Arhivă | Ianuarie 2015

Existăm

A devenit suficient de clar că noi existăm! Noi existăm ca oricare alții ce conștientizează că vor să existe. Vrem să existăm indiferent dacă lumea crede sau gândește că nu avem voie.

Dar lumea nu gândește, lumea doar crede. Lumea nu vede lumea judecă. Lumea nu înțelege că printre alteri, sau abia raportat la alteri ca noi, au dreptul să spună ca sunt normali, dar că poate fi exact invers. Prin noi ei devin deosebiți. Prin noi ei devin noi și noi ei. Diferența e la nivelul la care reușești să admiți că nu te împiedică să respiri faptul că vecinul de vis a vis poartă fustă scurtă cât să-i acopere coaiele, perucă și șosete în bustieră.

Prima imagine care vine în capul unui hetero speriat este imagine unui transsexual sau a unui travestit. De ce îi sperie, nici ei nu știu. Să nu te atragă sexual e ok, dar să te sperie?! Ce ești copil? Stai, că pe copii travestiții nu-i înspăimântă. Atunci ce e?

Nu m-am travestit decât la un revelion, pe la 14 ani, dar cred că e cazul să umblu în garderoba prietenelor să văd dacă îmi vine ceva, apoi o să ies să fac o plimbare pe stradă. Un singur lucru mă sperie mai rău decât concitadinii mei.Tocurile!