Arhivă | octombrie 2019

Dragă bărbat însurat

Oricât de frumos ai fi, de deștept, de potent, oricât de mult crezi tu că am avea o legătură intelectual-spiritual-emoțională, te anunț că nu mă interesează o relație cu tine! Am, am mai avut, dar din acest moment nu mai vreau și punct!

Genul ăsta de relație mie nu îmi aduce mari beneficii. În realitate nici nu se simte cu adevărat ca o relație, ci ca un simulacru, care ție poate îți da sentimentul că ești mișto, că ai căutare, că poți agăța și fute pentru autovalidare ca mascul. Asta dacă nu ai tupeul să pretinzi în plus că futaiurile extraconjugale chiar îți relaxează tensiunile conjugale. Poate îți relaxează sfincterele. Însă pe mine mă interesează de mine, nu de tine și de ea; de noi, nu de voi!

Nu pot face abstracție de existența ei, chiar dacă tu spui că ultima dată v-ați împerecheat ca să faceți pui. Dacă vreau sex, pot sa am parte de el si cu bărbați tineri si cu bărbați copți și liberi, ba chiar și cu femei! Da, știu, e posibil ca la ultimul capitol să-mi fie iești puțin din „mână”. Oricum, nu am de ce să mă vait ca o proaspăt dezvirginată: „și pe mine cine mă mai ia acum?”

Realitatea unei astfel de legături este că eu tot singur sunt, că vacanțele si sărbătorile mi le petrec singur, că nici măcar o cafea nu pot să beau cu tine  când am chef fiindcă dacă nu cumva ești prins în rutina ta de bărbat însurat, ne poate vedea cineva. Tu scapi numai când iți dă nevasta voie, iar asta nu e bărbăție. Asta face și un copil: când îi da mă-sa voie, poate să iasă pe stradă sa se joace cu alți băieței!

Dacă plâng sau dacă râd, tot singur sunt! Iar cel mai adesea îmi lipsește să fiu ținut în brațe când mă simt prost bătrân sau urât. Fiindcă oricât de puternic, șmecher și deștept îți par ție pe Facebook, am și eu momente când nu mai pot, când mă simt de căcat și aș vrea să plâng pe umărul cuiva, nu într-un colț de bodegă cu sticla de vodcă la cap! Și nu pot, pentru că bărbații nu plâng. Nici măcar după alți bărbați!

Pupicii virtuali, pozele cu “mă gândesc la tine, baby” nu îmi țin de urât când tu ești cu nevasta in concediu! Sa știi că eu mă simt nasol când tu te ascunzi de nevasta-ta ca să iți rupi din prețiosul tău timp și să petreci cu mine! Nu contează că ea poate știe. Niciodată nu știe tot, niciodată nu e de acord cu tot. Știu că poate fi incitant, știu că tot ce e interzis e mișto, dar prefer să produc adrenalină altfel decât să trăiesc cu fiorul că o sa ne calce cu mașina, o să ne gazeze, sau o să ne otrăvească nevastă-ta pe amândoi. Pentru că deși ea pare ok, nimic nu e mai periculos decât o femeie trădată Ne pui pe un butoi de pulbere și crezi că suntem în siguranță și fericiți. Nu suntem. Nici, nici!

Știu, ție ți se pare că ești un domn și ai dat jack pot, însă eu mă simt aiurea, am sentimentul că e ceva în neregulă cu mine de trebuie sa fiu ascuns! Însă nu cu mine e o problemă, ci cu tine: tu ai o problemă pe care când ti-o negi, când o deplângi; tu ești cel care minți și te minți! Nu, nu e nevoie să divorțezi pentru mine. Cred că trebuie să încetezi să te minți. Cred în prieteniile dintre bărbați și bărbați și în afara sexului. Putem să fim prieteni. Dar dacă vrei să fim prieteni, no more sex, no more love. Altfel, mă simt rău!
Sunt sigur că exista tipi care sunt ok cu așa relații, însă nu eu! Sunt unii care fix asta caută, un bărbat însurat care să nu-i intre decât în orificiile biologice nu și în spațiul personal. Mie însă nu-mi mai place. Am fost acolo, știu cum e, nu m-aș mai întoarce!

PS: în ciuda unor mici frustrări personale, postarea asta nu e pentru cineva anume. Postarea asta este pentru “grupul bărbaților însurați în căutare de aventuri”. Să le mai taie din avânt. Dedicație specială pentru bărbații care cred că o căsnicie îi validează că având know how la futut, doctorat în relații, etc. Pentru genul de bărbați gay care stau „măritați”cu femei ca să se poată fute liniștiți în cur și pentru care cred că a fost inventat peiorativul “bulangii”. Pentru că asta sunt!

Sindromul Stockholm

Ieri m-a pus un amic virtual în fata unei dileme existențiale. M-a întrebat dacă relația pe care o am este una deschisă sau închisă. Am constatat că nu m-am gândit prea mult la asta deși m-am jucat mereu cu termenii de gen.

Și mi-am dat seama ca am o relație închisă deși nu ne leagă nici o promisiune sau act, dar că meritul nu e la mine ci la el. Pur și simplu mi-a oferit suficient cât să nu mai caut. I-am și zis asta, dar totodată i-am zis că e liber să… bla bla bla. Dar odată cu faza de ieri mi-am dat seama că n-am nici un chef să-l pierd din cauza unei „indiscreții” și că ce ziceam e de fapt bravadă de doi lei.

Contrar credințelor și citatelor bombastice de tipul „dacă-l iubești lasă-l să zboare” și alte căcaturi inspiraționale despre iubire, în realitate, dacă iubești pe cineva, acea persoană trebuie închisă undeva și tratată cât mai ciudat, pervers și abuziv până când dezvoltă Sindromul Stockholm și te iubește înapoi. Punct.

Pentru că dacă-l lași prea liber, poate se întoarce înapoi, dar cu vreun pui de sifilis sau, Doamne apară și păzește, mai rău, pretenții si figuri noi!

Deci baby, mesaj necodat pentru tine: coae, dacă mă înșeli, te belesc ca pe veveriță! Capisci?!

Selfie matineu

Nu știu alții cum sunt, dar mie dimineața nici pleoapa nu mi se scoală corespunzător până nu beau cafeaua care e programată o oră mai târziu din motive de eficiență.

Mă duc la budă precum hamsterul, cu ochii lipiți și gura pungă. Mă spăl pe dinți cu ochii închiși, fac duș și ma îmbrac la fel. De aia nu mă mir dacă la întoarcere găsesc chiloții în cuier, săpunul in frigider și untul în savonieră. Greu, greu, greu!

Ei bine, la capătul opus mie exista iubirică, omul care la șase dimineața ciripește ca un cintezoi, că deja a băut doua cafele, fumat cinci țigări, lustruit pantofi, asortat cămașa la șosete și chiloți. Si după toate astea i-a mai rămas suficient timp de zece-cincisprezece selfie cu diverse variante de țoale cu care s-a probat înainte sa plece către birou.

Și când trimite pozele alea, de îmi face telefonul ca un dildo in supra-sarcină, la capătul seriei foto primesc mesaj: bby, vreau să te vad și eu! Plm, știți pozele alea de la morgă în care i se vede mortului o bucată de creier prin nări? Așa ies eu în selfie ăla matinal. Sincer nu știu cum mă mai place omul ăsta, că nici eu nu m-aș fute în acel hal!