Arhive etichetă | poveşti gay

Balaurul gay

balaurul gayPoveste cu șapte neveste și un cal sur pupa-l-ați în șnur!

A fost odată un balaur care se simțea teribil de singur. Așa cum câinii urlă a pustiu, așa balaurul nostru urla la soare și scuipa flăcări pe nări, probabil și ca urmare a unei hiperacidități gastrice netratate.

Ca sa-l împace sătenii îi aduceau în fiecare săptămână câte o prințesă (da, aveau crescătorie de prințese!). Când s-au terminat prințesele i-au trimis un cavaler.

Și au trăit fericiți, până la adâncimile bătrâneții, ale prințului desigur. Acum balaurul e iar singur, dar are artrită, pensie de urmaș și trage pe nas.

Și am încălecat pe ceva, că gay-ii preferă fără șa!

Și-am încălecat pe o prună să vă spun astă minciuna!

 

Lumea se teme de ce nu cunoaște, face presupuneri, inventează, minte și înșeală. Balaurul din poveste este un bun exemplu al cruzimii populare.

La ce-i trebuiau lui fecioare? Aveau fecioarele alt gust decât femeile? Nu erau la fel de pline de sârme de corset, ace de păr și fecale? Poate că balaurul încerca să le fută și alea cum nu știau de nici unele, trebuiau schimbate des, ca se stricau la incorecta utilizare.

Pe bune, nu vi se pare suspect că pulică ăla de prinț răpunea ditamai reptilozaurul? Vă spun eu că treaba stătea ca în desen, fiara leșina când îl vedea pe frumușel că fâlfâie sabia, iar ăla îl omora.

Uite așa își pierd fetele bune capul după câte o pulă.

Anunțuri

Gabardin

În WC-ul gării era curat și pustiu. Curat e adevărat, dar nu pustiu. Cât timp mi-am brutalizat fermoarul și mi-am scos-o afara cu febrilitatea omului beat, am pierdut atenția periferica. În timp ce-mi goleam vezica de ultimele două beri mi-am dat seama că nu sunt singur. Doi tipi cu aspect de aurolaci mă flancau rezemați de pisoarele vecine.

Unul dintre ei a zis:

– Ceva bani șefu? Ai chef să dai o muie?

Era un fel de amenințare în vocea lui pe care ași fi știut cum să o tratez treaz. Am răsucit capul de la unul la altul amețit. Atunci am citit pe fața murdară a celui din dreapta surpriza.

– Șterge-o, i-a zis el peste mine celuilalt! Vagabondul s-a executat dispărând fantomatic în mirosul de cloramina și lumină de neon. De parcă n-ar fi existat. Cât sunt de beat, mi-am spus încheindu-mă la prohab!

– Te cunosc a zis cel rămas, în timp ce eu mă bălăngăneam nesigur către chiuveta. Ne știm.

– Ne știm, am întrebat eu rece? De unde, am căutat împreuna în tomberoane, ne-am pișat ținându-ne de mână? Apa a țâșnit din robinetul ruginit surprinzător de puternic. Mă pișasem fără să scap un strop pe pantaloni dar acum eram ud de la pulpe până în creștet. Aplecându-mă după șervețelele din geanta, ochelarii de soare mi-au căzut pe gresie și s-au spart. Ray Ban – China, căcat. Aurolacul continua să bolborosească ceva despre ani, prietenie și jocuri.

– Tu nu vorbeai urât. Ai lucrat la sala de jocuri așa-i?

M-am uitat mai atent la el fără să am vreo o revelație. Un pusti blond spălăcit, jigărit. Posibil frumos. Vârsta reala, imposibil de ghicit sub cutele feței accentuate de jeg. Poate 18 poate 28…

– Eu sunt ăla pe care îl lăsai la aparate fără bani. Îmi dădeai sandviciurile tale și mă trimiteai după țigări când nu puteai pleca.

– N… nu-mi aduc aminte, sunt beat.

– La cat ai tren?

– Târziu, n-am am ceas, telefonul s-a descarcat…

– Hai să-ți iau o cafea

M-am târât după el fără măcar să realizez că un cerșetor, posibil hoț sau chiar bandit, întâlnit în WC-ul public mă invita la cafea.

– Domnu, v-am zis că face un leu, a strigat casiera după mine!

– Tanți, e pă socoteala mea a zis aurolacul în timp ce mie mi se făcea o gaură negra în cap. Strângeam laptopul la piept dar mă risipeam.

Scena imediat următoare trezirii mi s-a părut din alta piesă. Revelație, revelație, mi se plimba cuvântul prin mintea intoxicată. Apoi am deschis cu greu ochii.

Stăteam în chiloți într-un fotoliu jupuit așezat în fata unui televizor uriaș. Unul stereo, extraordinar de vechi.

– Ai dormit, da nu destul sa îți iasă beutura din cap. Țiganul care îmi spunea asta din patul de două persoane aflat alăturea, părea cunoscut. Sigur l-am mai văzut undeva. Mi-a cerut bani, într-un wc?

Am vrut să săr în picioare dar nu mi-a reușit decât un fel de plecăciune penibila.

– Ho șefu, șezi lin! @#$%&… vine imediat. S-a dus sa facă rost de cafea mâncare și băutură.

– Ah capu meu! Unde… unde sunt?

– La noi în ascunziș șefu, stai calm că nu te mănâncă nimeni.

– Trenul, trebuie sa prind trenul!

– A plecat de-o ora. Nu-i bai, ceri banii pă bilet sau îți bagi pula în ei, că ai destui să ajungi acasă.

– De unde știi?

– Gabardin te-a dezbrăcat, eu te-am buzunărit,

– Gabardin, ai zis? Absolut grotesc, informația referitoare la despuierea și golitul buzunarelor de către mâini străine nu m-a panicat. Mintea rumega numele ăla. Gabardin?

– Aha, îl știi?

– Da, am zis eu conștientizând adevărul. Îl știu, adică îl știam pe Gabardin când era mic.

– Uite colo pe televizor portofelu și telefonu. Lângă e laptopul. E parolat? Doar m-am uitat. Mă omoară dacă-i zici că am luat ceva.

– Și, ai luat?

– Să mă ia mama la ea de ți-am luat vreun leu, mă jur pă ochii ei că ie moartă! Să-mi moară ce-am pă casă de mint!

– Bine, bine, da’ atunci de ce m-ai mai buzunărit?

– Erai ud, am pus pantalonii și haina să să usuce. Ești boier tătică!

– Boier pe naiba, e făcut la APACA. Rahat, mi-e greață îmi vine să vomit, unde-i buda?!

– N-avem. Respiră pă gură, trage aer adânc, adânc!

– Aaa… e mai bine, tu de unde știi?

– De la aurolac îmi venea des să decartez, acu nu mai trag. Nu mă lasă Gabardin, da nici aurolacu nu mai e ce-a fost odată.

– Mie somn.

– Dormi șefu, dormi, ca te trezește el când vine. Și io pic de somn, da mi-a zis sa am grija de tine.

– Dormi tu, eu aștept să vină.

Când a venit picoteam. Deschiderea ușii am simțit-o printr-un curent de aer cald cu miros statut, ciudat cunoscut.

– Ești treaz, a constatat silueta în dreptul televizorului. Vorbea în șoaptă dar limpede. Vrei să pun de cafea, mănânci parizer cu pâine? Apă?

– Apă da. Nu mi-e foame, nu vreau cafea. Am luat sticla și am băut apa în neștire.

– Ți-aduci aminte de mine, a zis el așezându-se obosit pe marginea patului?

– Da.

– Acu chiar mă bucur. Ce ții minte?

– Că nu mi-ai cerut niciodată nimic.

– Pai n-a fost nevoie, mi-ai dat fără să cer.

– Ce căcat ți-am dat, niște covrigi, sandviciuri, țigări la bucata și jocuri moca? O geacă veche de blugi și un briceag, ce ți-am mai dat?

– Atât ții tu minte. Eu țin minte cum mă apărai de golani, cum aveai încredere să mă duc la șefu’ cu banii. Îmi aduc aminte fața, glumele și vorbele tale. Când alții zbierau, marș bă în pizda mă-ti, cu scuipați și pălmi după ceafă, tu mă băteai pe spate și mă scărpinai în creștet. Ziceai că sunt blondul sulii, da o ziceai cu drag. Ziceai bă păpădie, nu ziceai păduchiosu-le. Jucam la dublu la aparat. Cum nu mi-ai dat nimic, ești prost? De când te-am văzut am știut că-s cu bărbații. Nu ăia care m-a luat cu japca sau care m-a plătit. Din ăia putini care a fost buni cu mine niciunu nu semăna cu tine. Mi-a plăcut de ei da nu i-am iubit. Mereu mi-am amintit cum nu vroiai decât un pachet de țigări de la colț pentru care mă așteptai în prag și râdeai că fug ca prostea. Fugeam la tine și-mi puneai prima țigare după ureche, aia care boii zice ca nu se da, ca e norocu. Și pe ultima la fel – femeia din pulă – dacă vedeai că-mi arde buza. Ți se rupea de ce se zice. Pentru tine erau țigări, pentru mine semne. Mă juram să nu le fumez da’ nu puteam că eram slab. Mâncam jumătatea de sandvici din care tu mușcaseși frățește cu gând că te pup. Tu nu știai. Și de știai tot degeaba. În ochii tai eram un puști cordit. Te-am cautat ani de zile, da’ te mutaseși din oraș. Făceai școală. Doamne câtă ;coală poate face un om, să se facă ăla de așteaptă din copil bărbat? Ce ți-a trebuit, că la jocuri erai fericit? Când te-ai întors nu mai m-ai cunoscut. Ți-am ținut calea degeaba. M-am lăsat păgubaș. Până aseară. Știi măcar cât m-am gândit la tine, știi?

– Știu Gabardine, știu. Acum știu, adică bănuiesc ce ți-ai închipuit. Crezi că e mare scofală să fii generos când îți permiți? Nu e. Ți-am dat resturi. Eram fericit în prostia mea. Acum am altă viata, slujbă, rate la bănci și facturi de plătit. Și mai știi ce? Ce-a fost a trecut, nici n-a fost decât în capul tău de copil blond. Se zice „m-ai mai cunoscut”, auzi? N-am chef de gramatică cu borfașii la ora asta! Apropo, vezi că tovarășu tău m-a buzunărit!

– Și io tot resturi ți-am adus, tot ce am e resturi, asta însemna ca pot să-ți dau totul. Lu’ Vili îi rup capu dacă ți-a furat ceva coiță! Tu acu dormi, mâine fă-ți inventarul și dă el înapoi și ce n-a luat, pizda mă-si de aurolac! Mă culc acu’, că sunt rupt în gură de somn. Noapte bună dragu’ meu!

Am tăcut deși orgoliul urla că nu sunt mini-testiculul favorit al unui nespălat. Că sunt, în pula mea, o persoană normală, nu boschet bulangiu. Că pot scuipa pe zeci ca el din mers în timp ce cu dreapta scriu un mail la clienți importanți și cu stânga un sms la deruta. Dar în loc să-i spun toate astea am adormit mort de beat.

A doua trezire a fost mai rea ca ce-a de dinainte. Eram mahmur dar conștient. Rațiunea îmi spunea ca ceva nu e în regula, că nu trebuie să fiu acolo, deși nu simțeam nici un pericol.

Imediat ce mi s-au obișnuit ochii m-am uitat în jur. În pat, sub cuverturile rupte, două mogâldețe dormeau îmbrățișate. Televizorul oferea singura lumina sărăcăcioasa și suportul propriei mele identități. Pe ecranul încețoșat rula în reluare un serial longeviv. Ma uitam la cei din pat oscilând între a le da cu televizor în cap și a mai pune o pătura peste ei să nu le fie frig. Ca să nu aleg m-am îmbrăcat în liniște, mi-am luat telefonul, portofelul și geanta, apoi pe bâjbâite, cu teamă și greață, am deschis ușa și am ieșit. În subsol era mai întuneric decât în cameră. Știam că e un subsol după mirosul de canalizare și umezeala din aer.

Cu mâna stângă pe perete am mers un timp ce mi s-a părut infinit până am dat de o scara. Sus, după un chenar de lumina se desena o altă ușa. Cele 16 trepte numărate m-au condus afară. Am ieșit din blocul gri undeva la stradă. Soarele strălucitor al dimineții fără vârstă alunga orice spaima. M-am așezat lângă zid ca sa-i simt căldura. Îmi lipseau ochelarii. Lumea trecea pe lângă mine nepăsătoare. Sunt sigur ca arătam groaznic așa palid, cu ochii roșii încadrați de cearcăne vineții, cu parul îmbâcsit și hainele ude și mototolite. Aveam niște haine decente și o geanta cu laptop, chiar dacă erau murdare, dar nimeni nu-mi dădea atenție cum stăteam acolo lângă zid. Goneau pe lângă mine ca și cum ar fi fost o turmă de cerbi speriați de un incendiu venit din direcții opuse, în vreme ce mie timpul mi se părea suspendat. E oare prea devreme să mă duc la birou, sau prea târziu?

– Bună ziua am îndrăznit timid, știți cumva cât este ceasul? Domnule, doamnă, vă rog, cât este ora? Nimic, nici o reacție! Ca și cum n-aș fi existat, treceau pe lângă mine fluxuri de roboți spălați, parfumați, perfect acordați la un ritm pe care în mod ciudat eu nu-l mai simțeam. Îl pierdusem. Mai pierdusem bricheta, pachetul de țigări, uitate probabil prin ultima bodega și chitanța de la bancomat. Cați bani am scos și am spart ieri? Am scos portofelul și am numărat. După un exercițiu de memorie am constatat ca lipseau fix cinci lei din trei sute șase lei. În afara bancnotelor mari îmi rămăsese leul ăla ramolit.

Am așezat bancnota mototolită lângă mine privind cum încerca să o fure curentul iscat de pași. Lângă ea a poposit o moneda cincizeci de bani aruncată de un trecător. Am încercat să spun ceva celui ce dăduse semn că exist, dar deja dispăruse în mulțime. De unde acestă viteză, cine impune această grabă? M-am uitat la buletin și la cărțile de vizita. Cei din subsol știau totul despre mine, cine sunt unde locuiesc ce titulatura am și unde lucrez. Eu știam doar unde sunt ei în acel moment. Oare trebuie sa fii mahmur sau muribund ca să pricepi că Pământul se poate învârti și fără unii dintre noi?

Atunci am făcut ceva total împotriva firii mele. Am mers la primul magazin și fix cu un leu cincizeci am cumpărat o bricheta. Apoi m-am întors hotărât în subsol. Am aprins bricheta dar mi-am dat seama ca alesesem prost, una fără lanterna cu led. În jur erau zeci de boxe cu ușile la fel de întunecate. Lumina flăcării mai mult mă orbea. Am stins bricheta și pipăind cu mâna dreaptă am urmat zidul prin întuneric până la dreptunghiul pâlpâitor, înapoi în camera cu fotoliu jupuit, pat matrimonial și televizor. M-am mișcat către ei șovăind, anticipând momentul. Momentul în care nu o sa mai pot da înapoi, momentul în care educația mea se va termina, momentul în care umanismul meu avea să se facă scrum. M-am apropiat de pat și am aprins bricheta. Gabardin dormea senin, blond și murdar ca un heruvim căzut din rai într-o balta de noroi, Celălalt era tuciuriu de la natura ca un ceaun lucios expulzat din iad. Am înghițit în sec, am apropiat bricheta de pat și… am spus încet:

– Vili, te superi dacă te rog să te muți în fotoliu?

Silueta negricioasă s-a ridicat fără o vorba și s-a refugiat în fotoliu cu o zdreanță înfășurată pe trup. Televizorul s-a stins, am stins și eu bricheta, m-am dezbrăcat și m-am băgat ușurel lângă omul rămas pat. Instinctiv mi-a făcut loc. Sub păturile găurite stăteau în așteptare un suflet cald și o epavă socială. Nimeni nu făcea nimic. Universul era în așteptare. Am acceptat asta pregătindu-mă să adorm pentru a treia oară în ultimele 24 de ore, de data asta senin, împăcat. Înainte să mă ia Gabardin în brațe am avut parte de o revelație tâmpită. Mult ceruta revelație era o explicație.

Așa dispar unii oamenii. Într-o zi se hotărăsc sau sunt nevoiți să se ascundă de ochii obișnuiți cu normalul. Nu fac nimic spectaculos, doar coboară sub pragul sensibilității tale de mașină conformată social. Pentru tine e ca și cum ar fi murit sau n-ar fi existat niciodată, dar ei continuă să fie acolo undeva, în afara percepției, altfel, întunecați. Ca și cum cineva le-a șters numele din realitatea aparentă. Din când în când roboței curioși cu aparate de filmat fac despre ei reportaje fenomenale. Apoi roboțeii uită, pentru că nu pot simula viața purtând la ochi un aparat de filmat întunericul.

Simțind deja atingerea binecuvântată a somnului mi-am adus aminte o idee din filmul Fight Club. ”Nu ești cu adevărat liber decât când ai pierdut tot ce ai”

Un căcat de filozofie anarhistă. Nu nu poți pierde ce n-ai avut. E suficient doar să desprinzi centura și să-ți dai drumul. Ceea ce am și făcut puțin mai târziu cu Gabardin. Aia chiar a fost o străfulgerare. Și n-am avut nevoie de brichetă niciunul.

Cap de păpuşă

Am avut odată, într-o altă viață, o legătură sociala impusă de presiunea familială cu o pereche de oameni potenți și aparent moderni. Ei mi-au oferit posibilitatea să constat că indiferent de câte studii ori statut social ai, dincolo de ce bogății fizice ai acumulat și prin ce tari te-ai plimbat, poți rămâne un gherţoi bigot pătrat la cap.

Povestea asta s-a întâmplat la doi ani după ce li s-a născut cel de-al doilea fiu. Până atunci viața lor părea perfectă după părerea unora, un exemplu demn de urmat.

Când am aflat despre îngrijorarea lor față de primul născut, am considerat că e o glumă, o poveste de depănat la cină printre discuții despre ce trăsnăi fac puradeii, ce cuptor cu neutroni ți-ai luat, ce sală de fitness ai plătit și nu ai frecventat și mai ales ce job ai schimbat.

Da, cuplul ăsta își schimba întotdeauna jobul împreună. Aveau perioade ca pictorii celebrii, gen perioada albastră, perioada natură moartă, sau eu arunc vopsea pe pereții de la budă iar tu ghicești ce am pictat și aplauzi ca foca. În realitate era ca și cum le-ar fi venit ciclul la amândoi simultan, deși doar ea era femeie iar el, în aparență bărbat.

Cei doi au parcurs împreună cu rubedeniile și acoliții perioada Connex, perioada zap, perioada amway, herbalife, perioada căcat. Eu eram oaia neagră a reuniunilor, refuzând să mă las spălat pe creier cu produse sănătoase de sute de lei lunar și păstrând același job la o fabrică de zece ani, deci un ratat neadaptat.

Şi fiind eu odată forțat să asist la o prezentare, după ce parte din invitați s-au cărat, am fost martor la prima manifestare a problemei. Problema era băiatul lor mai mare care la șase ani nu făcuse niciodată plajă fără slip pentru că… o avea mare și se holba lumea la ea! Aici intervine o alta poveste dubioasă în care acelui copil i se făcuse de bebeluș circumcizie ca să fie… mai ușor de spălat. În fine, acest detaliu considerau ei că ar avea minimă importanță pentru ceea ce urmat. Eu sunt de părere că circumcizia a încurajat și mai mult augmentarea și vizibilitatea membrului intimat.

Ce nu avea legătură cu pula puștiului, care apropo avea peste zece centimetri în stare flască, era înclinația lui pentru lucrurile și preocupările definite arbitrar ca fiind pentru fetițe. Dacă era întrebat ce culoare preferă la haine, vroia roz și mov pastel, dacă îl întrebai ce desen animat este favoritul său, alegea Mica Sirena și Barbie în Fairtopia. Ca jucării, evident iubea păpușile, poneii curcubeu și alte chestii pufoase cu sclipici.

Habar nu am cum de îi cumpăraseră ai lui păpușa cu care a venit la mine să îl ajut să îi pună un picior la loc. Poate o găsise într-o pungă de pufuleți, poate făcuse troc, nu importă, păpușa exista, iar băiețelul îi cususe cu mâna lui o rochie nouă și o schilodise încercând să o îmbrace. M-a tras după el în dormitor și a pus un deget la buze. Secret. Abia atunci am realizat că băiatul nu e băiat ci una din acele coconștiințe feminine care s-a pomenit prizonieră în trupul unui mascul. Treaba asta n-ar fi fost o dramă dacă nu s-ar fi născut în familia și țara greșită. Mare ghinion.

Imediat ce a închis ușa după noi și-a tras peste pantaloni o eșarfă de-a maică-sii drept fustă, și-a pus în cap o perucă confecționată din fâșii de hârtie creponată și o pereche de clești de rufe în urechi pe post de cercei. Eu sunt o prințesă și tu ești servitorul meu, a hotărât fără drept de apel. I-am făcut pe plac uluit de cât de volubil este, de cât de natural se mișcă. În restul timpului îmi făcuse impresia unui băiețel taciturn. Ca fetiță era pur și simplu exuberantă. Era ea însăși.

Ziua aia a trecut fără incidente dar mai târziu mi s-a reproșat că l-am încurajat. Aflaseră ei din știu eu ce surse că am avut păpuși când am fost borac. Sincer aia era o colecție artizanat pe care o ștergeam de praf și singurul lucru pe care îl credeam eu când eram mic referitor la ele, era acela că o să ajung croitor sau creator de modă pentru femei. Mare brânză, eram gay și chiar dacă cineva a realizat asta, (mă îndoiesc serios) nu a oripilat pe nimeni. Pur și simplu am crescut. Dar aici nu e vorba de mine. Eu sunt naratorul, întâmplător gay. Reproșul ăla mai mult sau mai puțin voalat a fost însoțit de povestea halucinantă a unei serii de măsuri represive de neimaginat.

Copilul a fost dus la psiholog care i-a repetat obsesiv că e băiat și trebuie să se comporte ca un băiat. Că băieții nu plâng și nu se joacă cu păpușile, că băieții se identifică cu Peter Pan nu cu Tinkerbell, că băieții se joacă cu băieții până se fac mari. (Aha și după aia fac sex tot cu băieții!)

Copilului i s-au cenzurat desenele animate (codat canale TV, aruncat dvd-uri), i-au fost confiscate jocurile PC suspecte, i s-a interzis accesul la net nesupravegheat iar jucăriile și plușurile vechi i-au fost înlocuite cu camioane și roboti. Substituție simplă. Ce vrei de la Moș Crăciun? Barbie în caleașcă cu trusou!? Ia de colea set Tranformers 2, că Moșu a văzut că ai puță de băiețel (motiv să îl surprindă acuzându-şi puța între picioare). L-au păzit și amenințat că Dumnezeu vede dacă faci pipi așezat cu fundul pe capac, i-au redecorat camera cât mai spartan și simultan a fost reatras de la cursul de dansuri și dat la karate, călărie și înot.

Au dat mita profesorului de religie să îl țină sub observație și l-au retras de la înot că acolo erau trupuri goale și atingeri umede, pardon interacțiuni fizice necontrolate. În mod constant i se verificau lucrurile din cameră și i se îndepărtau din preajmă rochiile, sutienele și sandalele maică-sii. Oricum aia începuse să se îmbrace și să se tundă ca o pulă de frică să nu-i trezească lui fi-su interesul vreun toc sau coc. Fractură logică. În locul lui eu aș fi fost curios dacă tata are pula mai mare ca a mea. Pun pariu că a observat că o are mica iar coaie n-are deloc.

Vă rog să mă credeți că dincolo de vria în care depăn această poveste, ea este adevărată iar  micile artificii sunt intenționat plasate să nu se recunoască careva în ea și să ia foc. Nu-mi este teamă de represalii împotriva mea ci de ce ar putea bietul copil să sufere ca efect secundar. Azi e adolescent în caz că a supraviețuit. Dacă ar îndura mizerii suplimentare din cauza acestui articol m-aș simți vinovat de moarte.

Ultima veste despre el a fost la câțiva ani după ce relațiile cu familia lui s-au răcit până la a nu mai exista. O cuscrenie de-a lor mi-a turnat plumb topit în inima vorbind despre familie și copilul „problemă” într-o manieră oribilă.

Gay-ul ăla? A zis ea cu scârbă. Poponar nenorocit, travestit. Și-a luat bătaie și pedepse cu carul. Ce crezi tu, după ce l-au controlat continuu ani de zile, la un moment dat i-au găsit sub pernă dimineața, un cap de păpușa?! A plâns ca la mort când au aruncat capul acela de păpușa la ghena și i-au dat foc.

În timp ce femeia povestea, am trăit în minte drama boțului de carne, disperarea și ardoarea cu care s-a agățat de ultima dovadă fizică a identității sexuale, la vârsta la care noțiunea nu exista în mintea sa. Știa doar că îi plac păpușile și rochiile. Mi-am închipuit obsesiile legate de păcat nemărturisit, coșmarurile în care repetat capul de păpușa îi era răpit ca pedeapsă divină. Știa că o să-l piardă. Adulții și Dumnezeu văd tot, te așteaptă doar să recunoști. Știa că într-o o zi o să fie prins. Nu știa ce urmează, acum știe – rememorarea momentului când capul de păpușa a fost pus pe rug. Iadul.

Copilul ăla fost ca un pui de găină care găsește o râmă și aleargă disperat în imposibilitate fizică de a o ascunde sau de a o consuma pe loc din cauza limitelor curții, gușii minuscule și a celorlalte ghemuri aurii fără nimic în cioc. Puiul de o zi, inocent, cu stomacul lui perfect gol trăiește drama lui a avea și a fi, printre alții care cred că vor ce ai tu fără sa le trebuiască, sau printre cei care nu vor sa ai pentru că ei nu au. Ghemul auriu de puf la o zi de existență, fără râma aia simte că nu e nimic. Atât are. Nu știe dacă este un canaf galben, un lanț de aminoacizi sau o caisă din compot. Simte că e pui, nu găină, nu cocoș. El doar există. Dacă ar fi găsit un șiret de pantof frații lui l-ar fi hăituit la fel, fără nici un câștig. E o parabolă proastă, știu.

Atunci ca să nu plâng am alungat lacrimile și m-am uitat la cer. Azi pot plânge că nu mă vede nimeni. Sunt bărbat și dacă nu mă vede nimeni se consideră că sunt tare sau că nu am glandele aferente.

I-au angajat alt psiholog, zicea ea cu dispreț. A, să vezi fază, vor să-i micșoreze chirurgical puța, că aia cică e de star porno. Fițe, eu i-o tăiam cu cuțitul și îl băgam la ospiciu la electroșocuri sau la mănăstire. Oricum nici o femeie n-o să aibă parte de el. Da, udat cu apă, șocuri, post, rugăciuni și bătaie, să-i iasă păpușile din cap!

Mă uitam la fața femeii care profera ororile și mi se făcea din ce în ce mai greață. Născuse trei băieți acum adulți, normali, sublinia ea cu mândrie. Zicea că îi iubește, dar ce ar fi făcut dacă unul dintre cei trei ar fi ascuns un cap de păpușa în loc de o mașinuță sub pernă, l-ar fi aruncat în primul șanț, l-ar fi înecat ca pe un pui de pisică nedorit? Ca vârstă femeia aia mi-ar fi putut fi mamă și bietului copil bunică. Slavă universului că nu m-am născut dintr-un uter îmbrăcat în ură. Te iubesc mamă, chiar dacă nu suficient de des ți-o spun!

La Gropeni

Când Biș povestește despre lucrurile din trecutul apropiat, ai senzația că s-au petrecut ieri, lângă tine. Asiști la un fel de spectacol în care actorii îți devin apropiați chiar dacă nu i-ai văzut în viața ta, indiferent de cât de puțin îți sunt descriși. La experiența asta participă toate simțurile, mai puțin mirosul.

Despre Florans se pot povesti foarte multe fără a exagera nimic și fără a epuiza subiectul pentru că există în permanență un stoc din care poți extrage întâmplări interesate. Una dintre ele este însa destul de definitorie pentru modul în care se desfășoară viața „Ruptei”. Așa îi spune Biș când este supărat pe “ea”.

Florans are un iubit permanent, unul la care revine indiferent de ce puli suge sau își înfige în cur. Adi este a doua constantă în viața lui Florin (așa apare Florans în CI) în afară de bere, dar dacă socotim și vânătoarea de pulă, este de fapt a treia. Vânătoarea asta a purtat-o pe Florans de la faleza Brăilei la Munchen și retur, cu escale la Gropeni.

La Gropeni locuiește unul dintre tipii pe care Florans i-a sponsorizat constant în scopul de a suge și ea o bucată de pulă neaoș românească. Tipul este căsătorit, are copii și o nevastă care știe că soțul ei scapă piciorul și în bătătura poponeților. Indiferent dacă femeia acceptă asta pentru că-i deschisă la minte sau din interes, pare că nu exista animozitate între cei doi soți pe acest motiv. Și uite așa cu o femeie înțelegătoare și un amant generos, și-a pus taximetristul nostru parchet în casa, și-a săpat fântână, și-a tras gaze și a găzduit petreceri pe care nu și le permitea din banii lui.

În ajunul ultimei lui aniversari, Florans intrată în criză de pulă a început să se agite până la nivelul în care l-a exasperat pe Biș. Anunțat cu câteva zile înainte că e party la Gropeni, Biș și-a închipuit că o sa fie ceva clasic. A cumpărat un mic cadou și a stat liniștit așteptând evenimentul.

În ziua Z, trezit cu Adi și Florans la usă, Biș a urcat la volan și a luat drumul Gropeniului, nume premonitoriu și generic pentru calitatea asfaltului. Ajunși pe la centura Brăilei au primit telefonic vestea că trebuie sa facă ceva cumpărături pentru petrecere.

După ce au încărcat portbagajul cu băutură, carne și mici, Biș a realizat că ceva nu-i chiar în regulă cu aniversarea asta. Cumpărăturile achitate cu cardul lui, că Florance uitase portofelul pe pat, l-au cam deranjat. Apoi presimțirea i s-a confirmat imediat ce a ajuns în bătătura sărbătoritului unde nu era nimic. Adică nu exista nimic care să de de înțeles că omul s-a pregătit să primească musafiri. Culmea, sărbătoritul părea iritat de viztă și ușor nemulțumit de cantitatea și calitatea cadourilor. A pus mâinile cruciș în piept și a zis că nu are chef de suflat în mici taman de ziua lui.

Pentru că nevasta taximetristului nu se zărea nicăieri, iar petrecerea fără mâncare, e ca butoniera fără floare, Biș s-a pus pe aprins grătare, modelat mici, aranjat mese și spălat pahare.

Și ce să vezi, de la câteva beri încolo lucrurile au început sa se aranjeze. Din senin au apărut petrecăreții în persoana cumnaților, fraților, verilor și nevestei. Ba chiar ca prin minune au apărut și doi țigani cu o orgă și un acordeon care au început sa spargă timpanele audienței cu manele.

De voie de nevoie, ca să suporte atacul fonic, Biș a luat câteva berici la bord care l-au transformat în fan Guță și admirator al petrecerilor cu lăutari. Nu a supt multe, doar cate știe că duce, ca unul care a șofat prin țări străine și nu se teme de poliție mai mult decât e cazul. După berile alea însă maneaua a început să-i placă.

Și cum naiba să nu-ți placă orice melodie, când acordeonistul poartă pantaloni de trening alb și nimic altceva pe dedesubt? Cum să nu oftezi pe ritm de manele când vezi cum l-a făcut mămicuța lui cu ditamai puletele care în stare flască arăta ca un dovlecel bine crescut?

Florans care a văzut prima umflătura acordeonistului, la căpiat pe Biș cu exclamații:

– Fă, asta n-are chiloți pe el, tu vezi?! Mm, ce pulă are fă soro!

Cum Florans era postată la masă cu fața exact la nivelul de maxim interes, îi dansau ochii în cap pe ritmul în care-i zvâcnea jucărica virtuosului acordeonist. Adevărul este că în afara de dotarea minunată, lăutarul era bine clădit și arătos ca un ginerică în seara nunții.

Cumnatul sărbătoritului era și el un macho cu fata unui înger dar cu mintea și atitudinea unei cloști, completate cu un tupeul unui pește. Cumnățelul știa cum decurg treburile cu mulsul bulangiilor de bani, că a început să se dea pe lângă ei. Dacă de la Biș n-a reușit sa smulgă decât un zâmbet și un “ține-ți mâinile acasă”, de la Florans, omul a fumat doua pachete de țigări și a confiscat o pereche de ochelari de soare Police, pe care și i-a însușit cu cel mai firesc gest posibil: Ăștia sunt ochelarii mei, nu-i așa?!

Adi deja beat crăci, nu vedea nimic din ce făcea Florans, mai ales că era absorbit de disputa pe teme fotbalistice purtată cu sărbătoritul.

Și dă-i cu berică, dă-i cu mititei, dă-i cu limba pe buze, Florans s-a dezinhibat complet, încurajând lăutarul sa treacă la dedicații de mare finețe:

– Și de la Florin pentru prietenul lui cel mai bun Adi, „Hai nu da mamă cu biciu în mine”!

– Și de la Americanu’ pentru Florin, cu dedicație: „Cica laca, cica ciea”!

Americanu‘, adică Biș a cotizat de atâtea ori la lăutar că i-a chelit portofelulși a început să-i piară cheful. Ba parcă nici dovlecelul țiganului nu mai era chiar așa de mare um părea inițial.

În momentul când gazda a anunțat ca s-a terminat mâncarea și băutura, s-a lăsat o tăcere atât de apăsătoare că puteai auzi cum îți crește părul pe picioare. Toată lumea se uita către eroii noștri ca românul la accident: să facă cineva ceva!

Simțind lasere plimbandui-se pe portofel, Biș a început să caște și să se lamenteze că este obosit, că ar fi timpul să meargă acasă, că a doua zi ar avea treaba dimineața devreme.

Sărbătoritul a insistat, că nu se poate să plece, că e devreme, că e păcat să spargă cheful și că mai bine oaspeții ar mai dea o tură pe la non-stop să facă plinul cu crăpelnița și trăscău.

Pentru că se terminaseră banii cu adevărat, au reușit relativ să se băloșească în pupături cu toată lumea, să-și ia rămas bun și să se încarce în Dacia lui Adi. Pe drumul spre casă, făcând calculul banilor sparți pe chef, toți trei s-au jurat că nu mai calcă la Gropeni. Doar „americanu” a reușit să se țină de cuvânt.

O perioadă scurtă de timp, vânătoarea de pulă i-a mers Ruptei de minune. Adi era plecat la facultate și afacerea îi mergea din plin. Dăduse cam patru telefoane și un parfum, ceea ce înseamna cinci amanți. Apoi mai erau zece note de plata la restaurant, zeci de taxiuri plătite pentru pulile migratoare, total câteva sute bune de lei cheltuiți pe bărbați. Dar au trecut și astea. Cum a observat că telefonul sună mai rar, cum a început Florans să caute alternative. Simțind că se apropie o eclipsă totală de pulă, a pus întâi mâna pe agenda telefonică, lăsând-o pe aia cu coperți de vinilin, pentru situațiile de L.A.P adevărat.

Și ce și-a zis, ia să vedem ce mai e pe la Gropeni!? Problema este că până să aranjeze ea ploile, a venit vinerea cu Adi cu tot, așa că în momentul în care a primit invitație la Gropeni, a trebuit să-l ia și pe el. Planul ei inițial prevedea un Adi lipsă/îmbătat și o Florans înfiptă în cardan de taximetrist. Problema era că nu aveau șofer și degeaba a încercat să-l corupă pe Biș. Ăstuia însă i se acrise de frământat mici și noroaie la țară și nu mai avea chef de ascultat manele plătite la bucată.

Asta fiind situația, Florans a agățat-o în zbor pe Iulica, mare amatoare de distracții moca, de meserie vânzătoare de plăcinte și secrete la colt de strada. După tipic, la scurt timp după ce au anunțat că au pornit la drum, pac un apel telefonic de la Gropeni:

Luați ceva de mâncare și de băutură, că noi nu avem mai nimic”. Procedura standard fiind arhicunoscută, „fetele” au vizitat Billa, benzinăria și apoi zdranga-tronca-au pivotul, noi la țară frigem porcul.

Și au ajuns la Gropeni, țara lăutarilor și a dovleceilor pereni, unde dă-i repetir de chef cu băutură, manele și cu Florans dându-se fățiș la orice purtător de pulă. Numai că ceva era altfel de data asta.

Adi era treaz nemâncat și foarte ofuscat. Pe măsură ce situația se deteriora își schimba si el culoarea mai spre negru. Făcuse căzi de spume văzându-și „iubita” salivând după pulele țăranilor. Omul avea toate motivele și nici măcar consolarea unei beri, fiind șoferul. Dar din această cauză, nu i se poate reproșa că ceea ce s-a petrecut mai târziu ar fi fost efectul alcoolului. In fine a venit și momentul când Florans a trecut limita.

Gata, plecarea, a zis Adi! Ieșit din pepeni, a încărcat forțat “fetele” în mașină și a decolat în trombă. Răpită de la petrecere, plină de bere dar în sevraj de pulă, Florans a început să-și dea ochii peste cap ca melcul pe motocicletă, să gesticuleze și să trântească obiecte prin mașină. Că de ce au plecat, că ea se simțea așa bine. Că e o nefericită, neîmplinită și el nu o înțelege, că au, că miau… Degeaba a încercat Iulica să aplaneze situația. Nici nu e de mirare că nu a reușit, biata “fată” având cap doar să nu-i plouă în gât. Biș bănuia chiar că Iulica avea capul plin de tărâțe iar puținul spațiul rămas prin mijloc găzduia un creier cât o nucă. Oricum, meritoriu este că a încercat.

Florans însă nu se potolea. După ce a reușit să arunce pe geam scrumiera, pachetul de țigări, bricheta și câteva hârtii lipsite de importanță, a pus capac rupând o chitanță de la facultatea lui Adi.

Atât i-a trebuit ăluia. După o frână bruscă , un ocol prin fața Daciei, Adi a smuls portiera din dreapta și a început să-i umfle moaca parașutei. Iulica nu s-a sesizat cât de groasă e treaba, până nu a început Florans să urle:

– Ajutor, săriți că mă omoară… sări lume!

Atunci s-a precipitat afară dar după câțiva pași a început să șovăie, încercând timid, de la distanța, să oprească scuturatul zdrenței:

– Mei Adi! Las-o mei Adii, că o omori, las-o mă că-i beată!

Total neimpresionat de lobby, Adi îi cărăbănea pumni în meclă lui Florans, punctând din când în când:

– Na fă, na fă curvo, ține, să vezi cine-i bărbatul aici!

– Aoleu, săriți, ajutor!

– Nu mai da Adii, că o omori!

– Na fă panaramo, să te saturi de pulă de țăran, să văd ce țăran te ajută acum!

Bineînțeles că țăranii erau toți călare pe garduri, privind prin și peste porți minunata scenă de violențăbulangi-conjugală. Și la fel de ușor de înțeles a fost, că nu au avut de gând să strice frumusețe de spectacol gratis intervenind. Așa că Florans a fost bătută mar, după cum și merita o poamă ordinară. Există bănuieli că i-a și plăcut. Nu știm cât.

Doi nebuni, Biş şi Biju

Dacă priveşti lucrurile de la distanţă vezi că Biju gândeşte. Destul de puţin şi numai atunci când este obligat, dar o face. Acum Biju se gândeşte mult la Biş.

Pentru el Biş este un fel de cutie cu surprize. Din fericire pentru curioşi, cele mai multe surprize sunt frumoase şi plăcute. Cele puţine sunt să zicem uimitor de ciudate, iar cele foarte puţine apar neplăcut de şocante. Pentru Biju treburile sunt simple. Biş este singurul zmeu roşu pe o plajă gri, este suporterul stelist rătăcit în galeria lui Dinamo. Este un paratrăznet prost împământat, un electrod pe jumătate consumat, un promotor al violenţei fizice şi verbale.

Cu postura şi figura lui de luptător, Biş sperie muierile şi face bărbaţii să-şi flexeze muşchii. Francheţea lui este adesea considerată provocare pentru că observaţiile emise de el sunt capabile să te îndoaie de şale mai rapid decât un pumn în plexul solar. Depinde de tine dacă mai întâi îl urăşti sau îl iubeşti pentru acest lucru.

Privit din polul luminat, Biş este rezultatul futaiului reuşit dintre Hercule, cubul Rubik şi iepuraşul de Paşti. Pe ultimul s-ar cuveni să-l înlocuim cu Moş Crăciun, dacă asta nu s-ar considera un apropou la vârstă.

La polul întunecat, Biş este curva, şulfa bătrână, ticălosul pervers, micinosul libidinos. Despre partea întunecată a lui Biş domnul Biju are aceeaşi dilemă ca în cazul radiaţiilor gama. Adică ştie teoretic că radiaţiile pot ucide dar din pricina că nu le vede se cam îndoieşte că ar fi reale.

Ca orice om, Biş minte. Raportat la alţii Biju crede că el minte rar, cel mai adesea omiţând ceea ce nu-i convine să spună. Pentru toata lumea pare ca are 45 de ani şi nu face nimic să le strice impresia. Are pielea fina, fără riduri evidente, umerii laţi, fese ferme şi pectorali masivi care-i scuză burta.

O vreme Biju a crezut că ascunderea vârstei este o chestie feminină. Întâmplător a băut câteva beri în compania vecinilor săi de boc, ca o compensaţie oferita acestora pentru lipsa tatălui, adevăratul lor partener de “sticlism”

Lui Biju nu-i păsa de vârsta lor reala, pentru ca el îi percepea oricum ca fiind pensionari. Ciorovăiala lor încrâncenată şi repetarea obsesivă a întrebării “câţi ani aveai şi ce făceai în timpul cutremurului din ”77” l-a amuzat teribil. În drum spre bar, le-a aruncat peste umăr:

– Până se hotărăsc doamnele să declare vârsta la care au avut prima erecţie mă duc să mai comand un rând!

Biju are peste 35 de ani, fizic de şahist şi ochii de un albastru intens, culoare pe care el o detestă. Se pare că are un defect la ochi pentru că tinde să vadă oamenii frumoşi, nobili şi în esenţa lor buni. Nu, Biju nu suferă de sindromul Dawn şi nici de idioţenie; pur şi şimplu a avut noroc! Nu l-a ranit nimeni, nu a avut până acum duşmani înverşunaţi, iar singurul monstru pe care-l ştie îi zâmbeşte heruvimic când se spală dimineaţa pe dinţi din oglinda băii.

Biju nu se gândeşte la bani până nu le simte lipsa. Iar asta se întâmplă suficient de rar ca Biju să uite. Şi cum este un împrăştiat şi un ameţit sadea, uitarea treburilor neplăcute este un mod de viaţă pentru el.

Biju minte şi el, dar nu ca orice om. Are strania capacitate de a reuşi uneori să se mintă chiar şi pe el. Biju crede o bună parte din ceea ce minte. Biju este dupa părerea Oanei, tipul psihologic bipolar. De la exaltarea în care pare că împrăştie lumină prin fiecare por şi se aude din el muzică Budha bar, îl vezi deodată prabuşindu-se în depresie, întuneric, putregai şi suspine a la Sopor aeternum. Dacă te atingi de el în oricare din cele doua extreme, este foarte posibil să te molipseşti, să suferi, sa-l iubeşti şi apoi să-l urăşti.

Biju este factor perturbator pentru oboseala de viaţă a lui Biş, leac pentru dezămăgiri, pentru resemnare, pentru lasă-mă că eşti prea tânăr!

Biş este tăruşul de care leagă Biju bidivii şi baloanele pline de vise şi promişiuni. Este sacul lui de box, limanul de furtună şi destinatarul versurilor pe care poate altfel le-ar dedica cine ştie cărei banale femei ce l-ar umple de noi plozi şi credite. Treabă uşoară pentru că lui Biju îi place să fută. Biju fute bani, timp, femei şi bărbaţi. Biju fute minţi! Biju fute chiar şi când se lasă futut. Şi pentru că nu pune întotdeauna prezervativ, banii, timpul, pizdele, cururile şi mintile futute de el fac aleatoriu şi distrofic diverşi pui.

Biju este bomboana de menta pe care Biş o găseşte când iute, când dulce, când prea tare, când enervant de lipicioasa, dar pe care n-ar lepăda-o decât cu ultima suflare, numai şi numai dacă n-ar mai avea chef să o sugă.

Întreaga lui experienţă de viata îi spune să fuga de nebun, dar nu vrea pentru că nici lui nu-i sunt chiar toţi boii acasă. Nebunul iubeşte un alt nebun. Biş a fost prea multă vreme vacă iar acum se complace în ipostaza de viţel cu perspective de taur chiar cu riscul de a deveni bou. Biş a fost prea multa vreme muls şi de asta în loc de lapte i-a mai rămas ceva fiere pe fundul unui borcan altădată plin de dulceaţă. Când ultimile picături de bunăvoinţă se consumă, omul devine bizon.

Violenţa izbucneşte din Biş cel mai des la volan. Este ca şi cum ai viziona un film cu vârcolaci. Te dedublezi ţi te uiţi la Biju ca la un alter ego. Te urci alături de Biş în maşină pe seară. Motorul porneşte molcom şi deodată răsare luna plină a cărei lumină te teleportează în Need For Speed partea X. Transformarea lui Biş din Bottom Bonom în Speed Demon te prinde nepregătit. Te aştepţi ca bule cu text să-ţi apară din gură ca în benzile desenate.

-Aoleu mamică, ce pula mea caut io aici?! De ce prepuţa mea m-am urcat cu ăsta în maşina?! A, pentru că acest Hulk e iubitul meu când nu e verde şi nu suflă greu, dar acum ce mă fac?

Te uiţi la şoferul iadului şi îţi aduci aminte că-i plin de tije, şuruburi şi plăcuţe din titan; că are ciolanele recuperate din fiarele a două accidente consecutive de maşină. Te întinzi după centura de siguranta. Fatală greseală. Crimă de less majestate pentru regele şoselei să-i arăţi ca nu te simţi în siguranţă alături de el. Încerci timid să-i aduci aminte de ce se cheama scaunul pe care şezi “locul mortului”, dar el trage ochelarii de soare pe nas (afară plouă bacovian) şi bagă în a 6-a (maşina are doar 5 viteze, dar cine mai numără când la cur ai brumă?) la nici 200 de metri de destinaţie. Uiţi că eşti ateu şi dai mărunt din buze:

– Oh Doamne, dacă scap viu şi de data asta, îl conving să vîndă Fordul şi să ia ceva mai leneş. Oare există o marcă doar un pic mai bună ca Trabantul, în care să nu mă simt cascador debutant când conduce el?!

Şi dacă dă de alt vitezoman, atunci să te ţii. Când găseşte alt pretendent la Tron, Biş devine stacojiu, bagă nişte înjurături de ţi se zbate ochiul, dar tu îţi muşti limba şi taci. Scapi câteva picături în chiloţi când îl auzi afirmând nonşalant: nici mort nu te las băh, nici mort…ha, ha, ha! Brusc îl găseşti pe Becali sexy şi pe Vadim tolerant. Gura lui plina de dinţi, se rasfrânge într-un larg zâmbet porţelanat:

– Ce-i Bijou, ţie teamă că beleşti pula?! Lasă puţă că nu mori, nu cu mine, nu astăzi! Azi îl speriem pe dracu. Ah, în morţii mă-tii de bucureştean, să vezi ce te face eu! La dinţi te fac, băi! Mha ha ha!

Ţie ţi se face greaţă, el îşi aduce aminte că are pe undeva un emetiral (made in France desigur). Deschizi torpedoul – plin de prezervative, tragi de oglindă – plină de prezervative; în cutia de plastic dintre banchete – prezervative şi o hartă. O fi harta după care ar trebui să conducă Biş ca să consume toate prezervativele alea?! La al treilea tur de parcare garnisit cu urme de frâne şi carmangerii băgate în născătoarea ocupanţilor pasionaţi de shoping, găsirea unui loc devine o victorie colosală împotriva conjuraţiei imbecililor.

Roţile se opresc şi te dai jos. Picioarele tremură mai tare decât mâinile, dar nu le poţi băga în buzunare. De data asta ai scapat teafăr. Te uiţi la el fericit, adică viu. Biş se uită la tine ca motanul după ce a smântânit oala.

– Lasă Bijucule, că la întoarcere trecem pe la Florans să luăm două butelii defecte şi iţi iau o îngheţată. Da’ ce ai pulică de eşti aşa palid?!

Fi-tu e gay, al meu aspirator de femei

Un tată îşi bănuia fiul că ar fi poponar. Puştiul lipsea seară de seară iar în weekend aproape că nu mai dădea pe acasă. Piercingurile, ţoalele colorate, frizura sculată şi faptul că fiul său nu-i mai cerea bani, au pus omul pe gânduri.

Căutând prin buzunarele fiului a găsit prezervative roz, pliante mov, pliculeţe cu gel. După ce a mai descoperit şi colecţia de CD-uri intitulate: best of gay music, gay top chart, gay party, LGBT top10, omul s-a hotărât. În aceiaş seară a aşteptat să plece băiatul de acasă şi a sărit într-un taxi să-l urmărească.

După două ocoluri pe la un magazin de muzică şi Mc Donalds, pâna la urmă fi-su a intrat într-un club gay. După cum l-au pupat „fetele” care fumau afară, părea de-al casei.

Taximetristul când vede unde l-a adus clientul începe să înjure mărunt cu voce joasă:

– Fir-ar mama voastră de bulangii care vă urmariţi între voi prin oraş cu taxiurile. Măcar de umblai după unul de vârsta ta, că te văd cu alb la tâmple.

– Stai mă nene că ăla e fi-miu; e baiat bun, descurcăreţ dar ca orice tată îmi fac griji…

– Ce băiat bun buiei, fi-tu e gay, al meu aspirator de femei!  Sămânţa bună nene. Nu-mi fac probleme. Are colecţie de chiloţi şi sutiene de la alea care i-au trecut prin pat. Rupe rochiile de pe ele de potent ce e. Hai, plăteşte cursa şi dă-te jos la poponărie.

– Aide domle să nu exagerăm, să nu ne pripim că plătesc tot. Mai aşteptăm puţin poate iese afară la o ţigară.

– Nu aştept dom’le nimic în faţa lupanarului, să mă vadă lumea om serios că transport bulangii.

Dacă vede omul nostru că taximetristul îi tot trage cu plecatul, bagă mâna la portofel şi îi spune:

– Vrei să câstigi rapid 200 de lei în afară de cursă?

Taximetristul sare la bani ca pitbulul la salam:

– Da sigur bosule, ce trebuie sa fac?!

– Nene e simplu. Intri înauntru, îmi scoţi afară băiatul şi îl bagi în masină ca să-l duc acasa. Acolo mă lămuresc eu cu el.

Taximetristul coboară hotărât şi intră în club. Câteva minute mai tîrziu, scoate o femeie de păr şi o aruncă peste ăsta în maşină:

– Ia, ţine-o bine. Vezi să nu fugă!

Tipul se uita la aia din coc până în tocuri şi-i spune taximetristului:

– Ce faci domnule? Asta nu-i fi-meu, că l-aş recunoşte chiar şi travestit!

– Asta e fi-meo dom’le! L-am recunoscut după rochia mă-sii.

– Păi şi al meu?

– N-am putut dom’le să-l scot, că iese cu scandal dacă răpeşti DJ-ul, chiar şi dintr-un bar gay.