Arhive etichetă | Dora Pavel

„Pudră” – Învierea ca ratare

coperta1

Pudră” – Dora Pavel, Editura Polirom, 2010

Pudră” este un roman într-o continuă diluare. Marele noroc este că substanța de start are 100% concentrație inițială. Reacția cititorului la el variază în limite mici de la stupoare, la frecatul mâinilor în semn de nerăbdare, pedantă așteptare, ochi dați exasperați peste cap și un „ah” final cuprins între surpriză și ușurare. În același timp „Pudră” este un roman de refuz a căii spectaculare. Pornind de la ideea de start a omului revenit la viață în capela mortuară ne așteptăm la orice în afară de auto analiză și procrastinare.

Vlad Carasiniu (numele merită premiu de originalitate) se trezește în coșciug noaptea în capelă și se întoarce în lumea viilor cu o mare întrebare. What the fuck? Oh nu, scuzați, asta ar fi făcut oricare erou epic în afara lui Carasiniu. El nu poate pur și simplu să meargă acasă să facă un duș ca să scape de mirosul criptei și de pudra machiajului funebru. El nu se simte în stare ca după o discuție cu apropiații să-și facă analize la spital și să ceară anularea certificatului de deces. Să-i deranjezi pe vii cu revenirea ta este pentru eroul nostru o impolitețe.

Nu, Carasiniu se menține țeapăn pe o traiectorie de evitare a coliziunii cu orice posibil cunoscut, rigiditate plauzibilă ținând cont că a fost trei nopți mort, timp suficient să se obișnuiască cu ideea. Cred că atât de tare și-a dorit Dora Pavel să nu calce în capcana vreunui clișeu, că a rămas cu multe idei bune în stare de suspendare. Chiar mă tem să scriu cuvinte cum ar fi comă ori moarte clinică, să nu-i dau apă la moară pentru vreo continuare.

După cele scrise până acum, pare că nu am găsi motive de satisfacție livrească. Ei bine, este greșit să te grăbești cu concluziile.

Aici urmează partea ciudată legată de acest roman. Treptat cititorul Pudrei este dresat, i se face un curs rapid de masochism, o mică spălare pe creier, ori tratament de dezintoxicare.

Deși e posibil să se lase cuprins ba de plictis ba de frustrare la vederea refuzului de a merge către senzaționala, tradiționala confruntare, cititorul o sa găsească alte resurse de plăcere în lectura romanului. Deliciul cărții îl face tocmai Carasiniu, un caracter puternic contrastant. Acțiunile sale nu urmează aproape niciodată precizia și luciditatea cu care raționează. Vlad Carasiniu se gândește la sex dar se mulțumește cu o plăcere manuală, vrea să înceapă o nouă viață dar se afundă în contemplarea trecutului. Este un restaurator de artă pasionat, dar o falsifică grosolan din motive ignobile. Este fizic slab ca o scândură dar joacă rugbi la amatori. Contradicțiile lui Carasiniu îl aduc într-o continuă confruntare cu oameni morți, care miros a moarte, sau au contemplat moartea în față ca și el. Pe timp ce trece devine din ce în ce mai clar că personajul este condamnat la singurătate. Atmosfera romanului variază fin de la gotic la kafkian cu mici căderi în plăcerea perversa a frazelor lungi de o pagină, tipice lui Balzac.

În pleiada de personaje dintre care unele abia crochiate, apare și unul gay. Surprinzătoare nu este apariția ci rolul de mentor al acestuia precum și exhibiționismul ce contrastează cu ocupația sa profund conservatoare. A fi curatorul unui muzeu pare jobul ideal pentru un homosexual discret.

Înțelegeți deci spectaculozitatea scenei pipăielilor nerușinate a acestui caracter cu amantul său în fata asistenței de la o petrecere.

Ceea ce mi se pare și mai simpatic în „Pudră” este prezența primei relatări în literatura românească a unei reacții pozitive a homoerotismului asupra unui personaj heterosexual de facto. Practic Carasiniu se masturbează ca urmare a tensiunii sexuale provocate de erotismul scenei gay de mai sus.

Volumul are o finețe psihologică aparte care surmontează lipsa de credibilitate a unei acțiuni oricum minimale. Este un roman ce propune un erou memorabil pornind de la premiza ratării morții acceptate și asumate de către cei apropiați, pe care prin revenirea ilegală la viață îi poți jigni iremediabil.

fotografie coperta

Reclame

„Do Not Cross” – Gay în libertate

do-not-cross-dora-pavel

Do Not CrossDora Pavel, Editura Polirom, 2013.

Acum două săptămâni am fost acaparat pentru câteva ore bune de ultima carte semnată Dora Pavel, romanul gay ”Do Not Cross”.

Spun din start roman gay pentru că exact așa l-am perceput la bază. Componentele psy și ce-a polițistă a romanului sunt în opinia mea unelte artistice de amplificare a interesului, ingrediente care aduc romanului savoarea de a  fi înfulecat, întins pe pâine în patru ore cel mult.

Do Not Cross” este un roman abrupt. Introducerea te poate duce la concluzia greșită că nu o să ai parte decât de discursuri patetice și eroism tras de păr. Nimic mai fals. Intrarea este foarte scurtă, romanul evoluând rapid pe făgașul care te va împiedica să-l transformi în suportul cănii de ceai de pe noptieră.

Mai mult chiar, imediat ce plonjezi în problemele lui Cezar Braia, o întrebare te izbește violent. Unde naiba ai stat ascunsă Dora Pavel, de ce nu am citit nimic de tine până acum?

Romanul, ”Do Not Cross” este o poveste epistolară, ce are în centrul său un tip de douăzeci și trei de ani, gay, pasiv și cât se poate de conștient de femela vorace din el. Cezar este vocea homosexualității declarate și asumate cu voce tare, de aceea ”Do Not Cross”nu este o carte pentru  pudici sau ortodocșii practicanți.

Componenta polițistă constituie pretextul cărții. Cezar este luat ostatic de un evadat și târât în pădure. Aici sub imboldul unor curioase sentimente puse pe seama sindromului Stockholm dar care ar putea prea bine să fie masochism, el se atașează în mod misterios de răpitor devenind voluntar victimă și scut. Din acest moment Cezar Braia retrăiește trecutul sub forma unor scrisori către un fost iubit. Fără a fi originală ca formulă, regresia epistolară în istoria lui Braia este asemenea parașutării unui elefant în magazinul de porțelanuri. De altfel exact această imagine îți vine în minte la scena răpirii sale din consignație, unde evadatul sparge totul în jur.

Amintirile eroului principal sunt de o violență imagistica ce trece dincolo de conținut. Practic Cezar a avut parte de un start prost și de o evoluție catastrofică în viață. Partea psy a romanului acoperă autoanaliza personajului, proces mental pe care îl acceptăm natural odată cu etalarea studiilor de psihologie abandonate prematur de Braia.

Copilăria este un studiu de caz al familiilor disfuncționale, al libertății, captivității și alienării personale mergând până la alteritate ca formă aleasă și nu înnăscută de exprimare a sexualității.

Relațiile lui Cezar cu bărbații ca adult sunt la fel de dramatice ca și copilăria sa marcată de boală moarte și fobii auto cultivate. După un scurt episod optimist realizăm ratarea lui Braia deși suficiente premise pentru fericire i-au fost așezate în cale.

Ajuns aici, rog cititorii care au crezut că această recenzie se va încheia într-o formă lipsită de limbaj licențios să-și pună mâinile la ochi. Trebuie să-mi asum judecata de a afirma că Cezar Braia este o curvă penală. Capitolul în care ni se arată că Braia ratează o viata frumoasă alături de Țeus este edificator. Mai mult, Cezar este un exemplu tipic de curvă masculină ce trăiește în acest moment printre noi, o curvă din specia lipitori. Practic în momentul în care iubitul îi pune la dispoziție totul, asta însemnând casă, mașină, iubire și flori, Cezar se apucă să alerge după pulă în cele patru zări.

Ce face în schimb Țeus, domnul generos? Pleacă din propria casă, se ostracizează benevol în America, lăsând trântorul să-i distrugă cu bună știință până și șansa de a o vinde ulterior. Dezvoltarea caracterului nu este incredibilă știind că încă din copilărie Cez s-a antrenat să devină un escroc sentimental. Din păcate pentru el a clacat îndrăgostindu-se de cine nu trebuie, de cineva care nu-l poate iubi.

Destinatarul epistolelor care alcătuiesc practic romanul este și el un personaj deviant desprins parcă din scenele filmelor lui Almodovar. O celebritate de nișă, cu o sexualitate incertă dar puternică care transcende fizicului, acest bărbat dezvoltă o pasiune nebună pentru fiul amantei sale pe care îl urmărește devenind adult. Simbol al ciudățenii bisexuale, Sever Caprini își urmărește victima până când, este nu acceptat ci dorit, dar odată ajuns în acest punct el nu este în stare să-și materializeze fanteziile. Ca și Cez, Sever este un personaj defect, incapabil de fericire din proiectare.

Credeți că v-am dezvăluit punctele cheie a lui ”Do Not Cross”? Nu, v-am aruncat doar un os. Au rămas atât de multe de descoperit încât după ce veți termina cartea o să visați cu ochii în gol. O să vă gândiți cum corecta Cez scrisori, cum visa cerul violat de avioane, la jocul sorții, la moarte și sex.

Descrierea sexului este de fapt singurul lucru pentru care Dorei Pavel îi pot reproșa ceva. Dintr-o ciudată pudoare a scris mediocru acolo unde ar fi putut excela. Este păcat că a găsit curajul de a ieși la scenă deschisă cu un subiect homo-erotic, dar s-a blocat la limbajul sexual.

Ca sa vorbim pe șleau Dora Pavel este o doamnă care nu-și bagă pula! Deloc, nici măcar palmată. În aceasta cumințenie verbală cuvântul „futai'”repezină deja un șoc vizual.

Dora Pavel nu-și bagă pula. Și nu pentru ca nu este în stare ci pentru că pornind de la un discurs ponderat, se teme că un limbaj prea tare l-ar scârbi pe cumintele său cititor. Pe mine personal această lipsă a explicității sexuale m-a frustrat puțin. În ciuda acestei mici scăpări nu am cum să nu recunosc că textul este puternic, echilibrat  între discret și scandalos, între cuminte și pervers astfel încât romanul ”Do Not Cross” să te țină în priză până la final.

fotografie coperta