Arhive

Perversul de la grupa mica

06cbe9aedbcfbbcee279d4ee7cf97c5b

Mămica urcă în autobuz târând de mână băiețelul pe jumătate adormit. Merge la grădi explica ea mândră unei bătrâne care încearcă să-l ciupească de obraji pe cel mic. Agil acesta se ferește și dă peste un domn masiv cu aspect de urs fost brun, care stătea pe scaun în spatele său.

Puștitul rămâne pironit în fața domnului masiv. Acesta se uita la el, zâmbește cu toți dinții disponibili, îl mângâie pe creștet și se ridică:

– Hei amice, stai jos!

Mama smucește băiețelul pe scaun și imediat ce acesta se așează, îl ceartă:

– Nu spui nimic?! Spune ceva, nu sta așa!

După un moment de zbucium vizibil pe fețișoara lui, acesta turuie clar și sonor, uitându-se fix în ochii bărbosului:

– Mulțumesc, când o să mă fac mare o să mă însor cu tine!

Brusc se face liniște. Lumea din jur se preface că e ceva interesant dincolo de geamuri, baba cu ciupitul se încruntă, bărbosul zâmbește, mămica intră în fibrilație:

– Taci, nu-i frumos!

Puștiul tot cu ochii la domnul care râde cu barba până la urechi:

– Ba e frumos!

Cobor la prima binedispus. Cu domnul înalt bărbos și plin de zâmbet, m-aș însura și eu, dar puștiul l-a văzut primul. Pun pariu că acum murmură în gând formula magică: „ursuleț de catifea, ce se dă nu se mai ia”!

Anunțuri

Cap de păpuşă

Am avut odată, într-o altă viață, o legătură sociala impusă de presiunea familială cu o pereche de oameni potenți și aparent moderni. Ei mi-au oferit posibilitatea să constat că indiferent de câte studii ori statut social ai, dincolo de ce bogății fizice ai acumulat și prin ce tari te-ai plimbat, poți rămâne un gherţoi bigot pătrat la cap.

Povestea asta s-a întâmplat la doi ani după ce li s-a născut cel de-al doilea fiu. Până atunci viața lor părea perfectă după părerea unora, un exemplu demn de urmat.

Când am aflat despre îngrijorarea lor față de primul născut, am considerat că e o glumă, o poveste de depănat la cină printre discuții despre ce trăsnăi fac puradeii, ce cuptor cu neutroni ți-ai luat, ce sală de fitness ai plătit și nu ai frecventat și mai ales ce job ai schimbat.

Da, cuplul ăsta își schimba întotdeauna jobul împreună. Aveau perioade ca pictorii celebrii, gen perioada albastră, perioada natură moartă, sau eu arunc vopsea pe pereții de la budă iar tu ghicești ce am pictat și aplauzi ca foca. În realitate era ca și cum le-ar fi venit ciclul la amândoi simultan, deși doar ea era femeie iar el, în aparență bărbat.

Cei doi au parcurs împreună cu rubedeniile și acoliții perioada Connex, perioada zap, perioada amway, herbalife, perioada căcat. Eu eram oaia neagră a reuniunilor, refuzând să mă las spălat pe creier cu produse sănătoase de sute de lei lunar și păstrând același job la o fabrică de zece ani, deci un ratat neadaptat.

Şi fiind eu odată forțat să asist la o prezentare, după ce parte din invitați s-au cărat, am fost martor la prima manifestare a problemei. Problema era băiatul lor mai mare care la șase ani nu făcuse niciodată plajă fără slip pentru că… o avea mare și se holba lumea la ea! Aici intervine o alta poveste dubioasă în care acelui copil i se făcuse de bebeluș circumcizie ca să fie… mai ușor de spălat. În fine, acest detaliu considerau ei că ar avea minimă importanță pentru ceea ce urmat. Eu sunt de părere că circumcizia a încurajat și mai mult augmentarea și vizibilitatea membrului intimat.

Ce nu avea legătură cu pula puștiului, care apropo avea peste zece centimetri în stare flască, era înclinația lui pentru lucrurile și preocupările definite arbitrar ca fiind pentru fetițe. Dacă era întrebat ce culoare preferă la haine, vroia roz și mov pastel, dacă îl întrebai ce desen animat este favoritul său, alegea Mica Sirena și Barbie în Fairtopia. Ca jucării, evident iubea păpușile, poneii curcubeu și alte chestii pufoase cu sclipici.

Habar nu am cum de îi cumpăraseră ai lui păpușa cu care a venit la mine să îl ajut să îi pună un picior la loc. Poate o găsise într-o pungă de pufuleți, poate făcuse troc, nu importă, păpușa exista, iar băiețelul îi cususe cu mâna lui o rochie nouă și o schilodise încercând să o îmbrace. M-a tras după el în dormitor și a pus un deget la buze. Secret. Abia atunci am realizat că băiatul nu e băiat ci una din acele coconștiințe feminine care s-a pomenit prizonieră în trupul unui mascul. Treaba asta n-ar fi fost o dramă dacă nu s-ar fi născut în familia și țara greșită. Mare ghinion.

Imediat ce a închis ușa după noi și-a tras peste pantaloni o eșarfă de-a maică-sii drept fustă, și-a pus în cap o perucă confecționată din fâșii de hârtie creponată și o pereche de clești de rufe în urechi pe post de cercei. Eu sunt o prințesă și tu ești servitorul meu, a hotărât fără drept de apel. I-am făcut pe plac uluit de cât de volubil este, de cât de natural se mișcă. În restul timpului îmi făcuse impresia unui băiețel taciturn. Ca fetiță era pur și simplu exuberantă. Era ea însăși.

Ziua aia a trecut fără incidente dar mai târziu mi s-a reproșat că l-am încurajat. Aflaseră ei din știu eu ce surse că am avut păpuși când am fost borac. Sincer aia era o colecție artizanat pe care o ștergeam de praf și singurul lucru pe care îl credeam eu când eram mic referitor la ele, era acela că o să ajung croitor sau creator de modă pentru femei. Mare brânză, eram gay și chiar dacă cineva a realizat asta, (mă îndoiesc serios) nu a oripilat pe nimeni. Pur și simplu am crescut. Dar aici nu e vorba de mine. Eu sunt naratorul, întâmplător gay. Reproșul ăla mai mult sau mai puțin voalat a fost însoțit de povestea halucinantă a unei serii de măsuri represive de neimaginat.

Copilul a fost dus la psiholog care i-a repetat obsesiv că e băiat și trebuie să se comporte ca un băiat. Că băieții nu plâng și nu se joacă cu păpușile, că băieții se identifică cu Peter Pan nu cu Tinkerbell, că băieții se joacă cu băieții până se fac mari. (Aha și după aia fac sex tot cu băieții!)

Copilului i s-au cenzurat desenele animate (codat canale TV, aruncat dvd-uri), i-au fost confiscate jocurile PC suspecte, i s-a interzis accesul la net nesupravegheat iar jucăriile și plușurile vechi i-au fost înlocuite cu camioane și roboti. Substituție simplă. Ce vrei de la Moș Crăciun? Barbie în caleașcă cu trusou!? Ia de colea set Tranformers 2, că Moșu a văzut că ai puță de băiețel (motiv să îl surprindă acuzându-şi puța între picioare). L-au păzit și amenințat că Dumnezeu vede dacă faci pipi așezat cu fundul pe capac, i-au redecorat camera cât mai spartan și simultan a fost reatras de la cursul de dansuri și dat la karate, călărie și înot.

Au dat mita profesorului de religie să îl țină sub observație și l-au retras de la înot că acolo erau trupuri goale și atingeri umede, pardon interacțiuni fizice necontrolate. În mod constant i se verificau lucrurile din cameră și i se îndepărtau din preajmă rochiile, sutienele și sandalele maică-sii. Oricum aia începuse să se îmbrace și să se tundă ca o pulă de frică să nu-i trezească lui fi-su interesul vreun toc sau coc. Fractură logică. În locul lui eu aș fi fost curios dacă tata are pula mai mare ca a mea. Pun pariu că a observat că o are mica iar coaie n-are deloc.

Vă rog să mă credeți că dincolo de vria în care depăn această poveste, ea este adevărată iar  micile artificii sunt intenționat plasate să nu se recunoască careva în ea și să ia foc. Nu-mi este teamă de represalii împotriva mea ci de ce ar putea bietul copil să sufere ca efect secundar. Azi e adolescent în caz că a supraviețuit. Dacă ar îndura mizerii suplimentare din cauza acestui articol m-aș simți vinovat de moarte.

Ultima veste despre el a fost la câțiva ani după ce relațiile cu familia lui s-au răcit până la a nu mai exista. O cuscrenie de-a lor mi-a turnat plumb topit în inima vorbind despre familie și copilul „problemă” într-o manieră oribilă.

Gay-ul ăla? A zis ea cu scârbă. Poponar nenorocit, travestit. Și-a luat bătaie și pedepse cu carul. Ce crezi tu, după ce l-au controlat continuu ani de zile, la un moment dat i-au găsit sub pernă dimineața, un cap de păpușa?! A plâns ca la mort când au aruncat capul acela de păpușa la ghena și i-au dat foc.

În timp ce femeia povestea, am trăit în minte drama boțului de carne, disperarea și ardoarea cu care s-a agățat de ultima dovadă fizică a identității sexuale, la vârsta la care noțiunea nu exista în mintea sa. Știa doar că îi plac păpușile și rochiile. Mi-am închipuit obsesiile legate de păcat nemărturisit, coșmarurile în care repetat capul de păpușa îi era răpit ca pedeapsă divină. Știa că o să-l piardă. Adulții și Dumnezeu văd tot, te așteaptă doar să recunoști. Știa că într-o o zi o să fie prins. Nu știa ce urmează, acum știe – rememorarea momentului când capul de păpușa a fost pus pe rug. Iadul.

Copilul ăla fost ca un pui de găină care găsește o râmă și aleargă disperat în imposibilitate fizică de a o ascunde sau de a o consuma pe loc din cauza limitelor curții, gușii minuscule și a celorlalte ghemuri aurii fără nimic în cioc. Puiul de o zi, inocent, cu stomacul lui perfect gol trăiește drama lui a avea și a fi, printre alții care cred că vor ce ai tu fără sa le trebuiască, sau printre cei care nu vor sa ai pentru că ei nu au. Ghemul auriu de puf la o zi de existență, fără râma aia simte că nu e nimic. Atât are. Nu știe dacă este un canaf galben, un lanț de aminoacizi sau o caisă din compot. Simte că e pui, nu găină, nu cocoș. El doar există. Dacă ar fi găsit un șiret de pantof frații lui l-ar fi hăituit la fel, fără nici un câștig. E o parabolă proastă, știu.

Atunci ca să nu plâng am alungat lacrimile și m-am uitat la cer. Azi pot plânge că nu mă vede nimeni. Sunt bărbat și dacă nu mă vede nimeni se consideră că sunt tare sau că nu am glandele aferente.

I-au angajat alt psiholog, zicea ea cu dispreț. A, să vezi fază, vor să-i micșoreze chirurgical puța, că aia cică e de star porno. Fițe, eu i-o tăiam cu cuțitul și îl băgam la ospiciu la electroșocuri sau la mănăstire. Oricum nici o femeie n-o să aibă parte de el. Da, udat cu apă, șocuri, post, rugăciuni și bătaie, să-i iasă păpușile din cap!

Mă uitam la fața femeii care profera ororile și mi se făcea din ce în ce mai greață. Născuse trei băieți acum adulți, normali, sublinia ea cu mândrie. Zicea că îi iubește, dar ce ar fi făcut dacă unul dintre cei trei ar fi ascuns un cap de păpușa în loc de o mașinuță sub pernă, l-ar fi aruncat în primul șanț, l-ar fi înecat ca pe un pui de pisică nedorit? Ca vârstă femeia aia mi-ar fi putut fi mamă și bietului copil bunică. Slavă universului că nu m-am născut dintr-un uter îmbrăcat în ură. Te iubesc mamă, chiar dacă nu suficient de des ți-o spun!

Amor Armor

Collage

Când am deschis această pagină mi-am promis să nu o umplu de lăbăreli și dulcegării de care lumea gay e deja sătulă.

Totuși mi-am propus să povestesc despre tranziția mea hetero/homo. Am promis că am să încerc să scriu varianta ne-romanțată a unei transformări de fază presărată cu minciună, pasiune, perversiune și moarte.

Stați calmi, că mă refer la moartea interesului pentru femei, la decesul libidoului hetero care a răposat după ce în prealabil a zăcut perfuzat câteva zeci de luni pe un pat de sentimente uscate. Mi-am promis să nu ratez totuși câteva idei romantice cum ar fi transpunerea în scris a stării sublime de zbor, trăită la primul sărut cu un alt bărbat.

De ce fac asta acum când n-o să mă pot ține de cuvânt cu sinceritate, de ce azi când bolnav de cinism mă uit cum pe strada dragostei nu mai trec decât umbre?! O fac opentru că am fost provocat, pentru că aud des la radio un Patapievici,sau poate un Cărtărescu, formulând veșnica întrebare:

De ce ne mor iubirile, de ce se sting?

Dați-mi voie să răspund cu o întrebare la întrebare.

Iubirile chiar mor sau se transformă? Dacă dragostea dispare ca urmare a unei schimbări de formă, atunci să nu o mai numim iubire. Să-i dam iubirii, numele de Jana și să ne felicitam că, noi Jan/Jana am descoperit gaura la macaroane. Să ne mândrim că minunată coafură rezistă chiar dacă azi e o chelie lăcuita cu fixativ, jenibil de tristă!

Câteodată îmi doresc să nu simt nimic, sau măcar să pun sentimentelor prea puternice o frână, Îmi doresc să cunosc un truc psihic care să funcționeze ca un amortizor de armă, ca un izolator, ca o surdină. Câteodată îmi doresc să nu simt nimic, să împietresc, să fiu spectator la propria-mi viață. Dar a nu simți nimic, este un lucru prea asemănător cu moartea, iar eu prețuiesc viața. Probabil de asta, antagonic dorinței de mai înainte, nu iau calmante decât atunci când durerea mă împiedică să muncesc să dorm, să respir. Sau poate refuz analgezicele din masochism, e tare greu de zis.

Acum zece ani gândeam altfel, eram altfel. Iubeam viata, femeia, jobul și măruntele mele pasiuni. Eram pasionat de mâncărurile fine, de filmele scurte și de cărțile lungi și groase. Reușisem să mă ascund de mine atât de bine, încât, pentru ca cel vechi, nu se mai recunoștea, creasem un alt eu. Da, întotdeauna a fost cu mine ceva, întotdeauna am simțit diferit. Dar bagă-ți copile mințile în cap și aliniază-te majorității!

Și m-am aliniat. Prin conformism benevol am devenit un bărbat arătos, căsătorit cu o femeie minunată și ambițioasă, Am ajuns un tânăr cercetător care aspira la o cariera frumoasă imediat după încheierea doctoratului. Totul era deja planificat. Deși nimeni nu este perfect și nu toate lucrurile stăteau perfect între mine și ea, exista o stare generală de bine.

Apoi dintr-o dată, lucrurile s-au învălmășit în sufletul și viața mea, ca urmare a unui simplu dublu clik. Pe ecranul computerului, un pop-up insistent nu mă lăsa să-mi citesc e-mailul: „Sunt bărbat, caut femeie”…

Săgeata aia clipea invitând la schimbare. Și in loc de x, am apăsat săgeata, am optat pentru schimbare. Astfel „Sunt bărbat, caut bărbat”a devenit veridic cu direcția valabil. Nu mai țin minte când mi-am făcut cont pe site-ul ăla de întâlniri, nu mai țin minte unde am mințit și unde am fost sincer, completând furibund un profil special conceput pentru aventuri sexuale.

Inițial nu s-a petrecut nimic notabil. Apoi într-o zi am constatat că am un prieten, că exista cineva cu care discut des, cineva care imi admiră mintea dar care și-ar dori să vadă recipientul în care a fost ambalată. Atunci am luat decizia de mă duce să-l întâlnesc pe acel tip.

Gata, dualitatea s-a reîntregit iar jumătatea ascunsă a ieșit la lumină cerându-și drepturile nerecunoscute până atunci. Iar jumătatea aia din mine era flamandă, devorată de pofte nedefinite, gata să sfâșie, să mursece, să înghită tot inclusiv rațiunea!

In starea descrisă mai sus m-am dus la intalnirea cu el. Dar în fața intrării din umbra Teatrului Național, mă aștepta un tip atât de obișnuit, încât mi-am ascuns ziarul, care era semnalul de recunoaștere în buzunarul hainei și am făcut cale întoarsă până la gura de metrou Batiștei. Acolo am realizat cât de prostește m-am purtat. Mă dusesem la o întâlnire oarbă hotărât sa întâlnesc și să fac sex cu un bărbat. La întâlnire venise un bărbat, nu o femeie sub acoperire, nu o creatură cu pene pe cap. Era realitatea așa cum trebuia să fie. M-am uitat către el de la distanță. Deci așa arată un bărbat căruia îi plac bărbații. Nici înger nici demon, doar un tip ca și mine. Am revenit la locul întâlnirii cu mâna întinsă. Încă înainte de a ajunge la distanța de contact, zâmbetul lui m-a convins că mă văzuse de mult, mă văzuse cum plec, cum revin, cum mă frământ. N-a comentat dar a păstrat o sclipire în ochi, alături de zâmbet ocult. Relaxarea și-a făcut loc între noi progresiv, bere după bere.

La prima halbă am aflat cum ne cheamă pe fiecare, câți ani avem, unde muncim și că ne place berea. La a doua, am aflat cu cine trăim, ce muzica ne place, ce actori preferam. La a treia bere i-am spus ca vreau să fac sex cu el.

A râs cald, apoi fără să raspundă m-a trimis să mai aduc un rând. Când am revenit cu halbele l-am găsit îmbrăcat și cu haina mea pe braț. Nu am mai băut a patra bere. M-a trimis acasă să mai rumeg ideea cu sexul și la trezie. M-a asigurat că avem timp.

Așa a fost. Am făcut sex la a doua întâlnire, poate și la treia. De la a  patra întâlnire am început să facem amor, o chestie atât de minunată că mi se părea că o să pocnesc de împlinire. Amor, amor. Așa îi spunea el sexului cu sentiment. Când pronunța „amor” mi se ridica părul pe mâini pentru că graseia ca un cantăreț francez de șansonete.

Și au trecut luni. El mereu calm frumos și afectuos, eu mai tot timpul crizat și posesiv. Iubeam bărbatul, dar iubeam încă și femeia. Iubeam ciudat, iubeam paralel, simultan și consecutiv. Iubeam, iubeam.

Azi mi se pare cu atât mai ciudat să vorbesc la trecut, cu cât știu că este viu, urmându-și calea către bătrânețe alături de partenerul său. Este viu pentru ăla dar pentru mine este mort, asta e tot.

Nu, n-am suferit. Surpriză, monstrul care iubește și lăsă, sunt eu! Da, am iubit un bărbat. O să mă străduiesc să nu se mai întâmple. Ferește-te Amor, că mi-am luat armură! Dacă te pui cu mine am să-ți bag săgețile pe cur cu tot cu tolbă și-am să ți le scot pe gură!

 

Fustiţa

tumblr_lzwafhUaWf1ql2ilgo1_400

Mai ţine vreunul dintre voi minte ce minune era posesia unui telefon? A unui telefon solid, cu disc şi cu receptor pe care îl puteai lăsa să atârne de cordonul răsucit, nu a unui mobil din astea, pe care azi le poţi găsi  în punga cu pufuleţi. Telefonul ăla era atât de important încât trona pe o măsuţă specială pe hol, ca toată lumea sa poată fugi către el dacă sună.

Eu imi aduc aminte de acel telefon. Şi îmi aduc aminte că dintotdeauna mi-au plăcut bărbaţii iar perioada în care nu mi-au plăcut probabil că am dormit un fel de somn vrăjit sau doar m-am minţit.

Îmi aduc aminte cum a sunat telefonul a doua dată când am rămas singur acasă şi am recunoscut vocea masculină a anonimului care mă sunase cu o zi înainte.

– Alo, eu sunt…

Uşor dogită vocea de la celălalt capăt al firului a zis:

– Puiule, vreau să te fut!

A fost ceva hipnotic şi atât de intens, încât covârşit am astupat receptorul cu palma, am tras siguranţa la uşă şi am privit pe vizor. Abia după asta cu voce sugrumată am răspuns:

– Şi eu!

Hohotul de la capătul celălalt al firului s-a terminat cu o tiradă:

– Şi tu ce, vrei şi tu să mă fuţi? Caţi ani ai, pun pariu că nu mai mulţi de 10. Dublu de centimetri are pula mea şi e groasă, fierbinte şi dornică să fie suptă de gura ta. Şi mai vrea pula mea ca tu să te îmbraci cu o fustiţă şi cu altceva nimic. Eu o să stau pe scaun, tu în genunchi cu pula mea înfiptă în gură şi în timp ce mi-o sugi, o să-mi strecor mâna sub fustiţa ta şi o să-ţi bag deget după deget în cur. Vrei?

– Nu!

– Cum nu, de ce?!

– Pentru că n-am fustiţă!

Am închis victorios, sigur că o să mai sune. M-am înşelat. Nu a mai sunat niciodată. Azi mă întreb, ce făceam dacă aveam o soră de la care să împrumut fustiţa?