
Da domnilor care aveți fetișuri cu uniforme, în sfârșit există și încă pe bune! Am aflat dintr-o știre (preluată din examiner.com împreună cu poza de sus) care sună așa:
„La câteva zile după ce Bostonul a sărbătorit cel de al 45 lea Gay Pride anual, Academia de Poliție din Boston a sărbătorit un alt prim eveniment LGBT. Boston Herald spune că miercuri 17 iunie 2015 la academie au absolvit 64 de recruți și printre ei a fost primul cuplu homosexual din istoria academiei.
Jimmy Moccia împreună cu partenerul și colegul său, Shawn MacIver, au trecut printr-un intens program de pregătire de șase luni, cu scopul final de a servi comunitatea. Ca prim cuplu gay al academiei, Moccia și MacIver au declarat că sunt „foarte mândri” de a fi o parte a unui moment istoric, dar că serviciul în slujba comunității este ținta lor principală.
Moccia și MacIver sunt împreună timp de cinci ani și ambii au trecut cu punctaj maxim testele. Performanța lor în academie mai mult a dovedit că sunt printre cei mai buni. Ei au făcut acest lucru fără a ascunde cine sunt, dar nu doresc să fie numiți „Polițiști Gay””
Și acum să rumegăm puțin conținutul știrii. După ce o cojim frumos de toate căcaturile sforăitoare tipic americane, ne rămân două adevăruri nude:
Primul ar fi că la ăia, tocmai ce s-a terminat al 45 Gay Pride anual. Vă rog frumos rumegați cifra și spuneți-mi ce așteptări aveți la România după abia 26 de ani de democrate și numai 23 de ani de la dezincriminarea homosexualității.
Adevărul doi este acela că homosexualii sunt bărbați, care știu să dea cu pulanul și să mânuiască pistolul. Nu era nevoie de Brokeback Mountain să vedem cum se fut văcarii dur în cur fără lubrefiant și fără clismă. Era nevoie să se recunoască cinstit că în armată, politie și alte domenii unde mai nou intră femei la greu, homosexualii fac față cu brio. Ba aș zice eu că sunt mai buni decât restul pentru că în cazul în care nu mai fac față, fac spate!
Cât despre dorința lor de a nu fi numiți Polițiștii Gay, n-au nici o șansă. Fix așa o să-i numească toată lumea inclusiv presa care acum îi elogiază. Apropo, ăla de seamănă un pic cu Mazăre, dacă divorțează e al meu!
Apreciază:
Apreciere Încarc...