Mă doare-n gât de tine!

Amorțeala somnului se disipează greu, capul plutește în timp ce picioarele atârnă. Între forțele astea antagonice trupul se augumentează în direcția vectorilor și se subțiază ca o clepsidra departe de mijloc, într-un loc care doare.

Ah, gâtul! Îmi aduc aminte de tine și de pula ta de tractorist. Pula mare, cu bile de plastic băgate cu preduceaua sub prepuț în pușcărie, pe care m-am încăpățânat să o iau integral ca să câștig azi dreptul la revedere.

Nu-mi aduc aminte nimic de aseară în afară de pula și de vocea ta. Mi s-au întipărit în creier.

– Ho că te îneci, ho că mă înghiți! Ai să-mi bag, ai luat-o toată, tată! Ahh!

Am trei apeluri ratate și un mesaj de la tine:

„Ce faci, ne vedem?”

Ce să-ți spun acum, că îmi e dor, că mă doare, că mai vreau? Cum să-ți spun?

Iau telefonul și îți scriu un mesaj:

„Nu azi. Mă doare-n gât de tine!”

Anunțuri

48 de gânduri despre „Mă doare-n gât de tine!

  1. Esti obligat(a) sa faci asta sau e felul tau de a te minti ca esti iubit(a)? Stii uneori ajungi sa crezi si tu minciunile altora… ca nu insemni nimic, ca nimeni nu s-ar mai uita la tine, ca nu te-ai descurca altfel ca… Eu zic ca meriti mai mult, dar… e alegerea ta. Si… orice schimbare incepe in noi si abia apoi se rasfrange in jur. Gatul tau se poate repara cu odihna si un ceai caldut de musetel. Dar sufletul… ala nu se vindeca asa usor. Eu zic sa te mai gandesti la asta. Oricum nu vad pentru ce te-ai pedepsi in halul asta pe tine. Dar sincer acum, dincolo de orice impresionisme… tu te iubesti pe tine? 🙂

    Apreciază

  2. N-am cip in creier, fictiunea se inspira din realitate si iubirea ta pentru tine nu prea se vede cata vreme te pui in postura celui ce isi face rau din dorinta de a iesi in evideta cu ceva in ochii altuia. Da’ pe cine te enervasi mai exact? 🙂

    Apreciază

    • Nu m-am enervat măi femeie, dar tu o ții langa cu realitatea și cu postura. N-ai aflat că rahaturile alea de analize literare și comentarii la română erau degeaba? Puneau o întrebare greșită care a tăiat multora cheful de lectură. Nu e important ce gândea autorul când a scris aberația, nici cu cine se identifica el (dacă se identifica). Poate că ținea cu Steaua dar scria o poveste frumoasă din unghiul unui fan Dinamo.

      Apreciază

      • Pai… pari enervat si povestea ta, indiferent de la cine e inspirata, numai in tandreturi si romantisme nu pare sa se rupa si… nu vad nimic frumos in faptul sa te doara gatul de la bilele unuia pe care ai vrut sa il impresionezi cu un sex oral. De altfel ca narator nici tu nu prea vezi, daca a doua zi cu toate insistentele aluia te-ai gandit sa amani momentul reintalnirii in poveste pe motivul durerii de gat. Da’ in fine…. tu spui ca nu esti subiectul din poveste si eu plec de la ideea ca te cred, n-ai vrea tu mai bine sa imi dai pe subiect sa vorbesc cu el? Ca poate iese ceva daca chiar e o persoana reala. Iar daca nu e niciun subiect si e doar imaginatia ta, de ce oare pui in discutie o poveste traumatizanta si nu una frumoasa chiar gay de tipul doi se intalnesc… unul mai slabut tinta atacurilor nedrepte ale gastii, celalalt tacut, retras la o masa cu muschii pe el asculta. Ii lasa pe aia sa isi faca numarul si cand parea ca nici apa Jiului nu-l mai putea spala pe al slabut, intra celalalt in discutie si ii face pe aia Ko dandu-i si slabutului dreptul la replica si restabilind dreptatea. Si de aici o prietenie frumoasa terminata chiar in pat, cu o discutie tandra privind la stele unul in bratele altuia… De ce ma-sa trebuie sa se lase musai cu dureri si regrete postume? De ce sa nu fie macar satisfacator de ambele parti? Ca doar e o poveste. Da’ vezi tu, daca stai la masa singur si ii tot faci ochi dulci slabutului si apoi apare musculosul care se dovedeste a fi partenerul slabutului… apoi poate ca e de inteles ca te apuca damblaua si vrei sa il potcovesti pe slabut cu un partener cu bile care sa il chinuie macar in imaginatia ta, desi… dupa parerea mea e mai benefic sa admiri decat sa invidiezi. 🙂

        Apreciază

      • Dar dacă tot ai schițat tu povestea asta frumoasă de ce nu o scrii singurică? Talent ai, scenariul e gata, mai ai de brodat ceva sex, suficient de credibil cât să te întrebe o colegă cu care dintre ăia doi te identifici. Eu pariez că tu ești musculosul.

        Apreciază

  3. Fiindca nu ma-ntereseaza legile frecarii care postuleaza sexul vostru cel de toate zilele, da ma impresioneaza dragostea si prietenia… oriunde ar fi ele. 🙂 Cat despre scenariu… e un film cu un scenariu asemanator deja turnat. Nu e cazul sa mai fac eu unul si… chiar n-are sex. 🙂

    Apreciază

  4. Ha ! Ha ! Eu tocmai voiam så recenzez textul cu deosebit de mare entuziasm, descriindu-l drept un text chiar vanjos optimist…si am citit comentariile Mihaelei, si zau, (desi desigur fiecare cititor poate interpreta din diverse perspective un text cu autentice calitati beletristice, deci nu am de gand sa combat recenziile ei), m-a pufnit un ras si mai mare decat zambetul entuziast initial…pur si simplu datorita incongruentei intre ce vedeam/citeam eu si ce vedea/citea Mihaela. Insa nu promovez cumva ideea ca recenzia mea ar fi fost calitativ superioara sau mai pertinent adecvata. Doar voiam så zic ca m-am distrat dublu plus chiar fara sa vreau, asta mi-a intarit senzatia initiala de voie buna de la prima citire a textului !

    Apreciază

    • Ha ! Ha ! Mai avusesem de gand initial sa folosesc si descrieri din astea culinare, de gen text hranitor, consistent, etc ! Zau, dar am inceput sa rad asa de tare ca nu am mai reusit sa formulez fraze intregi in cap pt a reusi sa le scriu ca sa iasa asa un comentariu coerent !

      Apreciază

    • Dar acum totusi povestea propusa de Mihaela, aceea a unei prietenii solidare masculine nascute dintr-un soi de experienta in care un barbat il salveaza pe altul de sub oprimarea altui barbat, plus salvatul si salvatorul ajung så aiba si relatii sexuale, asta chiar mi se pare ceva chiar inedit pt literatura gay…ar fi ca si cum Laszlo ar reveni la Casablanca sa se f…a cu Rick…zau, pe bune, suna cam nerespectuos fata de icoane, dar ar fi ceva totusi inedit ! Ar fi desigur si ceva scandalos, unii gay nu ar fi de acord si ar eticheta aceasta tentativa poate chiar drept „pizdificarea literaturii gay”…eu as folosi poate un termen si mai aprig, „porno-pizdificarea literaturii gay”.

      Insa oricum pot sa zic ca aicea mie textul propus de Pederanger nu mi s-a parut de loc porno, ci chiar de gen comedie romantica asa ca alea clasice care contin si gaguri fizice si elemente mai putin politically correct, insa total non-jignitoare plus ff vesele, asa ca „S-a intamplat chiar intr-o noapte” cu
      dna Claudette Colbert si dl Clark Gable (r
      Frank Capra).

      Versiunea propusa de Mihaela mi-a placut si aia pt ca mi se pare indrazneata totusi, zau, chiar caricaturala politically ff incorrect…de nivel aproape Je suis Charlie. Dar desigur grotesc de ridicola.

      Acum nu vreau sa argumentez cum ca gay-ii nu e oameni si ca nu se poate intampla, mai ales in conditii extreme, asa de nivelul celor prezentate de dl Charlie Chaplin in Goana dupa Aur sau chiar dl Jack London in proza in legatura cu acelasi eveniment, sau conditii (similare celor in care s-a nascut tangoul argentinian de altfel) din filmul Salariul Groazei, (r Henry-Georges Clouzot, cu dl Yves Montand, dl Charles Vanel, dna Vera Clouzot), nu ar fi verosimila si o poveste ca aceea propusa de Mihaela, insa chiar ar trebui un maestru sa reuseasca sa o prezinte intr-un fel in care nu ar iesi cam aiurea.

      Pana una alta insa as putea sa zic ca si eu m-am indragostit cand eram abia puber de vreo 2 care au fost politicosi cu mine dupa m-au salvat si m-au aparat dupa ce deja imi trasesera cativa pumni si ma lasasera jos lå pamant desigur nu din rautate dar din joaca din aia copilaroasa animalica, si pe urma s-a vazut in ochii lot ca le-a parut tau ca stateau asa calare pe mine si eu deja total supus pe
      spate cu mainile ridicate, si s-au induiosat (plus/minus speriat) oarecum de mutra mea
      plus de ineditul situatiei si dupa aia s-au
      purtat ff politicos cu mine in loc sa ma
      violenteze in continuare, drept care eu am fost si bucuros dar si cam dezamagit in
      acelasi timp, si m-am gandit ca o solutie
      acceptabila ar fi sa ma indragostesc de ei,
      ca asta ar reprezenta asa ca un compliment si o decoratie omagiala din partea mea fata
      de ca s-au purtat politicos cu mine. In
      realitate ce s-a intamplat era de ca probabil
      au simtit ca nu era prea kosher sa stea calare
      pe mine si s-au sustras cat au putut de social
      acceptabil din aces pozitie totusi non-
      ortodoxa. (Desigur, ma aflam si in conditii gen sector 2, nu printre oameni cu iq chiar redus sau expusi prea devreme la sexualizare disfunctionala inadecvata, pt ca putea fi altfel in alte locuri si printre alti oameni. Insa eu chiar am fost un copil ff privilegiat). Eu nu m-am suparat pe ei, ci mai stiu ca am avut sentimente de indragostire fata de ei, si fac si ei parte din istoria mea, oricat de ridicol ar suna plus desigur ca ei nu au cum sa ma tina minte pe mine, ca ei nu s-au indragostit de mine, ci doar m-au lasat in pace. Insa asta e din perioada 11-13 ani. Dupa aia s-au mai dezvoltat si alte feluri de indragosteli, relatii, obligatii, plus majoritatea consimtite totusi, chiar daca nu toate de tip sexual penetrativ cu mister soul mate.

      Apreciază

      • Strict la obiect chiar dacă o să vă stric reveria la amândoi, genul ăla de literatură gay există la japonezi de secole, fix cu salvatorul musculos dur și periculos care rade satul de pe suprafața pământului dar cruță un tânăr nubil și fragil cu care apoi dezvolta și o relație romantica. Sincer, prefer cel puțin în ce scriu eu chestii cât mai departe de sindromul Stockholm.

        Apreciat de 1 persoană

    • Ce mă bucur că te-a bine dispus povestea cu bile, Rudolph! Ideea era sa scriu ceva scurt si posibil antrenant, pentru că azi lumea nu mai găsește plăcere în textele lungi, excepție bineînțeles persoanele de față, eu fiind convins ca tu mihaela, irina, patrelli, &Co sunteți lingători de romane de mare întindere epica.

      Apreciază

  5. Laszlo are el alte treburi mai importante de facut daca tot a plecat cu fata (macar ca eu ca fata l-as fi ales mai degraba pe Rick), da’ intre Rick si politistul inversunat nu poti zice ca nu s-a infiripat o prietenie durabila daca ala a ajuns sa il admire asa tare incat sa il crute. Cu siguranta nu poate fi nimic porno in aceasta amicitie, nici macar sexual n-as crede. Asa cum nici Gloria nu cred ca a infiat pustiul sa aiba cine sa i-o traga si nici Leon nu a acceptat sa doarma pentru prima oara in viata lui intr-un pat fiindca ar fi avut un gand sexual cu micuta Matilda… da’ vezi tu, pentru a ajunge musculos cu adevarat, trebuie ca macar o singura oara in viata ta sa fi intalnit un musculos care sa fie de partea ta si sa te crute. Asta ca tot vorbim de meniuri diversificate 🙂 Ok. Probabil ca o sa ma iei cu filme gen „Viata mea cu Liberace”… sau cum i-o zice… da’ eu nu sunt asa cruda in scenarii incat sa omor un personaj doar pentru a ajunge derbedeul adoptat sa simta si el dragostea aia simpla….. care sa-l ajute sa se maturizeze frumos… 🙂 Asa ca orice mi-ai zice tu de filmele gay… eu totusi nu pot concepe o relatie mai cu seama de dragoste, fara latura ei afectiva constructiva si nicidecum distructiva. Iar daca asta ma face ridicola in fata ta… asta e… 🙂

    Apreciază

    • Dar NU am zis ca recenzia ta e ridicola, zau, mi s-a parut chiar curajos revolutionara sau cel putin avand tendinta catre asa ceva in fata textului lui Pede Ranger. La mine comicul a aparut din uriasa incongruenta dintre cum ma veseleam eu citind textul care mi se parea chiar de nivel de comedie romantica si cum il receptasesi tu, de incongruenta radeam, nu de recenzia ta. De aia dupa aia am si comentat chiar duios despre amintirile mele din copilarie, pt ca si eu atunci la acea varsta e posibil sa fi luat acest text drept unul mai degraba dramatic decat comedic…dar NU vreau sa zic nici ca perspectiva ta ar fi imatura, e doar asa proiectiv omenesc calduroasa si chiar empatica fata de diverse nefericiri comun adolescentine sau chiar de adult tanar, (indiferent de orientare sexuala). Plus am dat si clarificare ca eu personal nu am suferit totusi cine stie ce orori sau traume
      neobisnuite. Dar nu ma laud, pt ca in fond asta ma face si relativ naiv si probabil mai putin talentat chiar la critica literara, avand un repertoriu relativ redus de experiente…adica nici macar nu am citit prea multe carti si nu am vazut prea multe filme, mi-am facut eu o mica clasificare personala superficiala asa de
      scolar mediocru si gata, pe aia o folosesc si daca citesc un text de Pede Ranger, un text despre care am simtit ca seamana cu o comedie romantica din aia veche de la vremea dnei Claudette Colbert. Si mi-a placut. Dar nu radeam de tine.

      Apreciază

      • Dar totusi…de unde pana unde te-ai gandit la Gloria si un copil orfan plus la Leon si un copil orfan legat de textul de mai sus ? Ca textul e totusi cu adulti gata dezvoltati, plus aparent autonomi, ambii cu telefon celular, adica macar au venituri de a-si plati abonamentul, au unde dormi, etc, la fel ca si in Casablanca. (Chiar daca in Casablanca e totusi stare de razboi si un grad de ca trebuie sa te ascunzi oarecum, dar ma rog, si acum in destule zone nu e bine sa vada chiar toti vecinii ca vine Ion la tine acasa cu pizza delivery…cred ca nici macar Ion nu face home delivery decat prin hoteluri sau in apartamentul propriu/refugiu/casa conspirativa, chiar daca se arata asa teoretic disponibil macar pt o mu..e pe Facebook).

        Apreciază

      • Zau, daca te-ai gandit la copii in legatura cu amintirile mele din copilarie, ale mele erau cu copii de aceeasi varsta. Plus cu dezvoltare similara cognitiva si cu jocuri comun copilaresti. Desi trebuie sa zic ca eu ma simteam oarecum cam minoritar asa si pe la varsta aia ca nu intelegeam de ce baietii tindeau sa ma menajeze cu cafteala oarecum mai mult decat evaluasem eu ca ar fi comun…mai rau ma bruscau fetele, zau, chiar tocmai alea mai inteligente si premiante pe care eu chiar le admiram erau chiar cele mai violente cu mine. Si chiar si in cuvinte, adica de ex cand a vrut Karl sa fie asa batjocoritor rautacios mi-a zis „shaman”, dar o colega fata in aceeasi perioada mi-a zis „bastard” ! Am vazut eu ulterior in dictionar ca bastard parea mai injurios decat shaman !

        Situatia cu adevarat semnificativa a unui copil realmente neglijat si singur de care se ataseaza un adult matur totusi strain in moduri autentic parentale (plus chiar si reciproc benefice desigur) prezentata in filmele cu Gloria si Leon mie mi se pare oarecum mai similara filmului de tip documentar artistic The Bear
        (r Jean Jacques Annaud), un film chiar emotionant, mai ales ca fenomenul respectiv este destul de rar la ursi, (desi exista, insa e rar plus ff dificil desigur
        de prins in film).

        Apreciază

      • Rudolph, am vazut The Bear prima oara in ’99 in compania unui om deosebit si bun prieten si m-a miscat maniera sensibila in care regizorul surprinde elementele cheie ale unei prietenii. Din nefericire prietenul meu a plecat dintre noi, dar de fiecare data cand vad filmul asta il simt cumva aproape. As putea spune ca e un film de suflet in care regasesc ceva din relatia noastra de atunci si poate d’aia am evitat sa-l pomenesc in disputa asta. Da’ daca si ursii stiu ce inseamna sa cruti, sa fi aproape si ce e prietenia… oamenii de ce n-ar invata? 🙂 Calaretule, nu am gandit si nici pomenit in povestea mea ca slabutul fusese vreodata agresat de musculosul de care s-ar fi indragostit ulterior spre a defini povestea mea drept sindrom Stockholm. Ba chiar sugeram ca in momentul in care slabutul era asaltat de agresivitatea gastii, musculosul intervenise (ca persoana neutra care asistase la razbelul nedrept fara sa se amestece in el pana atunci). Mai mult, in povestea mea, eu dadeam exemplu de o relatie simpla de prietenie ce se poate baza pe incredere ce o poti capata intr-o maniera sau alta (nu musai conform scenariului meu) da’ oricum intr-un moment de restriste cand apare o persoana care are incredere in tine si e de partea ta in ciuda tuturor aparentelor sau neincrederii gloatei. Asta e tot ce incercam sa subliniez. Restul scenariului era un exemplu ales la intamplare probabil si sub amprenta ultimelor filme vizionate. Da’… reactia ta, in ciuda faptului ca am incercat sa-ti acopar goliciunile expuse indecent, imi intareste convingerea ca mai era de frecat la tine pana sa te crut si ca nu degeaba imi spunea un prieten bun ca daca ai pus balaurul jos sa nu te lasi pana nu-i iei capul ca altfel te incaleca el pe tine. Urat din partea ta. Foarte urat… 😦

        Apreciază

  6. Ah, in sfarsit pot intelege si aprecia si perspectiva Mihaelei ! Este una care, dupa parerea mea, ne sugereaza povesti legate de un cuplu chiar popular, moral educativ, plus larg indragit, Popeye Marinarul si Olive Oyl ! Imi permit totusi sa sugerez ca mie personal acea relatie mi s-a parut mai bine reprezentata in textul povestii despre Gabardin, ca venind chiar din partea perspectivei acelui personaj cu adevarat complex, care in totalitatea lui ne aduce aminte si de Cosette pe cale de maturizare dupa ce a avut deja interactiunea formativa de baza cu tatal ei adoptiv, Leon-Valjean. Imi mentin parerea ca textul de mai sus insa prezinta o interactiune si personaje mult mai similare celor interpretate de dna Claudette Colbert si dl Clark Gable in filmul S-a intamplat intr-o noapte. (Desigur asta nu inseamna ca textele lui Pederanger ar fi lipsite de originalitate, nici pe departe, comparatiile mele fiind mai degraba omagiale fata de calitatea lor.)

    Apreciază

    • Bine că nu trebuie să scriu în funcție de cum vă doriți voi, pentru că imediat v-ați plictisi. Cred că mă întorc la meme cu poze sau desene subtitrate, care nu necesită efort nici pentru mine să le pun, nici pentru voi sa ghiciți ce spun.

      Apreciază

      • Sa scrie cum ne-am dori noi? Ne-am plictisi?! Hmmm… Noi sau el? Rudolph, cauta prin garderoba astuia si fa rost de un costum decent sa il imbracam ca se intoli in clown la inmormantare. Oare de ce? 🙂 Mda… banuiam… 2+4… N-am mai intalnit de ceva vreme da’ trebuie sa recunosc ca de astia eu ar trebui sa ma ocup… daca as mai fi capabila sa o fac. 😦 Calaretule, uite cum facem… Eu inteleg ideea de gazda primitoare desi… ar fi trebuit sa stabilesti din start niste limite ca altfel te trezesti cu haos in casa ta din prea marea dorinta de musafiri. Apoi daca vrei sa te arati a fi o gazda buna, nu trebuie sa fi pe placul cui iti calca pragul. Fii tu si ai sa ai prieteni buni. Poate mai putini la numar, dar buni care o sa tina cont de tine, de ce iti doresti tu… cu care ai sa poti fi impreuna. 🙂 Stiu ca e greu ca atunci cand pierzi pe cineva drag sa nu mai fie nimeni care sa te mangaie, sa-ti spuna o vorba buna, sa te tina in brate si sa iti stearga lacrimile cu un zambet. Dar nu trebuie sa te obosesti si mai tare sa cauti o astfel de persoana in afara ta, cata vreme ai cunoscut-o si a ramas in sufletul tau… in amintirile tale… si o porti cu tine. E suficient doar sa o chemi din amintiri cand ii simti lipsa si ea va fi acolo cu tine… cand iti bei singur cafeaua, cand te plimbi pe strazile pustii, cand vezi un film haios, cand esti impresionat de o floare frumoasa, cand somul incepe sa ti se infiripe printre gene si nu e nimeni sa te sarute de „Noapte buna!”… Fiindca tu inca iti mai poti oferi aceste placeri simple, inca te mai poti bucura de ele… si inca le mai poti trai pentru amandoi… cata vreme cealalta persoana a devenit o parte din tine. Fiindca… orice om care te iubeste si pleaca departe… si-ar dori sa lase in urma un prieten care dincolo de tristetea pierderii sa aiba puterea de a redeveni fericit intr-o zi 🙂 Fa-o pentru celalalt, daca tu simti ca n-o meriti pentru tine, dar… fa-o pentru a duce mai departe ceea ce voi ati trait in doi si a le oferi si altora bucuria asta. Iar daca te infurie asa tare plecarea celuilalt incat vrei sa o exprimi cumva… chiar caricatural… spune-ne noua ca esti furios, dar nu te pedepsi pe tine pentru ca ai avut curajul de a fi fericit candva. 🙂
        P.S. Uite, stiu ca sunt momente in care poate iti lipseste rasul sincer al cuiva apropiat, momente in care tu insuti ai vrea sa mai poti rade poate tocmai fiindca toti plang in jurul tau si lacrimilor tale le e frica sa cada… dar asta nu te face diferit de restul care plange fiindca in ciuda tuturor eforturilor de a te tine tare, si tu lacrimezi in tine. Dar toate la timpul lor… Pana una alta, daca tot vrei sa razi, hai sa radem impreuna de altii… in stilul tau… 🙂

        Apreciază

  7. Ha ! Ha ! Mie mi-a placut la urma cand il impusca pe decedat poate din nervi pe el ca a decedat dar poate si ca sa fie sigur ca e decedat, asa ca la inceputul filmului Sarada (1963, r Stanley Donen, cu dna Audrey Hepburn plus dl Cary Grant, dl Walter Matthaw, dl James Coburn, dl George Kennedy, dl Jacques Marin, dl Ned Glass, dl Paul Bonifas…film in care dna Hepburn e o vaduva care nu stie care din barbatii care se inghesuie in jurul ei ba sa o ajute ba sa o sperie e cel cu adevarat corect care o va ajuta sa intre in posesia unei mosteniri semnificative, avere obtinuta desigur in mod suspect de a fi ilicit de catre sotul decedat…si la inceput,chiar la inmormantare, vine un fost partener al sotului interpretat de dl J Coburn si infige un ac imens in decedat ca sa fie sigur ca e decedat ! Tin minte si acum ce surprins am ras cand am vazut asta prima oara, vizionam filmul alaturi de mama si tata, si deoarece gestul mi s-a parut totusi nerespectuos si cam violent agresiv pt a fi aratat asa in public, m-am uitat la tata sa vad daca rade ca sa am voie sa rad si eu ! Ha ! Ha !)

    Apreciază

  8. Ha… Mie mi-au placut protagonistii. 🙂 Imi amintesc cumva de mosii mei si de un moment de cumpana pentru toti cand a trebuit sa inmormantam o particica din viata noastra pentru a merge mai departe. Chiar daca e o parodie, fiecare e minunat in felul lui si… ramane un profesionist… unul cu sobrietatea lui, alta cu lacrimile ei… altul cu felul lui unic de a fi care te infurie pentru ca mai apoi sa te faca sa zambesti… altul zambind linistit de undeva de sus stiind ca telefonul lui o sa dainuiasca peste veacuri prin aceasta intamplare incurcata. 🙂

    Apreciază

  9. Wow…zau, am ramas total socat de aceasta traducere a versurilor cantecului pe care eu personal mi l-am ales ca motto de viata cand aveam 13 ani…nici prin cap nu mi-a trecut sa asociez activitatea de maturare cu una de a arunca chestii la gunoi, insa asta e si pt ca nu cred ca fusesem eu personal implicat asa de mult la maturat, desi aveam experienta cu aruncat gunoiul, insa acea activitate prozaica oricum nu putea fi asociata cu cantecul respectiv. Plus, si mai socant pt mine, acum mi-am datseama, ca am reascultat cantecul atent pana la capat, (ca sa gasesc gunoiul)…zau, nici nu-mi vine sa cred…insa pur si simplu eu am ignorat total ultimul vers atunci cand am ascultat cantecul asta de n-spe ori cand eram mic si mi l-am ales ca motto ! Pe bune daca observasem ca era vprba despre o alta a doua persoana care trebuie sa apara la sfarsit ! Ha ! Ha ! Credeam ca tot cantecul este numai despre mine, ca om care lupta asa cu ceva vag, societatea, destinul, scoala…si era cazul sa accept ca sunt imperfect fara sa ruminez prea mult la greselile mele din trecut…ha ! Ha !

    Apreciază

    • Zau….gafa asta precis nu o voi uita niciodata ! Pai eu mi-am bazat o mare parte a atitudinii mele fata de societate, munca, indatoriri civice, semeni, etc, pe o interpretare personala total neglijenta tocmai a faimosului cantec al dnei Piaf ! Efectiv nu ma pot opri dintr-un ras isteric cu lacrimi in clipa asta…pe cuvantul meu de onoare ca efectiv nu remarcasem ultimul vers…ori l-am negat asa total defensiv isteric atunci cand cand l-am auzit considerandu-l asa ceva total non-personal, gen incep o noua zi, o noua materie, o noua problema de rezolvat, etc, insa prin puteri proprii individuale, nici prin cap nu mi-a trecut ca ar fi vorba de o relatie exclusiva cu o alta persoana…zau, si nici acum, desi e clar ca zice de o alta relatie, parca nu imi vine sa ma gandesc ca e vorba despre asta…ca asta ar banaliza asa tot cantecul pt mine….dar la urma urmei de ce sa nu fie banal, ca si eu sunt destul de mediocru mic burghez, chiar tind destul de tare catre asta, asa ca e total ok ca si motto al meu sa fie si el mediocru, plus numai temporar semnificativ asa pt mine din cauza unei traduceri/interpretari/intelegeri gresite sau prejudecati…ce poate fi mai clasic burghez europeean decat asta ?!

      Apreciază

      • Pe de alta parte, am devenit convins ca singura solutie respectabila la o asemenea criza existentiala mic burgheza e sa ma mai duc lå Club din cand in cand, pt ca e cazul så mai ingenunchez si eu din cand in cand in fata unor idoli inlantuiti, ca zau, trebuie sa-mi recapat cumva self-esteem-ul, plus o atitudine mai demna. Si fata de propriile mele gafe pur si simplu nu imi pot mentine seriozitatea…zau, acum de cate ori voi auzi vocea dnei Piaf, am sa incep sa rad cu lacrimi !

        Apreciază

  10. Uite, Rudolph, nu inteleg ce te face sa razi, nici ce te rusineaza la tine si nici ce descoperire asa marcanta ai facut tu azi. Ultimul vers chiar daca nu il auzisei niciodata, nu schimba cu nimic impresia ta initiala. „Viata mea incepe azi cu tine” se poate referi in egala masura la muzica care a fost suportul si refugiul ei in viata, la un iubit ca a avut cativa care n-au facut decat sa o dezechilibreze prin pierderea lor, la Dumnezeu ca I-a mai dedicat si alte melodii chiar daca nu sunt strict religioase cat mai degraba rugaciuni ale unei femei disperate… in fine, la oricine s-ar referi ele nu schimba cu nimic motto-ul tau in viata „je ne regrette rien” cu referire la munca si alte indatoriri civice si… cred sincer ca nici ea nu se referea la asta cat la… nevoia ei de a uita greutatile trecutului si a se bucura de un nou inceput. Cat despre clipul precedent si remarca mea ca aduce cu cantecul vrabiutei…. nah si acolo par a fi ingropate lucruri dragi care au alcatuit candva viata unor oameni si asta m-a dus cu gandul la cantecul respectiv. Habar n-am ce ai inteles tu, dar mie mi se pare ca exagerezi considerand ca e un atac la demnitatea ta si ca pentru asta e cazul sa bantui cluburile in cautare de idoli. Oricum, un om demn si civilizat daca ii e lezata demnitatea intr-o disputa are doua solutii sa scape din incurcatura cu fata curata: sa ceara satisfactie si sa se lupte pentru ca a fost lezat nedrept sau sa recunoasca ca a gresit si sa-si ceara politicos scuze. Si a doua varianta am intalnit-o in cel mai impresionant mod la un actor englez care mie imi e tare drag, care fiind surprins de paparazzi in masina sarutand o femeie usoara, a coborat si a dat un interviu in care isi cerea scuze publicului ca va fi obligat sa priveasca o scena mai indecenta din intimitatea lui si mai cu seama „Doamnei” ca a pus-o intr-o astfel de postura. 🙂 Mi s-a parut o atitudine civilizata si nobila.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s