Habar n-am cum e la tine, dar la mine n-au continuitate in timp. E ca si cum as revedea fotografii vechi, e adevarat extrem de afective, despre care pot spune povesti fara a le putea integra insa in timp. 🙂
Eu nu am inteles nimica. Nici care e poanta din poze, nici din comentarii. E vorba de campania aia anti violenta domestica ? Adica ce are violenta domestica cu seductia sau cu castrarea propriu-zisa ? Cine e castrat e mai violent ? Eu credeam ca aia care au testosteron mai mult sunt mai violenti, sau mai ales un cromozom extra Y, de ex aia cu sindrom XYY, aia sunt criminali de-a dreptul din cate am citit. Adica zau, sincer,eu nu cred ca tembelii aia din Boko Haram sau din IS sunt asa violenti pt ca or fi cumva castrati sau din cauza ca se simt saraci si exploatati la serviciu. Zau aia sunt nebuni la cap total. Plus maj violentei domestice din Romania e din cauza alcoolismului, adica nu cred ca e din cauza ca or fi unii castrati, desi desigur cine dezvolta ciroza hepatica alcoolica poate dezvolta si hperestrogenism la un moment dat, numai ca aia ajunsi deja la faza aia sunt asa mereu la un pas de encefalopatie sau chiar deces prin rupturi de varice esofagiene si inecat in prorpiul sange, plus multi sunt deja pe cale de a dezvolta dementa din aia de tip alcoolic care e mai apatica amestecata asa uneori cu momente de confabulatii sau de scris poezii, ca personalitate si comportament asa mai degraba gen poetul Nichita Stanescu catre sfarsit,, adica nu par a mai fi de genul ala care ar mai avea capacitatea sa planifice nici macar sa se tina pe picioare pe ei insisi asa de bine, daramite sa se mai se angajeze in violenta domestica. (Ma rog, am exagerat, dar doream sa promovez eu un mesaj de sanatate publica anti-alcoolica asa mai dramatic, ca din seria de poze de mai sus nu se intelege asa de bine daca despre asta era vorba sau despre ce naiba altceva.)
Zau, si la urma urmei, unde ati vazut voi atata violenta domestica la oras in Romania, plus printre intelectuali ? La teatru, la Cui i-e frica de Virginia Woolf ? Ala era caz particular pt intelectualii de la universitati americane din mediul rural, ala e alt mediu cultural, nu e ca la Universitate la Bucuresti, nici macar Universitatea de la vremea mineriadelor, ca pana si aia era un alt fel de violenta.
Sau nu era vorba de violenta si era vorba de amor neimpartasit asa ca in Adela de dl G Ibraileanu ? Zau, am stat sa revzuiesc in minte toata literatura pt Bac si nu am gasit ceva cat de cat asemanator.
Era ceva comic ? Ceva impotriva a sexual harrassment ? Daca nu imi explica cineva, sunt in stare sa divaghez asa prin toata istoria literaturii si cinematografiei universale !
E doar o înșiruire de poze cu mâțe Rudolf. Nu sunt eu atât de complex să mă gândesc la campanii pro-mâțe și anti-motani. Ori invers?!
Poze cu text. Râzi acum, le uiți, peste cateva minute. Ce pisicii mei mai vrei?
Renule, n-ai cum sa intelegi daca n-ai fost acolo. 🙂 Alcoolismul e o modalitate de aparare pervertita, una buna candva. D’aia pe mine ma bate gandul sa-l intorc invers si sa-i dau de lucru. Cinematografia e varza si ea de la un CD de arhiva cu un film anxiogen trimis gresit. Gay-ul vera se apara de tatal sau al carui model tainic il continua fara a se putea confrunta cu propria-si trauma reala. Presupusul amor isi apara paranoiac propria psihopatie, iar in spatele violentei care transforma victima in agresor, e unul extrem de vulnerabil ce se cere aparat chiar si de violenta victimei. Si totus se invarte sub egida: unde-s multi, puterea creste… Cat despre cioburile mele, inca mai caut nefericitul posesor nu doar sa inteleg cum au ajuns la mine… ca asta cam banuiesc eu, dar si pentru a le putea integra acolo unde le e locul.
Pai tocmai pt ca nu am fost acolo incercam sa gasesc macar un model literar sau cinematografic, chiar si schematic, pt a-mi putea da seama. Vrei sa zici ca literatura si cinematografia dedicata traumelor si victimologiei nu a fost inca pe deplin dezvoltata ? Adica inca raman chestii de calitate de scris si prezentat despre asta ? Si inca nu exista un model schematic ideal care sa se potriveasca asa mai din prima ? Pai exista mai multe, din cate am observat eu, plus tema PTSD nu e de loc neglijata, chiar daca inca nu exista un tratament ff clar eficace asa la nivel de protocol, totusi se chinuie o intreaga industrie sa cerceteze asta, nu numai re civili, dar si pt militari. Activitatearespectiva de a acorda atentie acestui subiect e chiar intensa si exista zi de zi stiri despre noutati re mai ales
imbunatatirea standardelor utilizate, la un nivel chiar admirabil de larg interes dupa parerea mea. Ma rog, asta re cazuri concrete reale, nu asa de mult poate reflectate in literatura de fictiune sau cinematografie, insa acestea di n urma contribuie protector de fapt
prin ignorarea subiectului si non-accentuarea
lui prea exagerata, desi desigur trebuie
continuata prezentarea intermitenta a
subiectului pt ca oamenii care nu traiesc in
conditii ff traumatice, ca de ex majoritatea
europeenilor de fapt, si nu numai ei, sa fie
atenti sa finanteze in continuare in mod adecvat si optim si eficient diverse programe utile, nu asa doar sa azvarle bani aiurea sau sa-i lase pe mana unora care sa-i aloce in mod ineficient sau corupt. Deci da, atentia publicului larg (si in general ignorant, asa ca mine) trebuie mentinuta, insa zau, din seria
de poze de mai sus nu se intelegea mesajul. E inteligibil doar contextual restrans. Si asta il face ineficient re a fi optim pt efort sporit de sprijin din partea publicului larg. Chiar daca e posibil util ca sprijin asa de cerc restrans intre diversi direct implicati, gen grup de
suport. Daca e asa am inteles, dar atunci ce rost are postarea pe un blog de audienta larga si nu la nivel de grup mai restrans de Facebook ? Adica nu e o critica, e de fapt una din intrebarile conceptuale re blog pe care mi le-am pus si eu.
Mereu uit de context inalt si cntext scazut ! Zau, am citit asta de nu stiu cate ori re comunicare si mai ales intelegerea umorului intre diverse culturi cu limbaje diferite, dar uit mereu, pt ca pt mine e o teorie despre care am citit ca adult, pt ca in practica eu nu gandesc de mult in lb romana decat la un nivel de vocabular superficial, si lb romana e lb de context inalt, spre deosebire de lb engleza sau germana. Cred ca si lb franceza e de context destul de inalt, numai ca la mine lb franceza e tinuta asa oarecum compartimentalizat separat pt cazuri ff speciale pt ca nu am gandit in ea de ff mult timp, insa cand o regasesc uneori in timpul liber, rar, sunt de obicei incantat plus anxios, redevin asa copil de 6-8 ani. E ceva legat de cum eram eu la varsta aia, cand am inceput sa relationez din ce in ce mai mult cu diversi care mereu plecau, sau eu
plecam si ei ramaneau, e ceva asa
fragil si efemer, ca un fulg de nea pt
mine, cand gandesc in lb franceza, dar
e si sclipicios si unic si frumos, e exact
ca un fulg de zapada care-mi poate cadea ori pe nas, ori pe obraz, ori drept in cap, chiar daca vreau sa-l prind pe limba, chiar daca stau cu limba scoasa dupa el si ma invart de colo colo pana cad jos ametit ! Lb engleza e altfel.
Oricum, ma simt recunoascator ca am avut ocazia sa reflectez astfel datorita acestui articol, plus al comentariului Mihaelei, chiar daca a fost o reflectie personala total off topic plus extrem egoista !
Nu ai fost off topic, ai deschis un nou front de gândire și polemică acolo unde eu nu am văzut decat gheruțe, urechi păroase si cozi ridicate! 😛
Mihaela?
Bre renule, eu pana acum teorie am citit cacalau, filme am vazut prea multe, dar practica victimala, de cuplu si altele nu prea am vazut prin Ro care sa dea rezultate… posibil si fiindca e la moda generalizarea, schematizarea si statistica. Aaaa ca victima e dusa la psihiatrie si indopata cu buline ca orice schizofren sau depresiv atipic… asta cunosc, nu e nevoie sa imi bati apa in piua. Dar rezultate pozitive… canci. Sa nu mai vorbim de starile reactive de stres posttraumatic ca acolo e jale mare. De ce vorbim aici si nu pe FB? Nu ma intreba pe mine, intreaba-te pe tine care ceri explicatii aici. Cat despre limbile tale in care comunici, mi se mai intampla si mie uneori sa ma trezesc comunicand in limbi necunoscute din cate un cosmar, dar macar eu stiu ca a fost doar un vis si nu fac o bravada din asta. Calaretule, care e treaba mai exacta cu berea ca eu nu ma simt datoare cu nimic in situatia data… ba dimpotriva… 🙂
P.S. Ti-as indica eu niste filme pe care sa le vezi, dar iar ma tem ca ai sa le intelegi mai degraba in franco-engleza decat in romana. :))
Tributul in bere e pentru barbati. Tu n-ai treaba cu asta, esti pisica.
Nu-mi pare rau ca zic asta fara politete, dar mintea ta nu tine loc de simtire, nici intelegerea de empatie. Tinzi sa judeci, mai des decat analizezi si sa provoci mai des decat esti pregatita sa primesti replici. Te-ai abrutizat in actul medical. Nu e cale de intoarcere pentru tine, atat timp cat vezi cazuri nu oameni.
Nu eu sunt cea care a facut glume si s-a amuzat rautacios sfarsind prin a face pe victima, asa ca nici nu ma simt atinsa de reprosurile tale nefondate. Berea nu ti-o dam oricum fiindca nu vad de ce as da bere unuia care imi rastalmaceste vorbele. Cat despre abrutizarea mea in actul medical… e posibil sa imi fi dezvoltat in timp mecanisme de aparare care sa ma tina mai departe de suferinta si mai in priza fata de actul medical care oricat de dezapreciat ar fi, inca mai salveaa vieti si asta ma face nu doar sensibila la suferinta ci si responsabila. Oricum nu stiu daca actul medical m-a invatat ca suferinta face parte din viata, dar macar in comparatie cu altii stiu ca suferinta nu e intotdeauna cel mai rau lucru care ti se poate intampla. Si ca sa n-o mai lungim, eu sunt pregatita pentru securitate nationala, asa ca nu te astepta sa fiu prea dragalasa cu provocarile, nici sa-mi anihilez mecanismele de aparare ca n-am s-o fac, ba chiar ma bucur ca sunt asa cum sunt. 🙂
Sau pierderea de sine, a sensului de a trai, a demnitatii umane… sunt multe in fata carora moartea pare uneori o izbavire… Apropos, ironia nu te scuza iar, ca mecanism de aparare, e destul de riscanta fiindca sunt si din cei care nu ajung la ea. E mai simplu sa te rezumi la concretul imediat, daca vrei sa te faci inteles. Altfel… poate ramane doar o forma de observatie in complicitate cu tine.
Nu ceream scuze, nici sfaturi. Asta e groapa mea cu nisip, cui nu-i place sa se joace cu mine, poate sa-si ia lopatica acasa.
PS: Nu-mi spune ca la tine ironia nu ajunge, sigur stii sa minti mai fin.
pederanger 
Mda… cam asta e diferenta intre o curva si un prieten. Da’ vorba aia: Zoe fii barbata! 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt!
Tu stii ce…
:))
ApreciazăApreciază
Da-te-n pusca mea ca eu nu m-am dus sa spun la nime’! 🙂 Cat despre ce stiu eu, nu te baza pe asta ca eu inca mai lipesc cioburi…
ApreciazăApreciază
Aha, deci dupa tine, sunt tandari!
ApreciazăApreciază
Habar n-am cum e la tine, dar la mine n-au continuitate in timp. E ca si cum as revedea fotografii vechi, e adevarat extrem de afective, despre care pot spune povesti fara a le putea integra insa in timp. 🙂
ApreciazăApreciază
Sper ca vorbesti despre imaginea mea si nu despre tine…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stii vorba aia: „speri mata, dar speri degeaba…” 🙂
ApreciazăApreciază
clar, barbatii raman niste neintelesi :))
ApreciazăApreciază
Ori nește porci? 😛
ApreciazăApreciază
Eu nu am inteles nimica. Nici care e poanta din poze, nici din comentarii. E vorba de campania aia anti violenta domestica ? Adica ce are violenta domestica cu seductia sau cu castrarea propriu-zisa ? Cine e castrat e mai violent ? Eu credeam ca aia care au testosteron mai mult sunt mai violenti, sau mai ales un cromozom extra Y, de ex aia cu sindrom XYY, aia sunt criminali de-a dreptul din cate am citit. Adica zau, sincer,eu nu cred ca tembelii aia din Boko Haram sau din IS sunt asa violenti pt ca or fi cumva castrati sau din cauza ca se simt saraci si exploatati la serviciu. Zau aia sunt nebuni la cap total. Plus maj violentei domestice din Romania e din cauza alcoolismului, adica nu cred ca e din cauza ca or fi unii castrati, desi desigur cine dezvolta ciroza hepatica alcoolica poate dezvolta si hperestrogenism la un moment dat, numai ca aia ajunsi deja la faza aia sunt asa mereu la un pas de encefalopatie sau chiar deces prin rupturi de varice esofagiene si inecat in prorpiul sange, plus multi sunt deja pe cale de a dezvolta dementa din aia de tip alcoolic care e mai apatica amestecata asa uneori cu momente de confabulatii sau de scris poezii, ca personalitate si comportament asa mai degraba gen poetul Nichita Stanescu catre sfarsit,, adica nu par a mai fi de genul ala care ar mai avea capacitatea sa planifice nici macar sa se tina pe picioare pe ei insisi asa de bine, daramite sa se mai se angajeze in violenta domestica. (Ma rog, am exagerat, dar doream sa promovez eu un mesaj de sanatate publica anti-alcoolica asa mai dramatic, ca din seria de poze de mai sus nu se intelege asa de bine daca despre asta era vorba sau despre ce naiba altceva.)
Zau, si la urma urmei, unde ati vazut voi atata violenta domestica la oras in Romania, plus printre intelectuali ? La teatru, la Cui i-e frica de Virginia Woolf ? Ala era caz particular pt intelectualii de la universitati americane din mediul rural, ala e alt mediu cultural, nu e ca la Universitate la Bucuresti, nici macar Universitatea de la vremea mineriadelor, ca pana si aia era un alt fel de violenta.
Sau nu era vorba de violenta si era vorba de amor neimpartasit asa ca in Adela de dl G Ibraileanu ? Zau, am stat sa revzuiesc in minte toata literatura pt Bac si nu am gasit ceva cat de cat asemanator.
Era ceva comic ? Ceva impotriva a sexual harrassment ? Daca nu imi explica cineva, sunt in stare sa divaghez asa prin toata istoria literaturii si cinematografiei universale !
ApreciazăApreciază
E doar o înșiruire de poze cu mâțe Rudolf. Nu sunt eu atât de complex să mă gândesc la campanii pro-mâțe și anti-motani. Ori invers?!
Poze cu text. Râzi acum, le uiți, peste cateva minute. Ce pisicii mei mai vrei?
ApreciazăApreciază
Renule, n-ai cum sa intelegi daca n-ai fost acolo. 🙂 Alcoolismul e o modalitate de aparare pervertita, una buna candva. D’aia pe mine ma bate gandul sa-l intorc invers si sa-i dau de lucru. Cinematografia e varza si ea de la un CD de arhiva cu un film anxiogen trimis gresit. Gay-ul vera se apara de tatal sau al carui model tainic il continua fara a se putea confrunta cu propria-si trauma reala. Presupusul amor isi apara paranoiac propria psihopatie, iar in spatele violentei care transforma victima in agresor, e unul extrem de vulnerabil ce se cere aparat chiar si de violenta victimei. Si totus se invarte sub egida: unde-s multi, puterea creste… Cat despre cioburile mele, inca mai caut nefericitul posesor nu doar sa inteleg cum au ajuns la mine… ca asta cam banuiesc eu, dar si pentru a le putea integra acolo unde le e locul.
ApreciazăApreciază
Pai tocmai pt ca nu am fost acolo incercam sa gasesc macar un model literar sau cinematografic, chiar si schematic, pt a-mi putea da seama. Vrei sa zici ca literatura si cinematografia dedicata traumelor si victimologiei nu a fost inca pe deplin dezvoltata ? Adica inca raman chestii de calitate de scris si prezentat despre asta ? Si inca nu exista un model schematic ideal care sa se potriveasca asa mai din prima ? Pai exista mai multe, din cate am observat eu, plus tema PTSD nu e de loc neglijata, chiar daca inca nu exista un tratament ff clar eficace asa la nivel de protocol, totusi se chinuie o intreaga industrie sa cerceteze asta, nu numai re civili, dar si pt militari. Activitatearespectiva de a acorda atentie acestui subiect e chiar intensa si exista zi de zi stiri despre noutati re mai ales
imbunatatirea standardelor utilizate, la un nivel chiar admirabil de larg interes dupa parerea mea. Ma rog, asta re cazuri concrete reale, nu asa de mult poate reflectate in literatura de fictiune sau cinematografie, insa acestea di n urma contribuie protector de fapt
prin ignorarea subiectului si non-accentuarea
lui prea exagerata, desi desigur trebuie
continuata prezentarea intermitenta a
subiectului pt ca oamenii care nu traiesc in
conditii ff traumatice, ca de ex majoritatea
europeenilor de fapt, si nu numai ei, sa fie
atenti sa finanteze in continuare in mod adecvat si optim si eficient diverse programe utile, nu asa doar sa azvarle bani aiurea sau sa-i lase pe mana unora care sa-i aloce in mod ineficient sau corupt. Deci da, atentia publicului larg (si in general ignorant, asa ca mine) trebuie mentinuta, insa zau, din seria
de poze de mai sus nu se intelegea mesajul. E inteligibil doar contextual restrans. Si asta il face ineficient re a fi optim pt efort sporit de sprijin din partea publicului larg. Chiar daca e posibil util ca sprijin asa de cerc restrans intre diversi direct implicati, gen grup de
suport. Daca e asa am inteles, dar atunci ce rost are postarea pe un blog de audienta larga si nu la nivel de grup mai restrans de Facebook ? Adica nu e o critica, e de fapt una din intrebarile conceptuale re blog pe care mi le-am pus si eu.
ApreciazăApreciază
Mereu uit de context inalt si cntext scazut ! Zau, am citit asta de nu stiu cate ori re comunicare si mai ales intelegerea umorului intre diverse culturi cu limbaje diferite, dar uit mereu, pt ca pt mine e o teorie despre care am citit ca adult, pt ca in practica eu nu gandesc de mult in lb romana decat la un nivel de vocabular superficial, si lb romana e lb de context inalt, spre deosebire de lb engleza sau germana. Cred ca si lb franceza e de context destul de inalt, numai ca la mine lb franceza e tinuta asa oarecum compartimentalizat separat pt cazuri ff speciale pt ca nu am gandit in ea de ff mult timp, insa cand o regasesc uneori in timpul liber, rar, sunt de obicei incantat plus anxios, redevin asa copil de 6-8 ani. E ceva legat de cum eram eu la varsta aia, cand am inceput sa relationez din ce in ce mai mult cu diversi care mereu plecau, sau eu
plecam si ei ramaneau, e ceva asa
fragil si efemer, ca un fulg de nea pt
mine, cand gandesc in lb franceza, dar
e si sclipicios si unic si frumos, e exact
ca un fulg de zapada care-mi poate cadea ori pe nas, ori pe obraz, ori drept in cap, chiar daca vreau sa-l prind pe limba, chiar daca stau cu limba scoasa dupa el si ma invart de colo colo pana cad jos ametit ! Lb engleza e altfel.
ApreciazăApreciază
Deci e o problema de comunicare. Dar oare de ce e mesajul atat de codat in romana si asa simplu in engleza?!
ApreciazăApreciază
Oricum, ma simt recunoascator ca am avut ocazia sa reflectez astfel datorita acestui articol, plus al comentariului Mihaelei, chiar daca a fost o reflectie personala total off topic plus extrem egoista !
ApreciazăApreciază
Nu ai fost off topic, ai deschis un nou front de gândire și polemică acolo unde eu nu am văzut decat gheruțe, urechi păroase si cozi ridicate! 😛
Mihaela?
ApreciazăApreciază
Dai o bere!
ApreciazăApreciază
Bre renule, eu pana acum teorie am citit cacalau, filme am vazut prea multe, dar practica victimala, de cuplu si altele nu prea am vazut prin Ro care sa dea rezultate… posibil si fiindca e la moda generalizarea, schematizarea si statistica. Aaaa ca victima e dusa la psihiatrie si indopata cu buline ca orice schizofren sau depresiv atipic… asta cunosc, nu e nevoie sa imi bati apa in piua. Dar rezultate pozitive… canci. Sa nu mai vorbim de starile reactive de stres posttraumatic ca acolo e jale mare. De ce vorbim aici si nu pe FB? Nu ma intreba pe mine, intreaba-te pe tine care ceri explicatii aici. Cat despre limbile tale in care comunici, mi se mai intampla si mie uneori sa ma trezesc comunicand in limbi necunoscute din cate un cosmar, dar macar eu stiu ca a fost doar un vis si nu fac o bravada din asta. Calaretule, care e treaba mai exacta cu berea ca eu nu ma simt datoare cu nimic in situatia data… ba dimpotriva… 🙂
P.S. Ti-as indica eu niste filme pe care sa le vezi, dar iar ma tem ca ai sa le intelegi mai degraba in franco-engleza decat in romana. :))
ApreciazăApreciază
Tributul in bere e pentru barbati. Tu n-ai treaba cu asta, esti pisica.
Nu-mi pare rau ca zic asta fara politete, dar mintea ta nu tine loc de simtire, nici intelegerea de empatie. Tinzi sa judeci, mai des decat analizezi si sa provoci mai des decat esti pregatita sa primesti replici. Te-ai abrutizat in actul medical. Nu e cale de intoarcere pentru tine, atat timp cat vezi cazuri nu oameni.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu eu sunt cea care a facut glume si s-a amuzat rautacios sfarsind prin a face pe victima, asa ca nici nu ma simt atinsa de reprosurile tale nefondate. Berea nu ti-o dam oricum fiindca nu vad de ce as da bere unuia care imi rastalmaceste vorbele. Cat despre abrutizarea mea in actul medical… e posibil sa imi fi dezvoltat in timp mecanisme de aparare care sa ma tina mai departe de suferinta si mai in priza fata de actul medical care oricat de dezapreciat ar fi, inca mai salveaa vieti si asta ma face nu doar sensibila la suferinta ci si responsabila. Oricum nu stiu daca actul medical m-a invatat ca suferinta face parte din viata, dar macar in comparatie cu altii stiu ca suferinta nu e intotdeauna cel mai rau lucru care ti se poate intampla. Si ca sa n-o mai lungim, eu sunt pregatita pentru securitate nationala, asa ca nu te astepta sa fiu prea dragalasa cu provocarile, nici sa-mi anihilez mecanismele de aparare ca n-am s-o fac, ba chiar ma bucur ca sunt asa cum sunt. 🙂
ApreciazăApreciază
No bine, asa se numesc coltii si ghearele, mecanisme de aparare?! Am si eu. 😀
ApreciazăApreciază
Oh, am uitat de perla cu exista mai rau decat suferinta. Da stiu, moartea.
ApreciazăApreciază
Sau pierderea de sine, a sensului de a trai, a demnitatii umane… sunt multe in fata carora moartea pare uneori o izbavire… Apropos, ironia nu te scuza iar, ca mecanism de aparare, e destul de riscanta fiindca sunt si din cei care nu ajung la ea. E mai simplu sa te rezumi la concretul imediat, daca vrei sa te faci inteles. Altfel… poate ramane doar o forma de observatie in complicitate cu tine.
ApreciazăApreciază
Nu ceream scuze, nici sfaturi. Asta e groapa mea cu nisip, cui nu-i place sa se joace cu mine, poate sa-si ia lopatica acasa.
PS: Nu-mi spune ca la tine ironia nu ajunge, sigur stii sa minti mai fin.
ApreciazăApreciază