențe gay pentru că au un tic verbal bun pentru moral:

– Omule, asta a fost adânc!

Secretul fericirii corporale este să nu întrebi nimic. Să nu întrebi de exemplu:

– Așa-i că sexul cu mine a fost un poem?

Iar el să zică:

– Mai degrabă haiku!

Graffiti gay

 

Jesus y Oscar

Credeam că bulangii din Spania sunt un pic mai destupați la creieri, dar după cum dovedește poza, nu prea. Cocalărimea este o specie fără nație, fără granițe și fără identitate sexuală.

Mă întreb care e semnificația, care e șpilul ca poponar fiind să-ți scrii numele tău și al iubitului pe curul unei muieri. De bronz, atât curul cât și muierea. Pervers, nu? Și ce pula mea e cu moda asta cu lacătele?

Mi-am storcit mintea în chip și fel. În final nu am putut să mă hotărăsc și am decis să pun de un sondaj.

Urgențe

winnipeg1[1]

We Were Emergencies

from Gentleman Practice (2011) – Buddy Wakefield

Am fost urgențe

Putem înghesui orice în ceață
Și să o facem să arate ca o fantomă
Dar în seara asta
Hai să nu ne devenim tragedii.
Noi nu suntem case de pompe funebre
Cu rezervoare de propan în ferestre,
Arătând ca niște cimitire.
Cimitirele sunt doar
felul pământului de a nu-ți da drumul.
Tu dă-ți drumul.

În seara asta, noi,
Hai să ne răsucim prostește încheieturile așa de mult înapoi,
Încât lamele de ras și penițele de stilou
nu aibă unghi bun la frumusețea venelor din interior.
Pășește
în asta
Cu toate piesele tale de avion.
Mergi mai departe
Și repetă după mine cu inima:

„Nu mai am nevoie să mă fuți atât de tare încât să mă urăsc.”

Fă dragoste cu mine
Ca și cum ai știi ca sunt mai bun
Decât cel mai rău lucru pe care l-am făcut-o vreodată.
Pătrunde-mă încet.
Sunt
nou în asta
Și da am văzut aproape fiecare oraș de pe un acoperiș
Fără să sar de pe el
Este pentru că mi-am dat seama

Că în seara asta luna
Nu trebuie să fie plină, ca noi să o iubim,
Că nu suntem tragedii
Blocați aici sub ea,
Că, dacă inima mea
Într-adevăr s-ar fi spart
De fiecare dată când a căzut pradă iubirii
fi în măsură săți ofer confetti acum.

Dar inima nu se rupe,
Deloc
Se învinețește și se vindecă
Pentru ca nu am fost niciodată tragedii.
Am fost situații de urgență.
Hai sună la 1 -1 -2
Spune-le că
am parte de momente fantastice!

Taylor Mali, poet, 02.04. 2010:

2/30 (2010): Buddy Wakefield mi-a spus că el nu mai este Gay

şi că îi merge foarte bine cu antrenamentrul lui pentru triatlon, că, cu cel mult 8% grăsime corporală, este în cea mai bună formă posibilă a vieţii sale; un om ghiulea, într-un sens diferit.

Înainte de ai putea eu răspunde, el a spus că trebuie să închidă dar că mă sună imediat înapoi.

Am uitat că este (a fost)  întâi aprile, ziua păcălelii.

„Pizda e mai atentă de când ai luat armele, Buddy, nu-i așa?” era ceea ce am gândit, dar din fericire n-am spus. În schimb, cred că, cel puţin în funcţie de matematica mea, el ar fi trebuit să fie chiar mult mai gay acum, liber de tot ce nu mai are nevoie, un gay mai suplu, mai rău.

Râdeam chiar înainte, că uite ce oameni norocoşi suntem sau am devenit.

El şi Andrea și-au sunat prietenii şi familia toată după-amiaza să le spună ştirea. Urmările au fost ca asta, a maică-si care îl cunoștea prea bine:

Pe bune? De ce?”

Sau de genul celor pe care chiar i-a păcălit, care au izbucnit în lacrimi şi au declarat:

„Mulţumesc lui Dumnezeu, am aşteptat atât de mult acest moment!”

5119248175_762b9eb1e6_z

Pederanger, 10/08/2014:

Scuze pentru taducerea fără drept și talent a acelui minunat poem. Dar acum pe bune, dacă azi aș afirma că nu mai sunt bulangiu, că m-am reprofilat pe femei, câtă poezie cu pizde ar trebui să scriu înainte să mă credeți?!

Ei bine, pe Buddy l-au crezut pe cuvânt. Americani, deh!

foto: buddywakefield.com, flikr

Geamănul dispărut

Aveam doi ani când părintii mei au divorțat și au trecut zeci de ani ani până să aflu că prin hotărâre în instanță la tata am rămas eu, iar la mama fratele meu. Da, am aflat târziu, foarte târziu că am avut un frate geamăn. Află Bij că poveștile cu gemeni în care unul simte ce se petrece cu celalalt sunt de rahat. N-am simțit nimic, nici măcar că exista dar că mi-ar lipsi. N-am simțit nimic până am aflat că geamănul meu a avut ghinion de mic, rămânând în custodia mamei. Ea și noul ei soț au considerat că dacă vor copii își fac unul al lor, așa că l-au dat la stat. Fratele meu a fost plimbat din orfelinat în orfelinat și apoi a dispărut fără urmă.

În mare secret tata l-a căutat vreme îndelungată folosindu-se de meserie ca de o unealtă, dar după ce fost dat afara din politie, multele uși trântite cu sete în locul unde înainte îi făcea umbră cozorocul, l-au făcut să renunțe. Fratele meu a rămas pentru tata un mare eșec profesional și parental. Probabil de rușine nu mi-a spus nimic. Când am aflat de existența fratelui l-am căutat la rându-mi de am înnebunit. Am dat anunț la TV, am apărut la „Iartă-mă” cu sora mea încercând să impresionez mâna de rude din partea mamei și a soțului ei care îmi erau ostili fără motiv. Apoi am pierdut și eu urma, nimeni nu părea să știe nimic. Cu an înainte să moara, maică-mea biologică ne-a zis că am mai avut doi frați și două surori, toți morți de mici, la naștere sau imediat după.

Mama asta nouă a venit cu probleme grave de sănătate după ea. A făcut o perioadă de vreme potecă la doctori. Până într-o zi. În ziua aia m-am dus la spital la Brăila, că mă anunțase sora mea vitregă că mama moare și m-am dus să o văd. Am ajuns acolo iar la recepție mi-au spus că-i dusă jos la morgă, că este prea târziu.

Biju s-a agitat pe fotoliu:

– Tu la morga Biș? Doamne, cred că erai înspăimântat, distrus, teribil de trist!

– Amorțeală, asta simțeam. Aveam sufletul amorțit!

Amorțeala nu părea a satisface gustul lui Biju pentru melodramă. Pufăia afectat din țigară clătinându-și paharul, vizibil nemulțumit. Urmarea însă avea să-l satisfacă deplin. Biș s-a aplecat peste el și l-a sărutat lung ca și când ar fi tras din el putere pentru continuarea tristei confidențe. Știa că pentru Biju povestea avea gustul mai tare decât cel mai bun vin, așa că a reluat istorisirea, de unde o lăsase.

– Am fost la morgă, dar nu am găsit-o pe mama într-un sertar rece cu etichetă prinsă de degetul mare de la picior, ci pe o targă în hol. Șocul cel mare a fost când am constatat că era vie. Ne-au dat-o goală cu drenele picurând, împachetată într-o pătură. Cineva îi trimisese hainele la materiale contaminate și fuseseră incinerate. Așa a dus-o sora-mea acasă, că aia de la spital au ridicat din umeri, zicând că n-au ce să-i mai facă, că e pe moarte. S-au înșelat. Din momentul ăla mama n-a mai avut treabă cu doctorii, a ajuns până la 88 de ani și-mi părea că n-ar fi avut nici un gând să se mulțumească doar cu atât. Probabil mă îngropa și pe mine și pe soră-mea dacă nu o lovea o mașina condusă de un bețiv.

De când a reapărut în viața mea și până am adunat-o bucăți din stradă, am chestionat-o continuu pe mama despre geamănul meu. Când o întrebam unde este se strângea în ea, făcea ca un arici care tresare la zgomotul scos de fărașul lovit cu vătraiul. Se uita la icoană apoi undeva peste mine și repeta, repeta de trei, de zece ori că nu știe, nu știe nimic. S-o ierte Dumnezeu, dar nu știe.

Femeie nebună unde-i fratele meu, urlam la ea? Dacă Dumnezeu te iartă, eu nu te iert! Ce ați făcut cu el? Cu cât repeta ea că nu știe, cu atât mă înverșunam eu să aflu. Era lucidă, mult prea lucida ca să mă păcălească cu amnezia. Nu vroia să spună, dar era mama și nu o puteam tortura. Din când în când auzeam zvonuri. Fusesem în Franța de câteva ori și oamenii îmi dădeau informații sperând la favoruri financiare. Se zicea ca fratele meu era în Galați pe undeva, că ar lucra ca medic veterinar într-o comună din județ.

– Chiar crezi că fratele tău trăiește?! Dacă e așa trebuie să-l căutam. Pentru că seamăna cu tine, o să-l găsim!

– L-am cautat Bijule, l-am căutat mult timp dar fără folos, ți-am spus!

La început l-am cautat de nebun, parcă eram beat, năuc. Mai târziu am ajuns alt tip de alcoolic, manifestam un fel de sete lucidă. L-am căutat metodic prin anunțuri, am fost la televiziune la “Iartă-mă”, apoi l-am căutat prin instituții, evidența populației și prin spitale.

La evidența populației figura ca decedat. Dar cât am fost fugit în Franța și eu am figurat ca decedat, așa că nu mă mai mira nimic în țara asta de rahat. De fapt în evidența spitalului de copii unde a fost adus de la orfelinat la patru ani, figura o cruce, un X pus cu pixul și atât. Nici o foaie de externare, nici un certificat de deces, nimic în afară unui mare X!

Asta se petrecea în anii ’80 M-am dus la orfelinat îmbrăcat în uniformă, eram cadru militar pe atunci. Ți-am povestit de George? M-am dus la orfelinat special îmbrăcat în uniformă, ca să impresionez. Eram băiet frumos și deși mă futeam cu George încă mai aveam rezervă la tivul pulii. Probabil ceva reminescențe hetero, de pe vremea când înșiram gagicile în agendă după culoarea flocilor. Azi socotesc pizda un lucru scârbos. Mda, revenind la ziua când am început să-mi caut geamănul pierdut… Pizdă, bîrr, uhh! Degolas.

Pardon, unde rămăsesem? Aha! Ăia de la orfelinat mi-au zis că nu știu nimic, că ei l-au trimis la spital de unde n-a mai revenit. Am fost la spital, unde bineînțeles mi-au zis că a fost adus acolo de la orfelinat, că a fost internat, tratat și apoi a dispărut! Cum adică domnule, a dispărut? Am încercat să-i ameninț pe tipi cu pușcăria, le-am promis gagicilor de acolo că le scot la un Cico, dar tot ce am obținut a fost să văd în arhivele spitalului numele meu de familie și un “decedat” marcat cu un X făcut cu pixul albastru. Îți repet, fără diagnostic, fără certificat de deces. Parcă ar fi murit o pisică. Mi s-a părut tare suspect.

Am revenit la cei de la orfelinat. Ei, dacă are X e mort, au zis, dar imediat tot ei ca niște adevărați creștini și români au început să speculeze. Spuneau că se mai întâmplă și minuni și încurcături, că se poate să fi fost adoptat și că dacă este așa, nu se poate face nimic, că n-au dreptul fără avizul lui să spună nimic. Se știe bine că adopția schimbă nume, schimba practic tot și nu mai poți face nimic decât dacă cel adoptat vrea să te găsească el pe tine. Că dacă vrea bunul Dumnezeu, multe se pot întâmpla. Ori Dumnezeu a fost în concediu toată viața, ori fratele meu s-a rugat în contracurent să nu-l găsesc, cert este că nimeni n-a aflat nimic de el. Sau poate că nu mai era viu demult.

Nu știam prea bine pe cine căutam, cum arăta. Știu doar că îmi căuta imaginea în oglinda. El semăna cu mine cu o mică diferență – pata din naștere pe frunte, ceva în genul lui Gorbaciov. Asta era tot ceea ce pretindea că-și aduce aminte mama despre geamănul meu. Și mai aveam o fantezie. Să mă însor cu fratele meu. O tâmpenie, nici măcar nu știam dacă el era bulangiu ca mine.

Toată viata mea am declarat că tânjesc după liniște dar în realitate așa ceva nu e pentru mine. De când am dat prima oara de gustul independenței și am putut să mă țin pe picioare, am știut că sunt făcut să fac bani. Am știut să-i fac și i-am făcut, numai că am avut o mică problemă. Întotdeauna dacă nu reușeam eu, se găsea cineva care să-mi cheltuie banii, uneori înainte chiar să-i produc. La cât de mult disprețuiam eu lenea, era firesc ca dragul de Dumnezeu să-mi scoată în cale numai oameni care fug de muncă, profitori și pariori. Că așa e regula: un bou și o belea. Mă gândeam că însoțindu-mă cu geamănul meu aș fi fost fericit și stabil financiar.

Am plătit prea mult față de ceea ce am primit, dar au existat și excepții. Printre grămada de pule cu urechi de mi-au făcut plăcute nopțile și iad zilele, s-au strecurat și câteva speciale. Bag seamă că tu ești una dintre ele. Pfuai, e trecut de unșpe. Despre teoria pulelor vorbim altădată Biju, acuși hai în pat să facem practică, că după așa clismă cu amintiri profunde simt nevoia să fiu strâns de sfârcuri și futut adânc în cur.