Ați înfrânt, dar pe cine?!

torched-rainbow-flag-NY

Am citit pe Facebook textul scris de Ioana Stăniloiu. E despre revoltă și obidă, dar e și despre milă. Fix despre mila aia pentru care se bat creștinii cu cărămida în piept. Mila față de inamic, iubirea față de cel ce te oropsește.

Referendumul pe care îl vrea Coalția Pentru Familie costă 20 de milioane de euro. Merită, nu? Felicitări domnilor și doamnelor iubitoare de om! Aţi înfrânt! Acum familiile voastre tradiționale vor putea să își continue viețile ca acum 2000 de ani, imaculate în ochii lui Dumnezeu, cu fericirea că alții n-au voie să aibă ce aveți voi, popor ales.

Dar pe cine ați înfrânt? S-a legat cineva de voi? Cine, vecinul care în loc de copil are cățel, vecina care stă cu prietena și pisica, cei doi bărbați la care nu rămân niciodată femei peste noapte? Fiul vostru, nepoata, colegul efeb de la registratură; cine e teribilul inamic?

Sunt ăia și alea cu piele, pene și lanțuri curcubeu de la marșuri? Aia e urâciunea în ochii lui Dumnezeu? Nu v-am auzit cerând interzicerea carnavalului de la Rio unde dansatoarele au plasturi pentru herpes în loc de sutien și o scoica în loc de chiloți. Ăla e mai decent, comparativ doar vorbind, că pe mine nu mă deranjează, sau dacă mă deranjează nu mă uit și nu mă duc?

V-ați încordat mușchii în fața unei minorități îngropate de prejudecați. De mii de ani existăm și tot de mii de ani încercați sistematic să ne exterminați. Probabil asta vă ține ocupați. După mii de ani încă nu ați obosit, nu v-ați plictisit să ne persecutați, ucideți, închideți sau să ne furați drepturile. Ne-ați înfrânt, iar, cât de penibil!

Ce ne mai rămâne nouă de făcut? Simplu, să continuăm să existăm! Să existăm, că de trăit nici măcar inamicii noștri nu știu cum. Ei sunt prea ocupați să nu ne-o trăim noi pe a noastră, ca să aibă timp să se bucure de viață. Și cum ar putea să simtă bucurie, oameni care venerează un mort, moartea și o promisiune de viitor postum?

 

10 gânduri despre „Ați înfrânt, dar pe cine?!

  1. Mie nu mi-e frică de petele de culoare de la parada gay.
    Nu mă deranjează nici măcar parada gay.
    Mă deranjează însă emisiunile lui Măruţă, Gherghe sau Capatos. Sau Mireasă pt fiul meu (barbar concept, să trebuiască să-i aleagă mă-sa nevastă, că el e handicăpăţel şi nu poate să decidă pt el însuşi). Sau Insula ispitelor – care e curvăsăreală pe faţă

    Apreciază

Lasă un răspuns către belledimagination Anulează răspunsul