Arhive etichetă | iubire gay

Dreptul legal la iubire

just-married-gay-marriage

Nu există nici un motiv să renunțăm la această luptă și să ne retragem. Nu ne putem opri să fim cine suntem și vrem să fim, așa cum nu-i putem opri pe ceilalți să fie cine sunt și vor să fie. Și deși suntem asemănători în biologie, avem voie să fim diferiți în gândire, avem nevoie să fim diferiți, pentru ca ceea ce facem să facă diferența dintre a fi și a trăi.

Cuvintele sunt puternice când urmează dorințe puternice, și așa ar trebui să ne fie și acțiunile. Și la fel cum cuvintele de ură pot avea putere asupra oamenilor, cuvintele de iubire și speranță pot avea putere asupra oamenilor, cu condiția să avem curajul să le spunem.

Pentru că atât de mult a tocit omenirea de sens cuvântul iubire, că simpla lui rostire irită și incită la contrariu. Dar dacă nu-l spunem el nu există și dacă nu-l scriem, el se uită. Și dacă noi nu-l imortalizăm în rostire, generațiile viitoare îl vor asocia unui simbol roșu, mai asemănător unui posterior decât unei inimi.

Avem puterea de a schimba societatea, avem puterea de a face diferența dintre simulacrul relației și adevărata familie, care se încheagă din iubire și dăinuie din iubire în ciuda oricărei opoziții religioase, sociale și politice, în ciuda oricărui pronostic pesimist sau impunere artificială a urii drept iubire.

Avem puterea să alegem pe cine iubim, avem puterea să fim aleși, pentru că suntem rațional/emoționali. Poate că nu toți ne-am născut din iubire, dar din naștere, toți avem dreptul la ea. Legal.

foto: GayAshevilleNc

Mă despart de tine în scris

– Poftim? Cum, de ce? Te sun.

– Nu o să răspund. Explicația este simplă: pentru că pot și vreau.

– Ești un egoist și un ipocrit. Ești un laș. Nu ai măcar curajul să mă confrunți, să vorbești, să vii în fața mea și să-mi spui…

– Aceleași lucruri pe care ți le scriu?

– Nu se poate să fie doar atâtea câte încap în doua fraze laconice. Cum să te desparți de omul pe care l-ai iubit în… în scris? Cum te desparți de mine printr-un sms?!

– Mi se pare firesc. Te-am cunoscut în scris, mă despart de tine în scris. E corect?

-Trebuie să mă privești în ochi și să verși tot ce ai de zis, trebuie să vorbim!

– Nu trebuie, mie nu-mi trebuie, mă despart de tine, s-a sfârșit. Citește ultimul cuvânt de cate ori dorești ca să-l înțelegi. Verbal nu ai fi avut acest privilegiu. Adio, fostul meu iubit!

Graffiti gay

 

Jesus y Oscar

Credeam că bulangii din Spania sunt un pic mai destupați la creieri, dar după cum dovedește poza, nu prea. Cocalărimea este o specie fără nație, fără granițe și fără identitate sexuală.

Mă întreb care e semnificația, care e șpilul ca poponar fiind să-ți scrii numele tău și al iubitului pe curul unei muieri. De bronz, atât curul cât și muierea. Pervers, nu? Și ce pula mea e cu moda asta cu lacătele?

Mi-am storcit mintea în chip și fel. În final nu am putut să mă hotărăsc și am decis să pun de un sondaj.

Ritualul

Trăind în țara unde cetățeanul declară că nu l-ar deranja ca vecin un criminal în serie, dar l-ar ultragia de moarte vecinătatea unui homosexual, Biju şi Biş au dezvoltat un ritual de comunicare telefonic ușor criptat, drept substitut pentru prezenţa fizică între două întrevederi. Ar fi exagerat să numim procedură de relație la distanță un simplu tabiet pe care Biş îl considera ritual.

Era ritualul imperecherii dispozitivelor, ritualul linsului în urechi, ritualul cafelei telefonate, ritualul cinei cu mobilul între umăr și ureche. Dar in primul rand era ritualul certurilor. În fiecare dimineaţă se gândeau dacă nu e prea devreme să se sune şi tot amânau momentul până când în fine o făceau fix ca să îşi reproşeze reciproc intârzierea. La începutul convorbirii tonurile vocilor porneau normale dar șerpii insinuarii își inspicau limbile tot mai des prin conexiunea digitala:

– Credeam că dormi, obosit dupa seara cu Florans la bere. Lasă ca stiu eu ca aia nu poate sa bea niciodata o singură bere. Ai ajuns singur acasa aseara?! Aha, acum ai musafiri? La cafea, asa cu noaptea in cap? Ciudată ora de vizită. Sigur n-a ramas de aseara să bea cafeaua astazi?! Ce mincinos ești!

La randul său Biș obișnuia să-i strecoare fin otrava în miere:

-Te-a mai sunat Marcela sau de cand are celălalt amant webcam nu-ti mai simte lipsa?! De ce nu i-ai zis clar ca nu-i dai nimic, ca între voi totul, dar absolut totul s-a terminat? Ai dus aia la reparat? De ce Bijule stai atarnat de trecut, de ce vezi limpede anii din urma iar ziua de maine prin ceata?!

Biju spera că din afară convorbirea avea aspectul unei discutii între amici care fac schimb de impresii de genul ce-ai mai baut, batut, futut aseara! Uneori surprindea reacții la cei din jurul care semnalau ca ceva a sunat ciudat. Se temea că a devenit neglijent, ca a inceput sa nu-i mai pese la fel de tare de reacția celor din jur. Spunea că viata lui privata nu ar trebui sa deranjeze pe nimeni dar odata cu apariția lui Biș în viața lui, chiar simțea asta cu adevărat, de parcă omul ăla rupsese în el lanțul unei false vinovatii. Iubea, era iubit iar restul devenise plan suport pentru sentimente. Da, iubea un bărbat și nu i se părea nimic ciudat.

Ritualul desperecherii se incheia cu tensiuni si promisiuni de reevaluare care sunau mai mult a amenintari: vorbim mai tarziu, nu pot s-ti spun acum, lasă-mă ca sunt ocupat!

Biș îl intreaba retoric pe Bij de ce are parte numai de tipi complicati, combinați ori căsătoriți. Spunea că se simte obosit, trădat in sperante si batran. În timpul ăsta Biju se mira că nu îl injură și închidea. Apoi se abține cu greu să nu-l sune din nou. O făcea din mândrie prostească și pentru că era mult mai tanar.

Douăzeci de ani în pula mea. Nu mai găsești tu altul ca mine…Așa își spunea el gelos și confuz. Uneori cand își suna iubitul, în loc de planificatul: “te iubesc, iarta-ma!” scăpa un “știu, simt că mă minti, dracu sa te ia!” Închidea și pană a doua zi fierbeau amândoi în tăcere.

Logic, ritualul imperecherii începe tot la telefon cu câteva remarci ironice:

– Ce ai mancat la prânz pulă, te pomenesti că iar cremwursti?! Eu mici? N-am mai mancat de atunci de când cu Florans. Și să știi că micii sunt mai sănătoși decât cremwurștii tăi cu MDM!

Nu se putea urmari logic cum se ajungea de la ironie la tonul impăciuitor și grijuliu din final:

– Ai grijă de tine măi puță; pune pe maman să-ti facă o supă de pui și nu-ți mai uita pachețelul acasă! Explică-i că încă mai este la modă ca femeile să gătească. Ai luat măcar un chil în Italia de la haleala ălora?! Mănânci mă?! Hai că te pup; mănâncă și vorbim din nou după. Eu nu mănânc că țin cură.

– Biș te rog frumos să mănânci normal, să nu mai aud ca te înfometezi! Să te ții de cur nu de cură că cine te place, te place exact cum ești. Și dacă mai zici odată că ești gras mă supăr. Ce dracu, ne futem, ori ne cântărim?! Da, sigur eu mănânc. De fapt aș mânca, dar pentru asta trebuie să închid telefonul. L-aș închide, dar nu mă mai pot sătura de vocea ta. Cred ca aș putea trăi doar cu vocea ta în loc de mâncare.

Ăsta era Biju, după găleți de fiere îți bagă un sirop de limbă, dar nu orice siropel, ci unul cât mai îmbârligat. Bij avea talentul de a complica până și o scobitoare. Se uita la ea cum se uită marinarul prin ochean și în loc de o așchie de lemn ți-o descria ca fiind un fractal de brad sau o rază de stea cristalizată în celuloză. Era treaba lui Biș să îl tragă de mânecă ca să-l readucă pe țărmul realității Uneori se pierdea în visare chiar lângă el, cum a fost în duminica ăia când luau cina afară în curte.

– Bij mă asculți? Ieri venit ieri un țigan să-mi vadă fordul. Cică vrea să-l cumpere cu banu jos. Mi-a oferit 2000 pe el și un Mercedes din ‘91. Tu ce zici Biju, să-l dau?! Cum adică, ce viteză maxima are care, Merțu sau Fordu?

Masa de plastic se zgâlțâia ușor, zăngănind farfuriile rămase după cina. Miroase a flori de tei și Mâna Maicii Domnului, amestecat cu miros de Hugo Boss și crema anti țânțari Autan.

Nasul de boxer pensionat, a lui Biș adulmeca apropierea nopții. Își mușca de câteva ori buzele groase și se uită ușor nedumerit la talpa lui Biju, care se i se cățăra pe picior mișcând din degete ca un păianjen caraghios. Fără succes se prefăcea că reușește să ignore insistența cu care dihania îi smulgea părul de pe gambă apoi de pe pulpă încercând să i se strecoare pe cracul de la short. A plesnit obrăznicătura ca pe o muscă insistenta, și-a dres vocea și a continuat:

– Azi dimineață a venit unu’ Marian să facă poze cu canapeaua aia Ludovic XVII. Cică scoate pe ea 7000 de la un interlop. Am scos-o cu Alex înainte să te trezești tu. A venit cu noaptea în cap, cică l-a dat Florans afară și că se gândea că-l invit eu să stea la mine. L-am refuzat. Ah ți-am zis de ăia de la Tecuci? Deschid în curând restaurantul și mă întreabă dacă mă bag sau nu. Tu ce zici, la ce te gândești, spune sincer!

– Sincer mă gândeam în ce poziție să-ți sug pula acum!

– P…poftim?! Ești nebun, eu spuneam să te gândești la afacerea cu mașina, la bani.

– Exact la bani mă gândeam. Dă-ți shortul jos și te plătesc dacă la bani ți se scoală! Dacă nu ți se scoală te fut până ți se scoală. Dacă ești mulțumit de “lucrare”, marci banu’ înapoi! Sau știi ce, i-a suge-o tu!?

– Bij se dărâmă scaunul cu noi, termină! Plasticul ăsta nu ne ține pe amândoi! Na că ai făcut-o și pe Sara să se urce pe mine! Jos Sara, au putain, jos Biju!! Terminați cu cățeleala! Ee, va encouler!

Ochii lui Biju sclipeau drăcește:

– Auzi Biș canapeaua aia Ludovic XXX, mai este acolo?! Era o idee…

– Am băgat-o la loc cu Alex, maniacule! Termină Biju, că faci cățeaua geloasa!

– Eu sunt maniac? Ce i-ai făcut cățelei de e așa nebună, zoofilule? De ce e geloasă Biș, ha? De ce? Hai în casă să ne futem.

S-au futut până tarziu. După ce Biș a adormit, Bij s-a îmbrăcat în liniște. Dimineața următoare se găseau la 100 de Km unul de altul. S-au trezit în paturi diferite și s-au întins în gând unul către celalalt. Telefoanele au sunat ocupat, semn că iar s-au apelat reciproc în acelaș moment Au înjurat în gând, apoi au oftat simultan.

C’est la vie toujours parchive!