Arhivă | Iulie 2015

Închis temporar

temporarily_closed-wallpaper-10545366

Trebuie să admit,  viața reală își revendică timpul și gândurile noastre din ce în ce mai mult și încă la modul stresant, nu oricum. Credeam că sunt imun, că sunt prea indolent ca să mă afecteze. Ei bine, nu. Fac parte dintre cei cărora timpul începe să nu le mai ajungă iar gândurile li se îndreaptă tot mai des către stomac, acoperiș, rate… moarte. Da, și noi bulangii suntem muritori, muritori în criză de timp. Timp consumat pe nevoile de subzistentă în majoritate.

Din puținul ce rămâne scăpăm pe net un banc copiat, o poză cu motani, câini, bărbați sexi sau deschidem o fereastră de mesaje în care punem un emoji incert și închidem la loc. Dacă ar fi numai una dintre astea, oamenii ar scrie măcar un rând de conținut pe săptămână. Blogurile agonizează pentru că postatul pe blog este prea laborios și serios față de Facebook, Grindr, PlanetRomeo. Este mai ușor să postezi o butadă copiată sau o cerere de sex urgent. Cel putin pe saitul de agățat Planetromeo, comunicarea s-a simplificat la modul grotesc. Nu mă plâng, doar mă mir.

Vii să ne futem, m-a întrebat unul ieri?! Nu tu salut, nu ce mai faci, mă placi, te plac… nimic. Nu ne cunoșteam, nu mai vorbisem nicicând. Nu eram nici măcar în același oraș, zonă, nimic și el poc: Ne futem? Întrebare la care dacă răspund știu reacțiile. Varianta unu – da, ok mai vedem, bla bla, zero rezultat. Varianta doi – nu, cum adică nu?! Dar de ce? Ești al dracului ai fițe, huo curvo! urmează bălăcăreală ori șicane până când rămas fără răbdare ori argumente tot el dă block. Genul ăsta de reacții mă fac să cred că e ceva în neregulă cu mine. Dacă ei sunt majoritatea deci normalitatea, atunci eu sunt cel defect, dement ori cel putin autist.

Prin urmare dragii și puținii mei consumatori, azi fac cinste cu băutură la toată gașca apoi trag obloanele Barului Gay. Teoretic doar o vreme, până mă lămuresc ce-mi trebuie, gen trimiteri, analize, internare. Poate un concediu neplătit, chiar nu știu. Cum nu sunt sigur dacă la spitalele care se ocupă cu capul de sus au wi-fi, sau dacă permit accesul la sala de internet, vă pup virtual între sprâncene și vă urez succese până și dacă ne vom mai citi.

Nutria

tumblr_n2sso4oQTr1r91wa7o1_500

Moș Crăciun, am înțeles că urșii sunt grei, lupii mușcă, vulpoii zgârie, dar măcar o nutrie poți să-mi aduci? Modelul de sus te rog!

Scara care urcă la queer

photo-manipulation-by-erik-johansson-09

E greu, e foarte greu să te dai jos după cele șase beri din fiecare ieri. Te dai jos că asta știi tu să faci. Nici nu mai trebuie să știi, e automatism. Ăsta e drumul, șanțul din discul de vinil, canalul preferențial săpat de lacrimi în beton, făgașul ce duce mereu în jos, tot mai jos. Se spune despre coborâre că este inerție. Dacă este așa, de ce îți e atât de dificil să respiri, de ce te doare?

E greu, e foarte greu să te dai jos din pat în fiecare zi cu ideea damnării în cap. E greu să viețuiești printre semeni care te consideră eroare sau mai grav, oroare. E și mai greu greu să știi că încercând să schimbi ceva riști să obții efectul contrar, că în loc de acceptare o să primești o și mai puternica marginalizare, că în loc de iubire o să capeți ură, că în loc de zâmbete o să primești flegme.

E greu, e foarte greu să ți se repete zilnic că nu exiști, că ai fost ucis de Dumnezeu. Atunci, în lipsă de idei cadru și modele alegi tot un simbol biblic pentru salvare. Imaginar pășești pe scara care urcă la queer, locul unde nu există moarte și nici întristare, locul cel mai înalt de sub curcubeu.

Trebuie să o faci, altfel o să înnebunești și o să-ți sufleci venele ca să scapi de eczemele de pe suflet. Zâmbește, te rog. Acum urcă, urcă dragul meu! Și dacă sus nu e nimic, rămâi acolo pe scara care urcă la queer, cu un picior postat înaintea celuilalt ca și cum încă ai urca, bea cele șase beri din fiecare ieri și aruncă lumii dozele în cap.

foto:  Erik Johansson