Baza acestei postări, cu excepţia unor mici considerente pe parcurs şi a opiniei finale personale o constituie traducerea parţială, literară a articolului „Megabiserică evanghelică începe închiderea sucursalelor după ce pastorul le-a numit pe femei „casele penisului”„ de Jenny Kutner. Meritele aparţin doamnei, pe care o rog să facă derogarea logica la drepturile de autor în favoarea dreptului la informare.
„Biserica evanghelistă Mars Hill originara din Washington va închide 15 sucursale în urma unor controverse cauzate de fondatorul Mark Driscoll.
…………………………………………………………………………………………………………………………
Problema este îsuşi fondatorul acesteia, Mark Driscoll, care s-a afişat ani de zile cu predici anti-gay, anti-femeie şi alte… consideraţii, dintre care multe, el le-a îmbrăţişat ca elemente cheie ale unei teologii proprii. Driscoll a ajuns să predice o dogmă bizară numită „complementarianism”, în care femeile sunt considerate adepţi şi subordonaţi ai bărbatului, dogmă pe baza căreia el şi-a exprimat convingerea că femeile ar trebui să fie întotdeauna supuse barbatului. Conform unui raport, pastorul i-a spus unei credincioase la o slujbă, că ar trebui să îngenuncheze în faţa soţului şi drept scuze (că există?) să-i facă o felaţie. Comportamentul său se potriveşte cu îndelungata carieră de discriminare a femeilor şi persoanelor LGBT. Într-o postare din 2001, pe blogul „Wenatchee securea războiului”, sub pseudonimul „William Wallace II”, Driscoll afirma ostentativ înţelegerea lui patriarhală a rolului femeilor în lume, în esenţă, numindu-le „case pentru penisuri”.”
Ce-i drept aici simt un pic de chemare spre religie, cu precădere către scuzele în genunchi faţă de potenţialul soţ… Dar, iată ce predică stimabilul pastor evanghelist oiţelor sale:
„Primul lucru pe care trebuie să-l ştii despre penisul tău este, că, în ciuda modului straniu în care acesta poate părea, nu este penisul tau. În cele din urmă, Dumnezeu te-a creat şi prin urmare este penisul Lui. Tu pur şi simplu l-ai luat cu împrumut pentru un timp.”
Nu mă pot abţine. La naiba, credeam că Dumnezeu are pula mai mare, dar fiecare privire aruncată în chiloţi, mă face mai agnostic.
„De vreme ce penisul Lui este doar împrumutat, tu trebuie să recunoşti că el doar atârnă acolo la tine, foarte singur, caz în care are nevoie de un adapost, la fel ca un om care bântuie pe străzi în căutarea unei case în care să trăiască. Ştiind că penisul Lui ar avea nevoie de o casă, Dumnezeu a creat o femeie pentru a fi soţia ta şi atunci când te căsătoreşti cu ea şi priveşti jos vei observa că soţia ta are formă diferita faţă de tine şi face o casă foarte frumosă.”
Dincolo de erezia evidentă a unui Dumnezeu omnipotent care brusc are nevoi, pot şi eu să adăpostesc o pulă la ananghie, vă rog? Nu, după domnul pastor nu am voie. În cazul în care mă pocneşte creativitatea, iar logica îmi spune că propria mâna sau poate mâna, gura sau curul altui barbat ar face o casă la fel de bună ca o pizdă pentru pula lui Dumnezeu, îmi arde Driscoll una peste ceafă:
„Prin urmare, dacă eşti singur trebuie să-ţi amintim că penisul este fără adăpost şi are nevoie de o casă. Dar, deşi poate crezi că mâna este în formă de casă, nu este. Şi, deşi alte femei decât soţia ta pot arăta ca nişte case, să ţi-o pui la odihnă acolo ar fi ca şi cum ai da buzna în casă la un alt bărbat. Şi, dacă te uiţi la un barbat, este destul de evident că un bărbat fără adăpost nu are nevoie de un alt barbat fără casă.”
Vai de mine, sunt boschetar si am rămas cu marfa lui Dumnezeu în soare! Nici s-o adăpostesc temporar în palmă, tufiş sau cort nu e voie?! Păi dacă nu găsesc (nu caut) o femeie credincioasă, o să se strice bunătate de pulă dumnezeiască. De asta ce zici părinte?
Părintele nu mai zice, că şi-a luat concediu. Vreo şase săptămâni… pentru moment.
Şi acum bomboana de pe colivă:
„Ascensiunea la faimă şi succes a fondatorului Mars Hill a venit tocmai ca urmare a acestor comentarii inflamatorii, care odată au fost privite drept revoluţionare pentru îndrăzneala lor. Dar, după cum se pare acum, mulţi oameni încep să realizeze că tratarea femeilor drept „case pentru penisuri” nu este deloc revoluţionară ci o ridicolă articulare a idealurilor sexiste, patriarhale, care au dominant de secole religia şi deci demne de dispreţul public larg răspândit”
Înţelegeţi acum fiilor şi ficelor ce e religia şi cum se manifestă ea? Prin interdicţie se crează nevoia. Interdicţiile puse asupra dorinţelor voastre naturale crează frustrare şi dorinţă de legitimare. Pun pariu că Mars Hill avea la enoriaşe prost futute, de nu aveau loc in bisericile alea. Pană a intrevenit ceva. Probleme financiare datorate inepţiilor debiatate de popă. Dar asta e în America.
Ce se întîmplă acolo unde penalităţile financire nu au cum să fie resimţite de religia majoritară promovată, ilegal susţintă de stat? Iată un studiu de caz românesc la relaţia dintre gay, teoretic, prea frageda emancipare a femeilor si biserica unică:
Ruda unui prieten gay din Bucureşti era un preot ortodox cu idei destul de progresiste la un barbat şi preot în vîrstă. Omul recunoştea tacit fireasca şi inofensiv minoritara orientare sexuală a prietenului meu precum şi a prietenilor prietenilor săi, aplicând frumos cristicul „iubeşte-ţi aproapele”. Treaba mergea armonios şi în biserica sa, în sensul că deşi nu era puhoi tot timpul la poartă, lumea intra cu drag la evenimente, sărbători şi nu numai. Nevoia umană de spiritualitate larg acceptată era satisfăcută.
După moartea sa, succesorul a schimbat radical foaia. A scos de la naftalină discursurile discutabile cu Sodoma şi Gomora, a început să interzică femeilor întâi machiajul, fusta scurtă, pantalonii (?!), apoi le-a impus broboada pe cap, strâns înodată sub barbă. Acum merg femeile la slujbă având rucsacul cu echipamentul de rugăciune în spate, ca la sala de aerobic. Ca paranteză, fitnessul acesta religios e un trend comun religiilor patriarhale.
Revenind la deznodământ, ce credeţi că s-a întâmplat ca efect al acţiunilor noului preot? Păi amicii mei gay au mers la slujba de Paşti cale de multe staţii de tamvai, departe de parohia unde erau arondaţi, unde cotizau prin impozit plus tradiţionalele donaţii „benevole” şi în schimbul cărora la slujbe erau etichetaţi ca „urâciuni”. Dar femeile ce au facut? Au ales mondenele şi emancipatele altă biserică mai puţin restrictiv-punitivă? Ei bine nu, numărul enoriaşelor şi al penisuri lor azilante a crescut în aşa măsură, încât acum în curtea bisericii respective se clădeşte încă una!
De ce reacţia asta? Pentru că aparent emancipate, în România şi nu numai, femeile se tem puternic de schimbare şi concurenţă de când a apus matriarhatul. Cu cât le epetă un slinos mai tare că sunt jumătăţile mici, proaste, urâte şi biblic păcătoase ale bărbatului, sau teaca lui de pulă, cu atât se înghesuie mai abitir sub poala sa. Nu e numai pasivitate ori masochism sexual prost delimitat de marginea patului ci dresură milenară.
Din păcate pentru femei bărbatul are un cod genetic incompatibil cu fidelitatea. Am mai zis-o, ştiu, dar am scris rândurile astea cu speranţa că o să înţeleagă că nu misoginismul este motivul discursului. La urma urmei cei care ne discriminează pe noi şi pe ele sunt aceiaşi bullyes care ţin Biblia în faţă şi bâta prost ascunsă la spate.
Apreciază:
Apreciere Încarc...