Arhive

Sindromul Stockholm

Ieri m-a pus un amic virtual în fata unei dileme existențiale. M-a întrebat dacă relația pe care o am este una deschisă sau închisă. Am constatat că nu m-am gândit prea mult la asta deși m-am jucat mereu cu termenii de gen.

Și mi-am dat seama ca am o relație închisă deși nu ne leagă nici o promisiune sau act, dar că meritul nu e la mine ci la el. Pur și simplu mi-a oferit suficient cât să nu mai caut. I-am și zis asta, dar totodată i-am zis că e liber să… bla bla bla. Dar odată cu faza de ieri mi-am dat seama că n-am nici un chef să-l pierd din cauza unei „indiscreții” și că ce ziceam e de fapt bravadă de doi lei.

Contrar credințelor și citatelor bombastice de tipul „dacă-l iubești lasă-l să zboare” și alte căcaturi inspiraționale despre iubire, în realitate, dacă iubești pe cineva, acea persoană trebuie închisă undeva și tratată cât mai ciudat, pervers și abuziv până când dezvoltă Sindromul Stockholm și te iubește înapoi. Punct.

Pentru că dacă-l lași prea liber, poate se întoarce înapoi, dar cu vreun pui de sifilis sau, Doamne apară și păzește, mai rău, pretenții si figuri noi!

Deci baby, mesaj necodat pentru tine: coae, dacă mă înșeli, te belesc ca pe veveriță! Capisci?!

Selfie matineu

Nu știu alții cum sunt, dar mie dimineața nici pleoapa nu mi se scoală corespunzător până nu beau cafeaua care e programată o oră mai târziu din motive de eficiență.

Mă duc la budă precum hamsterul, cu ochii lipiți și gura pungă. Mă spăl pe dinți cu ochii închiși, fac duș și ma îmbrac la fel. De aia nu mă mir dacă la întoarcere găsesc chiloții în cuier, săpunul in frigider și untul în savonieră. Greu, greu, greu!

Ei bine, la capătul opus mie exista iubirică, omul care la șase dimineața ciripește ca un cintezoi, că deja a băut doua cafele, fumat cinci țigări, lustruit pantofi, asortat cămașa la șosete și chiloți. Si după toate astea i-a mai rămas suficient timp de zece-cincisprezece selfie cu diverse variante de țoale cu care s-a probat înainte sa plece către birou.

Și când trimite pozele alea, de îmi face telefonul ca un dildo in supra-sarcină, la capătul seriei foto primesc mesaj: bby, vreau să te vad și eu! Plm, știți pozele alea de la morgă în care i se vede mortului o bucată de creier prin nări? Așa ies eu în selfie ăla matinal. Sincer nu știu cum mă mai place omul ăsta, că nici eu nu m-aș fute în acel hal!

Ghetto style

download-1

Cum stăteam eu cu soțul în brațe, ascultând viscolul cu ochii la Modern Family, sună cineva la ușă.

Dar ce sunat!? Stilul sudat firele soneriei și trecut butonul prin perete! Hait, zic eu, iubitule, te pomeni că iar a venit popa să ne ude cu ageazmă și să ne zică de Sonoma și Govora! Ok, pune pauză că vin imediat!

De obicei deschid fără probleme, dar la ideea cu popa venit să ne arunce amenințări incendiare presarate de urlete pioase, m-am uitat pe vizor.

In fața ușii era un puști negricios și slab, vopsit blond și pensat ca Aura Urziceanu când era tânără. Si ce e mai tare, tipul era la bustul gol! Chiar îi vedeam banda de la chiloți, trăi-ne-ar tehnologia  asta cu vizoare moderne.

– Cine-i, zic eu? Ce vrei?

– Vecinu! Să vă rog ceva…

– Care vecin tinerețe, că nu te-am mai vazut în bloc?

– Aa de fapt sunt prietenul vecinului de la 4!

– Prietenul lui… Să mori tu, cum il cheama?!

– Aa nu știu, că eu de fapt sunt iubitu’ lu’ prietenu’ lu fi-su, Gigel, care ne-a lăsat cheia cât sunt ei în vacanță la Sinaia. Și Gigel i-a zis odată lu ăsta că are doi vecini care-s gay și care…

– Ok, ok, zic eu, intră! La ce naiba zbieri așa? Abia s-au obișnuit vecinii că locuim doi bărbați în apartamentul ăsta și dacă mai apar încă doi, or să zică că ne multiplicăm prin diviziune celulară, ori facem convertiri pe scară. Deci, ce vrei de la noi?

– Parola de la Wi-Fi, te rog eu frumos!

– Nu avem Wi-Fi, zice al meu din spate!

– Haideti, știu că aveți, nu se poate să aiba altcineva din bloc rețea care se numește „ursuletzul cu barbutza”!

I-am dat parola, că doar gay suntem! Doar nu era să las copchii să descarce puli pe netul de la telefon. Generația de azi nene… Pe vremea mea, daca vedeam fie și o jumătate de bucă păroasă mi se scula, iar ăștia micii îți strică rația pe gaytorrents pentru un număr.

PS: a doua seară a venit celălalt, după gel. Tot pensat. Puștiul, că gelul i l-am dat mentolat, uite așa, de-al naibii!

Puff!

Puff…

– Hei, adună-te, ridică puțin bărbia să îți leg papionul!

– Vai de mine, mătușa Florance, unchiul Jhon, vara Minela, verisorul Jorje, Luana, Laurette… tata, mama, toți sunt aici! Cum e posibil? Am murit? Și tu? Tu… tu mi-ai fost cavale…

– Dude, dă jointul ăla încoace! Toți suntem vii, toți! Revino-ți!

– Dar tu nu mi-ai fost cavaler de onoare acum 10 ani?

– Amice, atunci te însurai, azi te măriți! Hai să nu facem circ, că te așteapă mirele! Unde dracu ai găsit mă antiteza asta? Are tot atâtea chile cât avem noi doi la un loc!

Dă jointul încoace și ia oglinda. Opa, nu o ridica, trage liniuța! Bătutul de brazi a scăpat puțin de sub control. Pula mea, nu în ficare zi ți se căsătorește un coleg cu un bărbat, mă scuzi că m-am îmbătat rangă, da?!

No așa, gata, uite și mirele! Casă de piatră, băi, poate de data asta te liniștești, că nu am fermă de ficați să te insori de cate ori ți se scoală ție pula!

De La Sapa

de-la-sapa

Ion se întoarce acasă asudat, plin de pământ până-n cur. Merge în spatele casei unde are un șopron pentru scule pe care a urcat un bidon gol de motorină legat la un furtun care se termină cu para unei foste stropitori mâncată între timp de rugină. Tot eșafodajul stă clădit pe o podină, sprijinită la un cap, drept grindă, de o sapă.

Ion își arunca hainele pe baloții de paie de la ușă, face un pas mare peste niște cărămizi economice puse drept prag și se oprește pe paletul ce ține loc de podea de duș. Cu un oftat larg desface sârma ce ține înnodat furtunul. Apa încălzită de soare țâșnește amestecând pe pielea lui Ion izul de sudoare și pământ cu cel de rugină și motorină. Ion fluiera și se freacă cu o coajă de săpun de casă, scurt și numai prin zonele cu umbră. Apoi doar stă sub jetul de apă cu ochii închiși.

Atunci apare vecinul Vasile, încălțat cu o pereche de gumari și nimic în rest. Ion se preface că nu-l vede când îngenunchează în fața lui și începe să bea cu nesaț apa care i se scurge de pe pulă, șiroi. Deodată, Ion îi înfige o mâna în păr, îi dă capul pe spate și se pișă pe fața lui Vasile care gâlgâie fericit cu gura plină de bulbuci.

Înainte să ajungă la ultimul jet,  pula lui Ion pișă pereții, de sculată ce e. Vasile prinde a i-o suge cu patimă, repede și adânc, ca să-i simtă căpățâna noduroasă între gâlci. Nici n-ar putea altfel de vreme ce e împins strașnic de ceafă.

După ce îl lasă o vreme să mai sugă și singur, Ion îl apucă de gât și îl înjură înfundat:

– Ce faci bă acolo, sugi pula?! Futu-te-n cur de bulangiu, na! Și, pleosc, o palmă peste bot! Și haț, îl apucă de fălci, îi cască forțat gura și îl scuipă drept în fundul gâtlejului. Apoi îl întoarce, îl apleacă și tot șopronul se umple de zgomot de flegme, palme plesnite pe piele udă și miros de de pulă trasă prin cur.

După un sfert de ceas, Vasile intră în casă gâfâind, fleșcăind în gumarii plini de noroi, cu salopeta plină de dâre dubioase, dar rânjind fericit.

– De unde vii Vasile, îl întreabă nevinovată femeia!?

– De la sapă, fă, nu se vede? Că doar n-oi veni de la futut!

Dragostea ustură

11392994_843773615705918_9182875173630059384_n

Te-ai lăsat păcălit de clișeul ăla despre inimi, stomacuri și alte organe care se zice că palpită dureros în amor. Așa a fost să fie deși ai zis că nu vrei copilării de genul strângeri de mână, mesaje siropoase și panseluțe transpirate în pumn. Spuneai că vrei un bărbat, nu un copil ca tine. Iar el taman despre siguranță, sex și control îți vorbea. Tu vroiai atunci de fapt orice oricum. Acum îți muști din pumn.

Copil neștiutor, ai îngenuncheat în fața bărbatului, l-ai primit în gură și l-ai iubit până la capăt într-un delir. L-ai iubit prin fiecare por. Habar nu aveai ce făceai, tu doar simțeai. Simțeai că îl vrei peste tot, că vrei în același timp să-l respiri să-l înghiți și să-l vezi. Îl venerai din genunchi. N-ai realizat decât târziu că simultaneitatea e mit și că în dragoste toate se întâmplă consecutiv.

L-ai supt până i-ai auzi gemetele și l-ai simțit fremătând, iar când te-a tras înapoi de ceafă smulgându-se dintre buzele tale l-ai privit disperat și flămând. Văzând ploaia albă sosind ai deschis ochii și gura fericit. Nu te-ai ferit. Ai primit jetul în ambele cornee și ai văzut stele de durere. Prin nervul optic ți s-a transmis în creier și ți-a rămas întipărit acolo în fiecare neuron faptul că mădularul unui bărbat nu oferă rouă ci acid, nu nectar din flori ci pârjolul unui duș cu meteori.

Nu știai nimic despre pH, concurență seminală și cum e un fel șperaclu celular fiecare spermatozoid. I-ai primit sămânța direct în ochi, ai țipat și ai plâns. Te-ai temut că ai să orbești, că o să mori. Ai bâjbâit după el în genunchi. I-ai apucat piciorul, i-ai strigat să îți dea un șervețel deși vroiai un sărut, o confirmare că merită, dar el era ocupat să-și pună prezervativul. Cum a reușit, te-a apucat și te-a răsucit pe burtă cu o mână la spate și una sub tine.

Degeaba ai urlat nu, că ești virgin, crud, nepregătit. Exact asta vroia, exact așa, nepregătit. Te-a pătruns violent, ușor cam grăbit a zis el, dar tu ai simțit că te scobește cu fierul încins. Te-a luat repetat până la leșin, până la ură și înapoi la iubire. Asta a fost pentru tine, că pentru el a fost doar sex dur, sex sportiv, un exercițiu pe care l-a practicat până a terminat jumate în tine, jumate pe tine.

L-ai iubit că a terminat, în sfârșit. S-a smuls din tine scânteind ca un ștecher din priză, ca un morcov din brazdă șiroind de lut. În timp ce el se ștergea cu un șervețel umed, tu îți spălai sperma din ochi cu lacrimi, cu sfincterul inflorit ca un trandafir perlat de iubirea lui și maculat de propriile fecale ca un altar desacralizat. Umilit și înspăimântat ai ridicat privirea la bărbatul idol și cu gândul la ora târzie și drumul spre casă, l-ai întrebat:

– Și eu acum ce fac, cine mă mai ia acum pe mine?

Iar el ți-a aruncat un prosop deja folosit și a zâmbit sarcastic:

– Spală-te puștiule și te mai iau eu odată!

Acum știi: dragostea unui bărbat nu doare, dragostea ustură înfiorător.

foto: Han’s dream

Deepthroat fericit

imagesC6ZPKOJ3

– Bună ziua doamna doctor.

– Bună ziua. E vreo problemă cu ultima lucrare, că nu mă așteptam să vă revăd așa curând? Acum aveți o dantură completă, perfectă.

– Nici nu știu cum să vă spun. Am o problemă într-adevăr. Două măsele de jos, ultimele din fund, cam agață, zgârie.

– Dar eu v-am lucrat numai sus, jos n-am făcut nimic.

– Păi de aia am și venit, să vedeți ce e de făcut.

– Bine, luați loc. Să vedem… no, molarii nu au nimic, alea sunt suprafețele lor tăietor/zdrobitoare naturale.

– Dar agață, vă spun!

– Cum adică agață, că după cum văd limba vă e netedă și nu prezintă urme?

– Doamnă vă rog mai uitați-vă odată, vă jur că de când le-ați pus pe alea sus, îmi agață!

– Hm, nu remarc nimic în afără de o boltă palatină foarte boltită. Probabil ați supt mult când ați fost mic.

– Da, dar nu suficient. Am fost înțărcat prea curând după opinia mea și acum încerc să mă răzbun. Deci mă rezolvați?

– Eu vreau, dar tot nu înțeleg unde cum vă jenează.

– Doamnă, scuze că vă spun, mă jenează la sexul oral!

– A, sinceră sa fiu n-am auzit pe nimeni sa facă cunilingus cu dinții, iar cu molarii e chiar impos… Oh, stați puțin, stați!

– Aha cred că v-ați prins, în sfârșit.

– Domnule eu nu sunt ghicitoare. Vreau să fiu absolut sigură, așa că vă rog să-mi spuneți direct cum când și ce vă jenează.

– Doamna de când mi-ați pus lucrările alea sus, a început să mi se agațe pula amantului prin gură. Poftim am zis-o! Stați puțin ca n-am terminat. De fapt nu mă jenează la suptul obișnuit, la luatul în gură clasic ci la deepthroat, adică la băgatul pe gât adânc, adânc. Ce aveți, sunteți palidă, ori vă e rău?

– Nu nu, continuați!

– Ok, adânc adânc…

– Puteți sări peste asta, vă rog?

– Ok, deci când o iau pe toată agață, mai ales la mișcările mai violente de du-te vino ale hm… organului. Iar dacă organul este unul gros și lung, se lasă cu zgârieturi!

– Păi poate ar trebui să faceți gura mai mare.

– Adică mă învățați pe mine cum se suge pula, nu știu eu să casc gura? Doamnă, nu sunt piton să-mi dau maxilarul peste cap, dar credeți-mă că mă pricep, uitați-vă cât de larg o casc!

– Nu vreau să vă învăț nimic. Vă rog închideți gura, că am am impresia că vi se holbează stomacul la mine! Ia să vedem ce se poate face. Polizăm frumos aici și aici. Ok, sunteți rotunjit perfect. La revedere și deepthroat fericit!

 

După trei săptămâni:

– Bună ziua. Iar dumneavoastră? Să nu mă puneți să mai pilesc molarii ăia că nu se mai poate fără să vă lezez pulpa.

– Hă hă hă, pulpa mea e deja lezată toată! Sărut mâna doamnă, mă tem că cu pilitul nu rezolvăm nimic. Am încercat cu alcool, ba chiar și cu niște arome de cameră, care cică relaxează, dar nimic.

Știți, între timp mi-am tras un amant nou iar omul e foarte, foarte dotat. E atât de dotat că nu îmi intră pula lui pe gât sub nici o formă. Am făcut yoga, stretching, mi-am scos amigdalele, dar tot n-am rezolvat. Prin urmare am venit la dumneavoastră să-mi scoateți cei doi dinți din fund. Dacă e nevoie mai scoateți-mi încă un rând, numai să pot suge pula într-un mod eficient, plăcut și foarte profund.

foto: Spamusment!