Greutatea unui gest

Azi m-am apucat vitejește să transcriu părerea personală a unui prieten, purtat, cum ar spune el, de cele mai nobile intenții. Am scăpat din vedere că odată trecute prin mintea mea, afirmațiile sale nu-i mai aparțin, că odată ce am renunțat la ghilimele, vorbele nu mai sunt chiar ale sale, ci eu sunt cel care răspunde și semnează pentru ele. Așa că am abandonat ideea.

a-straight-man-holding-hands-with-another-man-for-a-viral-experiment-video-832-1421164822

Din greșeala asta au rezultat totuși niște chestii bune. Amicul meu spunea că pentru a se simți liber undeva nu și-ar dori să se sărute în public, că nu i se pare plăcut, și că romantic pentru el ar fi să se plimbe undeva ținându-și partenerul de mână. Căutând ceva ilustrativ pentru ideea de postare abandonată, am dat peste poza asta și urmărindu-i sursa, am ajuns la un articol Vice din 2014.

In poză sunt doi tipi hetero care au vrut să testeze un pic homofobia ținându-se de mana în public în timp ce o tipă filma pe ascuns. Au căpătat ce au căutat: reacții homofobe și celebritate pe youtube, dar în realitate le-a scăpat esențialul.

Esențial oamenii ăia nu au simțit nimic. Pentru ei a fost un test, o glumă. La sfârșitul zile și-au agățat hainele gay în cui și s-au dus la pub cu colegii și nevestele făcând mișto de homofobi, minimizând complet fenomenul. Ei nu sunt gay deci nu au cum să resimtă cu adevarat, nu au cum să știe cum te marchează, cum te roade ura gratuită a oamenilor.

Iată ce spune Panti Bliss despre chestiile mărunte pentru majoritate și ce greutate au ele pentru noi minoritarii:

„Oamenii gay nu ajung să se țină pur și simplu de mână în public fără a ține cont în primul rând de riscuri”, spune Panti. „Oamenii gay nu ajung să își petreacă un braț printr-un alt braț, sau o mână peste talia celui de alături fără ca mai întâi să ia în considerare care ar putea fi posibilele consecințe. Și dacă am decide că e OK și vom face acel gest, dacă ne vom ține de mână, acum acest gest al mâinilor strânse nu mai este un gest firesc și neatent: el este un gest gândit și cântărit. Gestul nostru intim este brusc un act politic de sfidare, și frumusețea lui a fost distrusă iremediabil.”

foto: vice

 

 

 

Anunțuri

26 de gânduri despre „Greutatea unui gest

  1. Aha… demnitate. Asta inseamna confruntare, recunoastere, acceptare, decizie ferma ca asta e calea mea indiferent de consecinte, responsabilitate asumata… nah…. ar trebui sa starneasca oaresce admiratie intr-un final… doar ca e foarte rara… ca si integritatea… si curajul…. 🙂 Cineva spunea candva ca „exista o singura virtute a omului in viata – aceea de a se pastra pe sine” 🙂

    Apreciază

  2. Mda…. capacitatea de sacrificiu de sine inseamna o credinta ferma in ceva dar si o coloana vertebrala foarte solida. 🙂 A muri pentru o cauza nobila e pentru astfel de oameni ceva mult mai firesc decat a fi morti in viata renuntand la idealurile si principiile lor calauzitoare. Intreaba-te cati mai au constiinta, nu musai cati au stofa de eroi. Fiindca eroii se nasc in egala masura si din cei care nu pot trai fara credinta in ceva si din cei care nu pot renunta la cineva drag dar mai cu seama din cei care nu mai au nimic de pierdut chiar daca de astia din urma n-o sa auda niciodata nimeni ca au prostul obicei sa moara ici si sa invie dincolo. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Am citit ce ai scris…
    Inca ma gandesc la felul in care Rudolph a izbucnit , ma gandesc si la commenturile de mai sus…
    Mi-am amintit doua chestii chiar acum.
    Cand eram in Canada am vazut la tv o reclama care mi s-a parut haioasa prin firesc
    Un el si un el la ofiterul starii civile se pregateau sa spuna marele „da” cand unul dintre parteneri ramane aproape mut din cauza unei dureri in gat.
    Primeste o bomboana care ajuta la astfel de afectiuni si „da” ul e rostit fara probleme
    Atmosfera din reclama si intreaga intamplare e simpatica si nu da nimanui sezatia de nefiresc
    Consider ca e un mod prin care publicul poate fi educat si sensibilizat
    Cel de-al doilea lucru de care mi-am amintit e ca ai mei aveau vecini un cuplu de gay
    Nimeni nu ii privea sau nu ii trata altfel in comunitate
    Isi plimbau cainele, tundeau iarba, nu i-am vazut tinandu-se de mana dar i-am vazut foarte tandru apropiati pe strada, nu se prefaceau a fi altceva decat erau
    Eu vreau sa cred ca daca acolo se poate, cu rabdare, prin educatie si repetand toleranta, in timp lucrurile vor sta altfel si in Europa si la noi…
    Poate par naiva sau desprinsa de realitate dar eu am convingerea ferma ca e perfect posibil 🙂

    Apreciază

    • Pare ușor, dar oare e viața noastră așa cum e prezentată la televizor? Homofobia e la ea acasă atât în State cât și în Canada. Rudolph are dreptate. Expații au cărat-o cu ei în lumea nouă.
      E posibil să fie bine, cam în 20 de ani, așa! Prea târziu pentru unii dintre noi…

      Apreciază

      • Eu nu am zis ca expatii au carat homofobia in lumea noua. Eu am zis ca expatii, ca oameni, au carat Dusseldorful sau Stockholmul in Asia-Pacific. Acesti expati puteau fi si gay, sau non gay, insa nu neaparat homofobi.
        In plus nu am zis ca nu-mi place sa ma pup pe strada. Am zis ca nu asta mi se pare mie asa cel mai romantic, ci tinutul de mana. Dar mi-a placut textul de mai sus, pt ca exprima oarecum ce voiam sa zic eu. Si mie activismul politic nu mi se pare romantic.

        Insa unora li se pare, si nu ma supar pe ei, pt ca de fapt intuiesc pe undeva ca si parintii mei, cand erau ff tineri, asa cam pe la 68, au avut o clipa in care li s-a parut chiar romantic sa se duca la nu stiu ce munca voluntara si sa asculte niste sedinte educativ politice. Plus am vazut si eu filmele Reds si Dr Zhivago. Si nu am cum sa ma supar ca mama mea e comunista…ma rog, nu a fost membru de partid, desi cred ca si-a dorit sa fie plus ar fi fost un destoinic membru de partid al oricarui partid de inclinatie clasic socialista, ba chiar ar fi putut, cred eu, sa ocupe si functii de leadership in anumite comitete…insa am zis asa mai in gluma legat de acel cliseu…

        Apreciază

  4. Astia au decis ca legea antifumat e constitutionala. Parerea mea e ca nu e deloc constitutionala. Constitutia Romaniei spune ca suntem o tara care respecta dreptul la egalitate intre cetateni si lupta pentru dezvoltarea si afirmarea armonioasa a personalitatii tinerilor. Eu nu vad nicio egalitate, basca ca nu stiu despre ce personalitate vorbim daca n-am dreptul sa aleg sau sa decid nici macar ce fac cu viata mea. As avea o mica mare curiozitate… daca vorbim despre interzicerea fumatului, de ce nu se baga prohibitie la tutun? Macar stim o treaba, da’ mare minune sa ma scoata astia atunci taxe cum primesc de la fumatori pentru fiecare pachet de tutun. smile emoticon Nah… dar e dragut ca ne ciocnim de tentatia fructului oprit. Marea majoritate a adolescentilor fumeaza pe sestache si posibil ca o sa schimbe ei legea cand o sa vrea sa se lase de fumat si vor afla ca nu exista nicio forma de centru de suport in tara si ca aia de au dat legea habar n-au ce inseamna sa te lasi de fumat… Voi ce parere aveti? 🙂

    Apreciat de 1 persoană

      • Cum adica nu discutam ? Am comentat adesea la postarile tale, poate nu la toate dar am comentat oricum. Vrei sa zici ca nu discut in particular pe chat ? Pai asta nu fac oricum asa ca rutina cu nimeni decat daca are cineva o intrebare total super-exceptionala, si am raspuns chiar pe larg la ce m-ai intrebat o data in particular, pt ca mi s-a parut ca a fost o intrebare super-exceptionala, chiar m-am straduit sa raspund cat am stiut de bine, chiar am muncit mai constiincios decat as fi raspuns chiar si la un email de serviciu ! Pt ca eu iau in serios pe prietenii mei, mai ales in timpul liber, PLUS chiar indiferent de orientarea lor de fan de Twitter mai mult decat de Facebook ! Zau, tu crezi ca prieten ti-e ala care da Like asa la orice afisare sau ala care munceste serios sa comunice ceva cat de cat semnificativ, chiar daca nu o fi mereu ceva care te satisface, mai ales ca tu, fiind scriitor talentat, probabil ai si pretentii de la cum comunica lumea in scris. Pai eu nu am comunicat in scris nici cu mama cat am comunicat cu tine ! Zau, nu cred ca i-am scris mai mult decat cateva scrisori si felicitari asa o viata intreaga cat am comentat la tine pe Facebook, plus in nici un caz asa de complex cum ti-am transmis (in mod, ce-i drept cam critic) in acel chat ! Tu vrei prieten sa te inteleaga sau vrei prieten sa te ajute sa devii un scriitor eseist cu un mai bun discernamant ? Ca m-am luat si de stil si de continut acolo in particular, pe cand in public ma iau mai mult de forma ! La ce intelegere si compliment mai mare te poti astepta decat ca eu ti-am luat petitia in serios de parca ai fi fost chiar insusi dl Montaigne ? (Ca Marcus Aureliu nu esti si nici nu poti sa fii, zau, chiar si daca iei citate din ce scriu eu si incerci sa le dai ce spin vrei tu, degeaba, nu am ce sa-ti fac, nu e vina ta, asa a fost sa fie, au disparut si dacii, au disparut si romanii antici, plus drept sa spun eu sunt mai mult fan al lui Terentiu decat al dl Marcus Aurelius, insa il apreciez si pe acesta din urma, mai ales in ceea ce priveste stoicismul necesar in fata unor aspiratii in esenta cultural-sentimentale, insa primul om considerat modern, dl Montaigne, e inca printre noi, adica nu trebuie sa-ti pierzi speranta, asta voiam sa zic…de ex, in loc sa iei citate din ce scriu eu, poate ti-ar veni mai usor sa adaptezi din dl de la Rochefoucauld, ca totusi dansul scria mult mai clar PLUS mai concis decat mine, plus e mai apropiat de zilele noastre decat dl de Montaigne).

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s