Geamănul dispărut

Aveam doi ani când părintii mei au divorțat și au trecut zeci de ani ani până să aflu că prin hotărâre în instanță la tata am rămas eu, iar la mama fratele meu. Da, am aflat târziu, foarte târziu că am avut un frate geamăn. Află Bij că poveștile cu gemeni în care unul simte ce se petrece cu celalalt sunt de rahat. N-am simțit nimic, nici măcar că exista dar că mi-ar lipsi. N-am simțit nimic până am aflat că geamănul meu a avut ghinion de mic, rămânând în custodia mamei. Ea și noul ei soț au considerat că dacă vor copii își fac unul al lor, așa că l-au dat la stat. Fratele meu a fost plimbat din orfelinat în orfelinat și apoi a dispărut fără urmă.

În mare secret tata l-a căutat vreme îndelungată folosindu-se de meserie ca de o unealtă, dar după ce fost dat afara din politie, multele uși trântite cu sete în locul unde înainte îi făcea umbră cozorocul, l-au făcut să renunțe. Fratele meu a rămas pentru tata un mare eșec profesional și parental. Probabil de rușine nu mi-a spus nimic. Când am aflat de existența fratelui l-am căutat la rându-mi de am înnebunit. Am dat anunț la TV, am apărut la „Iartă-mă” cu sora mea încercând să impresionez mâna de rude din partea mamei și a soțului ei care îmi erau ostili fără motiv. Apoi am pierdut și eu urma, nimeni nu părea să știe nimic. Cu an înainte să moara, maică-mea biologică ne-a zis că am mai avut doi frați și două surori, toți morți de mici, la naștere sau imediat după.

Mama asta nouă a venit cu probleme grave de sănătate după ea. A făcut o perioadă de vreme potecă la doctori. Până într-o zi. În ziua aia m-am dus la spital la Brăila, că mă anunțase sora mea vitregă că mama moare și m-am dus să o văd. Am ajuns acolo iar la recepție mi-au spus că-i dusă jos la morgă, că este prea târziu.

Biju s-a agitat pe fotoliu:

– Tu la morga Biș? Doamne, cred că erai înspăimântat, distrus, teribil de trist!

– Amorțeală, asta simțeam. Aveam sufletul amorțit!

Amorțeala nu părea a satisface gustul lui Biju pentru melodramă. Pufăia afectat din țigară clătinându-și paharul, vizibil nemulțumit. Urmarea însă avea să-l satisfacă deplin. Biș s-a aplecat peste el și l-a sărutat lung ca și când ar fi tras din el putere pentru continuarea tristei confidențe. Știa că pentru Biju povestea avea gustul mai tare decât cel mai bun vin, așa că a reluat istorisirea, de unde o lăsase.

– Am fost la morgă, dar nu am găsit-o pe mama într-un sertar rece cu etichetă prinsă de degetul mare de la picior, ci pe o targă în hol. Șocul cel mare a fost când am constatat că era vie. Ne-au dat-o goală cu drenele picurând, împachetată într-o pătură. Cineva îi trimisese hainele la materiale contaminate și fuseseră incinerate. Așa a dus-o sora-mea acasă, că aia de la spital au ridicat din umeri, zicând că n-au ce să-i mai facă, că e pe moarte. S-au înșelat. Din momentul ăla mama n-a mai avut treabă cu doctorii, a ajuns până la 88 de ani și-mi părea că n-ar fi avut nici un gând să se mulțumească doar cu atât. Probabil mă îngropa și pe mine și pe soră-mea dacă nu o lovea o mașina condusă de un bețiv.

De când a reapărut în viața mea și până am adunat-o bucăți din stradă, am chestionat-o continuu pe mama despre geamănul meu. Când o întrebam unde este se strângea în ea, făcea ca un arici care tresare la zgomotul scos de fărașul lovit cu vătraiul. Se uita la icoană apoi undeva peste mine și repeta, repeta de trei, de zece ori că nu știe, nu știe nimic. S-o ierte Dumnezeu, dar nu știe.

Femeie nebună unde-i fratele meu, urlam la ea? Dacă Dumnezeu te iartă, eu nu te iert! Ce ați făcut cu el? Cu cât repeta ea că nu știe, cu atât mă înverșunam eu să aflu. Era lucidă, mult prea lucida ca să mă păcălească cu amnezia. Nu vroia să spună, dar era mama și nu o puteam tortura. Din când în când auzeam zvonuri. Fusesem în Franța de câteva ori și oamenii îmi dădeau informații sperând la favoruri financiare. Se zicea ca fratele meu era în Galați pe undeva, că ar lucra ca medic veterinar într-o comună din județ.

– Chiar crezi că fratele tău trăiește?! Dacă e așa trebuie să-l căutam. Pentru că seamăna cu tine, o să-l găsim!

– L-am cautat Bijule, l-am căutat mult timp dar fără folos, ți-am spus!

La început l-am cautat de nebun, parcă eram beat, năuc. Mai târziu am ajuns alt tip de alcoolic, manifestam un fel de sete lucidă. L-am căutat metodic prin anunțuri, am fost la televiziune la “Iartă-mă”, apoi l-am căutat prin instituții, evidența populației și prin spitale.

La evidența populației figura ca decedat. Dar cât am fost fugit în Franța și eu am figurat ca decedat, așa că nu mă mai mira nimic în țara asta de rahat. De fapt în evidența spitalului de copii unde a fost adus de la orfelinat la patru ani, figura o cruce, un X pus cu pixul și atât. Nici o foaie de externare, nici un certificat de deces, nimic în afară unui mare X!

Asta se petrecea în anii ’80 M-am dus la orfelinat îmbrăcat în uniformă, eram cadru militar pe atunci. Ți-am povestit de George? M-am dus la orfelinat special îmbrăcat în uniformă, ca să impresionez. Eram băiet frumos și deși mă futeam cu George încă mai aveam rezervă la tivul pulii. Probabil ceva reminescențe hetero, de pe vremea când înșiram gagicile în agendă după culoarea flocilor. Azi socotesc pizda un lucru scârbos. Mda, revenind la ziua când am început să-mi caut geamănul pierdut… Pizdă, bîrr, uhh! Degolas.

Pardon, unde rămăsesem? Aha! Ăia de la orfelinat mi-au zis că nu știu nimic, că ei l-au trimis la spital de unde n-a mai revenit. Am fost la spital, unde bineînțeles mi-au zis că a fost adus acolo de la orfelinat, că a fost internat, tratat și apoi a dispărut! Cum adică domnule, a dispărut? Am încercat să-i ameninț pe tipi cu pușcăria, le-am promis gagicilor de acolo că le scot la un Cico, dar tot ce am obținut a fost să văd în arhivele spitalului numele meu de familie și un “decedat” marcat cu un X făcut cu pixul albastru. Îți repet, fără diagnostic, fără certificat de deces. Parcă ar fi murit o pisică. Mi s-a părut tare suspect.

Am revenit la cei de la orfelinat. Ei, dacă are X e mort, au zis, dar imediat tot ei ca niște adevărați creștini și români au început să speculeze. Spuneau că se mai întâmplă și minuni și încurcături, că se poate să fi fost adoptat și că dacă este așa, nu se poate face nimic, că n-au dreptul fără avizul lui să spună nimic. Se știe bine că adopția schimbă nume, schimba practic tot și nu mai poți face nimic decât dacă cel adoptat vrea să te găsească el pe tine. Că dacă vrea bunul Dumnezeu, multe se pot întâmpla. Ori Dumnezeu a fost în concediu toată viața, ori fratele meu s-a rugat în contracurent să nu-l găsesc, cert este că nimeni n-a aflat nimic de el. Sau poate că nu mai era viu demult.

Nu știam prea bine pe cine căutam, cum arăta. Știu doar că îmi căuta imaginea în oglinda. El semăna cu mine cu o mică diferență – pata din naștere pe frunte, ceva în genul lui Gorbaciov. Asta era tot ceea ce pretindea că-și aduce aminte mama despre geamănul meu. Și mai aveam o fantezie. Să mă însor cu fratele meu. O tâmpenie, nici măcar nu știam dacă el era bulangiu ca mine.

Toată viata mea am declarat că tânjesc după liniște dar în realitate așa ceva nu e pentru mine. De când am dat prima oara de gustul independenței și am putut să mă țin pe picioare, am știut că sunt făcut să fac bani. Am știut să-i fac și i-am făcut, numai că am avut o mică problemă. Întotdeauna dacă nu reușeam eu, se găsea cineva care să-mi cheltuie banii, uneori înainte chiar să-i produc. La cât de mult disprețuiam eu lenea, era firesc ca dragul de Dumnezeu să-mi scoată în cale numai oameni care fug de muncă, profitori și pariori. Că așa e regula: un bou și o belea. Mă gândeam că însoțindu-mă cu geamănul meu aș fi fost fericit și stabil financiar.

Am plătit prea mult față de ceea ce am primit, dar au existat și excepții. Printre grămada de pule cu urechi de mi-au făcut plăcute nopțile și iad zilele, s-au strecurat și câteva speciale. Bag seamă că tu ești una dintre ele. Pfuai, e trecut de unșpe. Despre teoria pulelor vorbim altădată Biju, acuși hai în pat să facem practică, că după așa clismă cu amintiri profunde simt nevoia să fiu strâns de sfârcuri și futut adânc în cur.

Anunțuri

9 gânduri despre „Geamănul dispărut

  1. M-a impresionat chestia aia cu sortatul flocilor de gagici dupa culoare ca atunci cand am citit partea aia am tresarit aducandu-mi aminte cat de curios fusesem ce culoare au cei ai Annelinei, si povestisem despre asta in public atragandu-mi oprobriul a destui inclinati heterosexual, culmea, atat baieti cat si fete, de ma simtisem chiar vinovat, (in mod generalizat fata de intreaga societate, inclusiv gay), si acum m-am mai linistit vazand ca
    macar un altul a avut acel interes la un moment dat, deci nu am fost chiar singurul imatur de pe lume, asa cum crezusem pana acuma.

    Despre aia cu dorinta de a te casatori cu un frate geaman mai citisem si la altii, la destui de altfel, deci nu avea cum sa ma impresioneze asa de mult, nici sa ma inntereseze pt ca eu am fost copil unic de la inceput, si desi pe la 8 ani am rugat-o pe mama sa am si eu macar un frate sau o sora mai mici daca geaman sau un catel chiar nu se putea, ea mi-a zis ca nu exista nici o sansa pt asta, asa ca trebuie sa invat sa ma descurc
    singur in continuare, asa ca m-am conformat, ce era sa fac, ba chiar cred ca mi-a prins bine ca sa stiu sa ma descurc si singur, si sa ma si consider pe mine insumi raspunzator pt propriul meu echilibru fara alte surse de sprijin emotional de la altii, chiar si fara nevoia de a ma simti deosebit de competitiv cu altii…am ajuns chiar sa cred ca e posibil ca pt un gay sa fie chiar favorabil sa fie copil unic spre deosebire de ceilalti.

    Apreciază

    • P.S. Am ajuns sa mi-i inchipui pe Bij si Bis astia ca pe Bert si Ernie (din Muppets mai noi) sau mosii aia carcotasi din loja din Muppets mai vechi…un fel de fantezie extinsa a dorintei altruist morale de casatorie cu un frate, (in loc de a da frau impulsului mai primar de a-l ucide), chestie adaptabila chiar si neoplatonic crestin in conceptul de
      soulmate, preluat ulterior si de trubaduri re
      dragostea erotica UE, preluata desigur dupa
      aia si de gay-ii cultural iudeocrestini moderni.

      Drept care pot intelege acest text si la figurat fara a ma impiedica de chestii intelese asa prea concret, (cum ar fi, Doamne fereste, incestul, ca oricum nu despre asta e vorba, ci era vorba, cum zisesem, de sublimarea altruista a dorintei de a-ti ucide potentialii
      rivali fraterni), si il pot aproba deci ca
      publicabil literar artistic, propunand in acelasi
      timp un rating R pt a feri pe cei care gandesc
      mai concret. Prevad ca vor exista insa critici in randul celor care nu cred in conceptul de soulmate.

      Apreciază

      • Cat despre mine, eu nu cred in conceptul de Mommie Dearest, (inclusiv adresat si de dl A Hitchcok in Psycho), desi desigur filmele vor avea mare priza la public daca rolul de Mommie Dearest va fi interpretat de dna Faye Dunaway, si respectiv mumia mamei decedate va interactiona cu dl Anthony Perkins in mod atat de dramatic satisfacator plus plin de suspans chiar pana si in zilele noastre pt cei interesati de seriale thriller
        medico-legal-judiciare gen CSI, etc.

        Apreciază

      • Te blochezi într-un concept fără relevanță. Incestul e o chestie bună împotriva degenerării genetice. Cum gay-ii nu fac pui, nu e nici o dilemă morală, nici o problemă biologică ori genealogică de depășit aici. Tu nu ai obosit să asumi morala așa zis iudeo-creștină? Nu te deranjează schisma ce o produce la nivel mintal cu ceea ce natural simți și dorești pentru tine?

        Apreciază

  2. P.S. in alta ordine de idei, vad ca si tie iti cam place leather, insa nu imi dau seama de ce ai atatea sentimente de vinovatie fata de asta, ca NU e legat de jupuitul de pisici, (dupa cum am incercat sa explic anterior). Zau, eu mi-sm dat seama ca nu e asa de grav si ca nu trebuie sa crezi ca e chisr asa de sever patologic inca din clasa a 1a cand am primit cadou un ghiozdan de piele adevarata, asa cu curele si catarame, si mirosea si asa frumos plus era f satisfacator sa-l golosti sau sa-l umpli, sa-l strangi si in brate, sa-l cari si in spate, etc. Plus mama mi-a zis ca-mi placea si legat in ham cand eram bebelus, adica nu obiectam…desi, ma rog, eu am fost un bebelus care nu prea obiecta pt ca luam toate lucrurile din jurul meu ca un dat plus care erau toate create de D-zeu si mama Natura ca sa ma serveasca pe mine, adica nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca universul din jurul meu putea fi si ostil…chiar inca din maternitate se ingrijorasera cu totii ca paream asa apatic si indiferent, de nici nu plangeam, doar stateam zambind bonom uitandu-ma pe pereti, habar nu aveam nici daca mi-era foame de exemplu, eram chiar anosognozic, (posibil la prematuri cu posibile mici accidente vasculare cerebrale, de aia au chemat si un neurolog, ca sa faca un diagnostic diferential cu o posibila „frumoasa indiferenta” isterica fata de posibilul soc psihologic de a ma afla intr-o maternitate de langa Gara de Nord, insa deoarece chiar eram dezorientat plus
    oarecum afazic receptiv si expresiv, plus nou-
    nascut deci predispus la psihoza „organica”
    mai degraba decat la isterie „functionala”, totusi s-au gandit sa cheme mai intai neurologul infantil, si abia dupa aia eventual un psihiatru infantil….zau, ce bine ar fi fost sa existe un neuropsihiatru infantil, ca sa o linisteasca macar pe mama, ca mi-a si zis ca s-a cam enervat si s-a si speriat putin cand o
    intrebau atatia de ce zambeam si nu
    plangeam chiar daca aratam ca un pui de
    cimpanzeu zbarcit si cu par de tip lanugo pe
    mine !)

    Insa inapoi la leather…zau, nu trebuie sa te
    simti vinovat, si nici publicul larg sa se sperie
    chiar asa de tare, ca nu mai e chiar asa ca in filmul ala cu dl Al Pacino, Cruising din 1980…a trecut totusi o generatie de atuncea, inclusiv in cultura barurilor leather gay, acum atmosfera e chiar ok si pt familisti, nu e ceva ff periculos, cel mult sa te simti ridicol daca te asezi intr-un hamac de piele, legat in fiare si lanturi si cu o cagula pe cap, plus vine un falus robotic automat asa catre tine…zau, te
    simti mai degraba ca la parcul de distractii
    Studio Universals si ti se ofera oportunitatea
    sa joci rolul unui James Bond temporar
    incapacitat si amenintat de un posibil dusman
    sovietic sau chinez sau arab, sau ceva de
    genul asta ff neamenintator si chiar
    comic…ma rog, nu ca as dori sa fac misto de
    groaza publicului vorbitor de lb romana de
    posibile manuale in alfabet chirilic, grec vechi
    sau arab…desigur ca exista si acel lirism
    bacovian al Liceului ca posibil „cimitir al
    tineretii mele”…dar asta e mai degraba
    aplicabil dlui Bacovia care a trebuit sa
    studieze in lb germana de la varsta de abia 6
    ani, si inca si dupa primii 5 ani probabil
    molcom petrecuti in sanul familiei lui din
    Bacau…adica, asta da, soc
    traumatic…regasibil si in intreaga literatura
    daneza de sec 19…zau, aici tineretul chiar era
    chinuit de profesori ff rai sa studieze in lb
    latina dupa manuale alcatuite de nemti…chiar
    si dl HC Andersen s-a luptat cu asa ceva.
    Adica ne putem da seama ce atmosfera
    BDSM de groaza. Insa acum nu mai e asa, pt
    ca efectiv se speriase si populatia gay, si ar fi
    dat faliment barurile si cluburile leather daca
    nu se adaptau gusturilor vremii.

    Desi desigur nu e recomandabil sa ne aventuram fara sa studiem atent despre ce este vorba. Plus la fel ca si la Tivoli, anumite atractii nu sunt recomandabile pt cardiaci, femei gravide, persoane sub o anumita inaltime, etc.

    Apreciază

    • Nu știam că-mi place leather, dar dacă spui tu e posibil să fie îngropată pe undeva pasiunea asta, puternic reprimată. Dar cel mai probabil nu. Ah, cu o chestie m-ai atins. Ia zi meștere de la ce înălțime în sus ai dezlegare la piele?! :))

      Apreciază

  3. Initial m-ai enervat asa de tare cu raspunsurile tale ca am vrut sa-ti spun ca esti un idiot, (ma rog, chiar ma gandisem si la alte cvasi-sinonime, chiar daca de o gradatie diferita, de ex prost, plus si in alte cateva limbi cu posibile semnificatii mai nuantat istoric-culturale diferite, etc), insa dupa aia am mai reflectat, (si am scris mai pe larg si sub comentariul tau de pe blogul meu la ce am reflectat, asa pe etape, desigur in mare parte tot off-topic), si acum sunt in masura sa iti ofer un videoclip cu acel citat, You Are a Fool, care sa arate (in mod educativ pt audienta mai larga, cu atentie speciala la faptul ca ai mentionat ca ai o audienta majoritar de sex feminin, plus cu atentie speciala la inclinatia ta catre filme in general romantice, chiar daca si triste sau chiar aparent horror macabre sau de-a dreptul gotic-emo uneori, nu conteaza, ca face parte tot din romantism), ca mi-am revenit emotional si nu mai sunt suparat sau enervat, (chiar si cu riscul asumat ca tu sa te simti IAR profund neinteles, chiar ofensat, luat peste picior, sau, mai rau, chiar posibil critic apreciat negativ ca fiind lipsit de talent artistic daca se pare cumva ca nu reusesti sa mentii o stare de tensiune emotionala, fie ea si neplacuta, in randul ciititorilor tai, etc, ceea ce repet ca nu era intentia mea, numai ca nu stiu sa ma exprim adecvat critic just in cuvintele cele mai potrivite, plus desigur si artistii pot fi mai sensibili la ce pot percepe uneori ca fiind o recenzie mai putin favorabila, plus desigur ce este mai important decat toate fiind ca eu nu citesc si critic (amator) literatura pt a regasi cumva senzatii tari, ci numai cu scop pur escapist ca sa ma relaxez si sa nu ma gandesc la nimica, de fapt chiar sa devin asa mai nesimtitor si deconectat la nivel de motaiala, (plus mereu uit ca altii nu cauta asta, ba chiar dimpotriva), https://www.youtube.com/watch?v=A2vlpQXgdT0

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s