Arhive etichetă | creștini

Ați înfrânt, dar pe cine?!

torched-rainbow-flag-NY

Am citit pe Facebook textul scris de Ioana Stăniloiu. E despre revoltă și obidă, dar e și despre milă. Fix despre mila aia pentru care se bat creștinii cu cărămida în piept. Mila față de inamic, iubirea față de cel ce te oropsește.

Referendumul pe care îl vrea Coalția Pentru Familie costă 20 de milioane de euro. Merită, nu? Felicitări domnilor și doamnelor iubitoare de om! Aţi înfrânt! Acum familiile voastre tradiționale vor putea să își continue viețile ca acum 2000 de ani, imaculate în ochii lui Dumnezeu, cu fericirea că alții n-au voie să aibă ce aveți voi, popor ales.

Dar pe cine ați înfrânt? S-a legat cineva de voi? Cine, vecinul care în loc de copil are cățel, vecina care stă cu prietena și pisica, cei doi bărbați la care nu rămân niciodată femei peste noapte? Fiul vostru, nepoata, colegul efeb de la registratură; cine e teribilul inamic?

Sunt ăia și alea cu piele, pene și lanțuri curcubeu de la marșuri? Aia e urâciunea în ochii lui Dumnezeu? Nu v-am auzit cerând interzicerea carnavalului de la Rio unde dansatoarele au plasturi pentru herpes în loc de sutien și o scoica în loc de chiloți. Ăla e mai decent, comparativ doar vorbind, că pe mine nu mă deranjează, sau dacă mă deranjează nu mă uit și nu mă duc?

V-ați încordat mușchii în fața unei minorități îngropate de prejudecați. De mii de ani existăm și tot de mii de ani încercați sistematic să ne exterminați. Probabil asta vă ține ocupați. După mii de ani încă nu ați obosit, nu v-ați plictisit să ne persecutați, ucideți, închideți sau să ne furați drepturile. Ne-ați înfrânt, iar, cât de penibil!

Ce ne mai rămâne nouă de făcut? Simplu, să continuăm să existăm! Să existăm, că de trăit nici măcar inamicii noștri nu știu cum. Ei sunt prea ocupați să nu ne-o trăim noi pe a noastră, ca să aibă timp să se bucure de viață. Și cum ar putea să simtă bucurie, oameni care venerează un mort, moartea și o promisiune de viitor postum?

 

Reclame

Cavalerul Piept Dungat și Luptătorul Nețesălat

Telespan-Cimitiruldescărcare (1)

Scuzați titlul, dar uitați-vă la rezultatele căutărilor Google cu pozele celor doi! Așa că e greu să nu? Bun, acum să trecem la chestiunea arzoaică:

Dragi gay, LGBT-oși și LGBT-oase,

Am ajuns la acel moment al adevărului, care ne demonstrează fără șansă de tăgadă că toate ONG-urile ce pretind că reprezintă și apără drepturile persoanelor LGBT din România ard gazul de pomană.

Ieri seară la locul nepotrivit și cu moderatorul nepotrivit, Remus Cernea în platoul Antenei 3 și  Andrian Teleșpan prin videoconferință, au ținut piept bigoților de toate sexurile și crucifixurile. În timpul păruielii, numai orgoliul unora a fost ușor ciufulit, excepție domnul Cernea, care se pare că avea un tub de „Drei Wetter Taft” bine înfipt pe undeva, că prea a stat în fața furtunii neclintit. Pe de altă parte, Teleșpanul, această salcie unduitor-corditoare a literaturii postmoderniste, s-a remarcat printr-o excelentă persuasivitate. Și uite așa, unul cu legea, celălalt cu recursul la logică, au făcut deliciul confruntarii cu Babele Antenei 3! Bravo, domnilor!

În acest răstimp Mozaiq, Accept, Eu sunt, șamd, plm, se bat pe burtă cu potențialii primari, dar se trag pe cur când vine vorba de luat altă poziție decât aia din genunchi.

Da, frați bulangii și surori lesboaice, vajnicilor noștri cavaleri înzăuați în prezervative de prin ONG-uri (în particular, niște curve virgine penale), le este foarte greu să articuleze clar și vertical o singură frază:

Vrem fix aceleași drepturi cu ale heterosexualilor pentru că plătim aceleași taxe, respirăm aceleași noxe și vrem să trăim bucuria unică a vieții, dar pe altă cale! Și da, asta înseamnă căsătorie, copii, asigurări, moștenire între soți, și la naiba, soacre!

Un lucru m-a deranjat la lupta lui Pan Teleș și Nea Cer cu sistemul cretino/creștinoid și anume, locația. Pe bune, Antena Trei, Gâdea?!  Păi orice ajunge pe acel platou al Antenei 3 cade în ridicol, devine chiloțăreală. Acolo vreți voi să fie disputat un așa important subiect?

Dragilor, alegeți-vă temeinic măcar terenul duelurilor viitoare, dacă nu vi se lasă dreptul să alegeți armele!