Arhive etichetă | Biș

Geamănul dispărut

Aveam doi ani când părintii mei au divorțat și au trecut zeci de ani ani până să aflu că prin hotărâre în instanță la tata am rămas eu, iar la mama fratele meu. Da, am aflat târziu, foarte târziu că am avut un frate geamăn. Află Bij că poveștile cu gemeni în care unul simte ce se petrece cu celalalt sunt de rahat. N-am simțit nimic, nici măcar că exista dar că mi-ar lipsi. N-am simțit nimic până am aflat că geamănul meu a avut ghinion de mic, rămânând în custodia mamei. Ea și noul ei soț au considerat că dacă vor copii își fac unul al lor, așa că l-au dat la stat. Fratele meu a fost plimbat din orfelinat în orfelinat și apoi a dispărut fără urmă.

În mare secret tata l-a căutat vreme îndelungată folosindu-se de meserie ca de o unealtă, dar după ce fost dat afara din politie, multele uși trântite cu sete în locul unde înainte îi făcea umbră cozorocul, l-au făcut să renunțe. Fratele meu a rămas pentru tata un mare eșec profesional și parental. Probabil de rușine nu mi-a spus nimic. Când am aflat de existența fratelui l-am căutat la rându-mi de am înnebunit. Am dat anunț la TV, am apărut la „Iartă-mă” cu sora mea încercând să impresionez mâna de rude din partea mamei și a soțului ei care îmi erau ostili fără motiv. Apoi am pierdut și eu urma, nimeni nu părea să știe nimic. Cu an înainte să moara, maică-mea biologică ne-a zis că am mai avut doi frați și două surori, toți morți de mici, la naștere sau imediat după.

Mama asta nouă a venit cu probleme grave de sănătate după ea. A făcut o perioadă de vreme potecă la doctori. Până într-o zi. În ziua aia m-am dus la spital la Brăila, că mă anunțase sora mea vitregă că mama moare și m-am dus să o văd. Am ajuns acolo iar la recepție mi-au spus că-i dusă jos la morgă, că este prea târziu.

Biju s-a agitat pe fotoliu:

– Tu la morga Biș? Doamne, cred că erai înspăimântat, distrus, teribil de trist!

– Amorțeală, asta simțeam. Aveam sufletul amorțit!

Amorțeala nu părea a satisface gustul lui Biju pentru melodramă. Pufăia afectat din țigară clătinându-și paharul, vizibil nemulțumit. Urmarea însă avea să-l satisfacă deplin. Biș s-a aplecat peste el și l-a sărutat lung ca și când ar fi tras din el putere pentru continuarea tristei confidențe. Știa că pentru Biju povestea avea gustul mai tare decât cel mai bun vin, așa că a reluat istorisirea, de unde o lăsase.

– Am fost la morgă, dar nu am găsit-o pe mama într-un sertar rece cu etichetă prinsă de degetul mare de la picior, ci pe o targă în hol. Șocul cel mare a fost când am constatat că era vie. Ne-au dat-o goală cu drenele picurând, împachetată într-o pătură. Cineva îi trimisese hainele la materiale contaminate și fuseseră incinerate. Așa a dus-o sora-mea acasă, că aia de la spital au ridicat din umeri, zicând că n-au ce să-i mai facă, că e pe moarte. S-au înșelat. Din momentul ăla mama n-a mai avut treabă cu doctorii, a ajuns până la 88 de ani și-mi părea că n-ar fi avut nici un gând să se mulțumească doar cu atât. Probabil mă îngropa și pe mine și pe soră-mea dacă nu o lovea o mașina condusă de un bețiv.

De când a reapărut în viața mea și până am adunat-o bucăți din stradă, am chestionat-o continuu pe mama despre geamănul meu. Când o întrebam unde este se strângea în ea, făcea ca un arici care tresare la zgomotul scos de fărașul lovit cu vătraiul. Se uita la icoană apoi undeva peste mine și repeta, repeta de trei, de zece ori că nu știe, nu știe nimic. S-o ierte Dumnezeu, dar nu știe.

Femeie nebună unde-i fratele meu, urlam la ea? Dacă Dumnezeu te iartă, eu nu te iert! Ce ați făcut cu el? Cu cât repeta ea că nu știe, cu atât mă înverșunam eu să aflu. Era lucidă, mult prea lucida ca să mă păcălească cu amnezia. Nu vroia să spună, dar era mama și nu o puteam tortura. Din când în când auzeam zvonuri. Fusesem în Franța de câteva ori și oamenii îmi dădeau informații sperând la favoruri financiare. Se zicea ca fratele meu era în Galați pe undeva, că ar lucra ca medic veterinar într-o comună din județ.

– Chiar crezi că fratele tău trăiește?! Dacă e așa trebuie să-l căutam. Pentru că seamăna cu tine, o să-l găsim!

– L-am cautat Bijule, l-am căutat mult timp dar fără folos, ți-am spus!

La început l-am cautat de nebun, parcă eram beat, năuc. Mai târziu am ajuns alt tip de alcoolic, manifestam un fel de sete lucidă. L-am căutat metodic prin anunțuri, am fost la televiziune la “Iartă-mă”, apoi l-am căutat prin instituții, evidența populației și prin spitale.

La evidența populației figura ca decedat. Dar cât am fost fugit în Franța și eu am figurat ca decedat, așa că nu mă mai mira nimic în țara asta de rahat. De fapt în evidența spitalului de copii unde a fost adus de la orfelinat la patru ani, figura o cruce, un X pus cu pixul și atât. Nici o foaie de externare, nici un certificat de deces, nimic în afară unui mare X!

Asta se petrecea în anii ’80 M-am dus la orfelinat îmbrăcat în uniformă, eram cadru militar pe atunci. Ți-am povestit de George? M-am dus la orfelinat special îmbrăcat în uniformă, ca să impresionez. Eram băiet frumos și deși mă futeam cu George încă mai aveam rezervă la tivul pulii. Probabil ceva reminescențe hetero, de pe vremea când înșiram gagicile în agendă după culoarea flocilor. Azi socotesc pizda un lucru scârbos. Mda, revenind la ziua când am început să-mi caut geamănul pierdut… Pizdă, bîrr, uhh! Degolas.

Pardon, unde rămăsesem? Aha! Ăia de la orfelinat mi-au zis că nu știu nimic, că ei l-au trimis la spital de unde n-a mai revenit. Am fost la spital, unde bineînțeles mi-au zis că a fost adus acolo de la orfelinat, că a fost internat, tratat și apoi a dispărut! Cum adică domnule, a dispărut? Am încercat să-i ameninț pe tipi cu pușcăria, le-am promis gagicilor de acolo că le scot la un Cico, dar tot ce am obținut a fost să văd în arhivele spitalului numele meu de familie și un “decedat” marcat cu un X făcut cu pixul albastru. Îți repet, fără diagnostic, fără certificat de deces. Parcă ar fi murit o pisică. Mi s-a părut tare suspect.

Am revenit la cei de la orfelinat. Ei, dacă are X e mort, au zis, dar imediat tot ei ca niște adevărați creștini și români au început să speculeze. Spuneau că se mai întâmplă și minuni și încurcături, că se poate să fi fost adoptat și că dacă este așa, nu se poate face nimic, că n-au dreptul fără avizul lui să spună nimic. Se știe bine că adopția schimbă nume, schimba practic tot și nu mai poți face nimic decât dacă cel adoptat vrea să te găsească el pe tine. Că dacă vrea bunul Dumnezeu, multe se pot întâmpla. Ori Dumnezeu a fost în concediu toată viața, ori fratele meu s-a rugat în contracurent să nu-l găsesc, cert este că nimeni n-a aflat nimic de el. Sau poate că nu mai era viu demult.

Nu știam prea bine pe cine căutam, cum arăta. Știu doar că îmi căuta imaginea în oglinda. El semăna cu mine cu o mică diferență – pata din naștere pe frunte, ceva în genul lui Gorbaciov. Asta era tot ceea ce pretindea că-și aduce aminte mama despre geamănul meu. Și mai aveam o fantezie. Să mă însor cu fratele meu. O tâmpenie, nici măcar nu știam dacă el era bulangiu ca mine.

Toată viata mea am declarat că tânjesc după liniște dar în realitate așa ceva nu e pentru mine. De când am dat prima oara de gustul independenței și am putut să mă țin pe picioare, am știut că sunt făcut să fac bani. Am știut să-i fac și i-am făcut, numai că am avut o mică problemă. Întotdeauna dacă nu reușeam eu, se găsea cineva care să-mi cheltuie banii, uneori înainte chiar să-i produc. La cât de mult disprețuiam eu lenea, era firesc ca dragul de Dumnezeu să-mi scoată în cale numai oameni care fug de muncă, profitori și pariori. Că așa e regula: un bou și o belea. Mă gândeam că însoțindu-mă cu geamănul meu aș fi fost fericit și stabil financiar.

Am plătit prea mult față de ceea ce am primit, dar au existat și excepții. Printre grămada de pule cu urechi de mi-au făcut plăcute nopțile și iad zilele, s-au strecurat și câteva speciale. Bag seamă că tu ești una dintre ele. Pfuai, e trecut de unșpe. Despre teoria pulelor vorbim altădată Biju, acuși hai în pat să facem practică, că după așa clismă cu amintiri profunde simt nevoia să fiu strâns de sfârcuri și futut adânc în cur.

Reclame